În Duminica a treizeci și treia după Rusalii, cel dintâi popas duminical din cadrul perioadei bisericești a Triodului, 21 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Sofronie, Întâistătătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la vechea Catedrală Episcopală Adormirea Maicii Domnului din Oradea, în sobor de preoți și diaconi.

Citirea pericopei evanghelice ne-a înfățișat frumoasa pildă rostită de Domnul nostru Iisus Hristos, a Vameșului și a Fariseului (Luca 18, 10 – 14), care nu doar că oferă numele celei de a treizeci și treia Duminici după Pogorârea Sfântului Duh, ci constituie și pragul scripturistic al răstimpului penitențial pe care ni-l mijlocește Triodul. După lectura solemnă a acestui pasaj lucan, Chiriarhul Oradiei a rostit un amplu cuvânt de învățătură în care le-a tâlcuit bunilor credincioși ai Bisericii cu Lună profundele semnificații duhovnicești ale acestei parabole, îndemnându-i să-și pregătească corespunzător interioritatea pentru urcușul duhovnicesc al celor zece săptămâni ale Triodului, prilej de cultivare a pocăinței, pe măsura fiecăruia, în vederea unei ascensiuni spirituale pe această scară a Raiului, pe care ne-o pune la dispoziție densa încărcătură duhovnicească a slujbelor și a textelor cultului Bisericii noastre din această vreme liturgică.

În vederea pregătirii sufletelor noastre pentru întâlnirea de taină de la capătul pelerinajului nostru, cu Domnul Hristos – Cel răstignit și înviat –, Biserica noastră încearcă să imprime în mintea și inima noastră mișcarea extraordinară de întoarcere la Dumnezeu, de schimbare a minții într-o călătorie spirituală din întunericul lumii, care întoarce spatele lui Dumnezeu, spre lumea cea binecuvântată a îngerilor și a comuniunii Sfinților, care neîncetat sunt în rugăciune împrejurul Tronului Mielului lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii și-l pironește pe Crucea de pe Golgota. Cu acest prilej, exhortațiile sunt îndreptate spre înmulțirea rugăciunii acasă și la biserică, rugându-ne mai mult ca oricând și pogorându-ne mintea în inimă, inspirându-ne din frumoasa și smerita rugăciune rostită de vameșul acestei pilde.

Ierarhul Oradiei i-a sfătuit pe credincioși să calce pe urmele înaintașilor noștri, cei care, în simplitatea lor binecuvântată, ajungeau la impresionante stări sufletești, înălțând neîncetat rugăciuni sfinte către Preabunul Dumnezeu, rostind rugăciunea inimii, cunoscută și ca „rugăciunea isihastă”, „rugăciunea liniștirii” sau „a lui Iisus”, repetând-o de sute de ori, de mii de ori, de zeci de mii de ori, evocând cu multă evlavie numele dulce al Domnului Iisus, Cel care poate curăți spinii tuturor păcatelor din inima noastră.Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa!

Liniștirea și pacea lăuntrică se așterne în inima, mintea și sufletul omului doar în clipa în care facem din rugăciunea noastră o prioritate și o barieră pentru toate grijile lumești, sufocante și înăbușitoare. Aceasta este forma sinergică prin care omul își recunoaște condiția slăbănogită de păcat și așterne neputința înaintea Domnului, conlucrând dimpreună cu El, în smerenie, spre înălțarea sufletului, așa cum ne învață pilda din Duminica aceasta. Stavila la păcate o pune rugăciunea, pentru că puterile noastre sunt limitate și doar puterea lui Dumnezeu poate sta împotriva noianului de răutăți care bântuie în lume. De aceea, avem nevoie de rugăciune ca să nu ne afundăm în întunericul infernal din jur.

Foloasele rugăciunii sunt nenumărate, cu atât mai mult într-o lume atât de învolburată și de agitată ca cea în care trăim. Tulburările exterioare sunt rodul neliniștilor agresive din lăuntrul omului care s-a întors cu fața spre orizonturile mundane, uitând de Dumnezeu și prioritizând aspectele importante ale vieții din ce în ce mai reprobabil. Deși ne aflăm într-un secol al comunicării, omul ajunge să fie tot mai însingurat, chiar dacă este înconjurat de mulțimi de oameni. De aceea, Preasfinția Sa le-a cerut credincioșilor să stea mereu în comuniunea interpersonală a Preasfintei Treimi, posibilă prin asumarea unei stări de rugăciune permanentă. Ne rugăm mai ales atunci când suntem singuri. Ne rugăm ca să ne păzim mintea de gândurile cele rele și necurate, care, îndată ce pun stăpânire pe mintea omului, își fac cuib în inima lui, iar toate cele rele ies la iveală. După păcatul cu gândul urmează cel cu cuvântul și, apoi, păcatul cu fapta. Însă starea de comuniune cu Dumnezeu nu este posibilă doar în parametrii unei rugăciuni individualiste și egoiste, căci umanitatea este chip al Preasfintei Treimi, iar starea de progres spiritual este tangibilă doar prin asumarea armonioasă a unicității personale în angrenajul societal în care Dumnezeu ne-a rânduit să ne ducem existența. Prin urmare, este nevoie să ne rugăm și împreună, acasă, în familie, având posibilitatea în anul care a trecut să ne rugăm mult și insistent, împreună, în timpul cât bisericile au fost închise; ocazie cu care am redescoperit puterea, valoarea și harul rugăciunii în familie.

Având întotdeauna conștiința importanței covârșitoare a rugăciunii în viața persoanei umane, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a povățuit pe credincioși să nu omită cealaltă aripă a înălțării omului către Dumnezeu, postul și eforturile ascetice. Evitând tendințele extremiste, omul nu trebuie să uite de faptul că firea lui nu se rezumă doar la coordonata spirituală, ci în urcușul către Dumnezeu și trupul trebuie să fie antrenat, în consonanță cu avântul îndrăzneț al sufletului însetat după cele cerești.În acest fel, omul, în totalitatea sa, se apropie și mai mult Dumnezeu, silind trupul să participe împreună cu sufletul care se roagă, luând distanțele necesare și utile față de lumea care ne înconjoară și tot mai mult se îndepărtează de Dumnezeu. Acesta este modul existențial suprem prin care recunoaștem că nu aparținem acestei lumi, căci patria noastră este cea cerească și nu urmărim o fericire aici pe pământ, efemeră, la fel ca viața omului.

În cadrul aceleași sfinte slujbe, Chiriarhul cetății orădene a prohirisit în treapta preoției pe tânărul diacon Bogdan Alin Milian, primind deopotrivă și hirotesia de părinteduhovnicesc, spre a sluji comunitatea credincioșilor din cuprinsul Protopopiatului Tinca, ca preot misionar îmbisericit pe seama bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, din parohia Gepiu, același protopopiat.

Pentru Întâistătătorul Eparhiei noastre a fost o zi cu totul deosebită, data de 21 februarie având semnificații anamnetice aparte. Din mila și cu ajutorul lui Dumnezeu,se împlinesc 22 de ani de când, la Catedrala istorică Sfântul Ierarh Nicolae din Giula, capitala spirituală a românilor din Ungaria, sub protia vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, înconjurat de 16 ierarhi ai Bisericii noastre, Preasfinția Sa a primit cerescul dar al arhieriei și a fost întronizat ca cel dintâi Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Acum 22 de ani, la 21 februarie 1999, a fost o zi istorică nu doar pentru Preasfinția Sa, ci și pentru întreaga Patriarhie Română, căci se întroniza cel dintâi Ierarh al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, spre a păstori și călăuzi comunitatea românilor ortodocși risipită pe cuprinsul diasporei țării vecine. A fost o veritabilă misiune de pionierat pastoral-misionar pe plaiurile ungurene, timp de 8 ani, Preasfinția Sa organizând cu multă pricepere și tact pastoral dimensiunea administrativă a acestei nou înființate Episcopii și articulând în duhul păcii și al armoniei conviețuirii demne viața duhovnicească a românilor ortodocși din Ungaria.

În acest sens, la sfârșitul programului liturgic, Părintele paroh Teodor Cristea a ținut un cuvânt festiv în care l-a felicitat pe Ierarhul Oradiei pentru cei 22 de ani de vrednică arhipăstorire, cei opt ani de slujire arhierească în Ungaria și cei paisprezece ani ca Arhipăstor al Episcopiei Oradiei, explicându-le bunilor credincioși valențele speciale ale acestei zile istorice pentru Biserica noastră și pentru Ierarhul acestor ținuturi bihorene. Totodată, din partea slujitorilor și credincioșilor Bisericii cu Lună, vechea Catedrală Episcopală a Oradiei și necropola Ierarhilor orădeni, Preasfințitul Părinte Sofronie a primit un frumos aranjament floral.

În cele ce au urmat, Ierarhul Oradiei a rostit o cuvântare ocazională în cadrul căreia a mulțumit întregii comunități creștine din această parohie pentru rugăciunile calde și gândurile bune. În această scurtă alocuțiune, Preasfinția Sa și-a manifestat înalta recunoștință față de lucrarea proniatoare a Preabunului Dumnezeu și  față de mijlocirea Preasfintei Fecioare, care l-au vegheat în tot acest timp. Asigurându-i pe credincioși pe mai departe de aceeași dragoste și rugăciune sfântă, Preasfinția Sa le-a urat multă sănătate, ani mulți și binecuvântați, cântând dimpreună cu toți cei prezenți cordialul cântec sărbătoresc „La mulți ani!”.

Este vrednic de amintit că la ieșirea cu cinstitele daruri, Vohodul cel Mare din cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Episcopul Oradiei i-a pomenit cu aleasă considerațiepe Ierarhii care au fostprezenți la hirotonia sa întru Arhiereu, trecuți la cele veșnice: Patriarhul Teoctist al României, Mitropolitul Nicolae al Banatului, Episcopul Ioachim al Hușilor, Episcopul Ioan al Oradiei, Episcopul Gherasim al Râmnicului și Episcopul-vicar Gherasim Putneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Andi Constantin Bacter