Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Cerc de pictură pe sticlă în Parohia Gepiş din Eparhia Oradiei

Cerc de pictură pe sticlă în Parohia Gepiş din Eparhia Oradiei

În cadrul proiectului „Hristos împărtăşit copiilor”, desfăşurat cu succes în Parohia Gepiş din Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, în această binecuvântată perioadă pascală s-au desfăşurat mai multe activităţi cu caracter cultural-educaţional menite să vină în sprijinul tinerilor şi copiilor din parohie. Astfel, cu prilejul marelui praznic al Învierii Domnului din acest an, şi în duminicile ce au urmat, părintele paroh Dan Marcel Iluţa, sprijinit de comunitatea locală, dar în primul rând de doamna preoteasă Mihaela Ioana Iluţa, de profesie educatoare, directoare la o grădiniţă din Oradea, pe lângă orele de cateheză duminicală, a organizat în cadrul parohiei un cerc de pictură pe sticlă pentru copii.

Au fost invitaţi şi primiţi la acest curs toţi tinerii din parohie doritori să înveţe pictura bisericească. Activitatea a fost una gratuită, participanţilor oferindu-li-se toate rechizitele necesare desfăşurării optime a activităţilor (pensule, vopsele, planşe de sticlă, etc.) dar şi îndrumare profesională de specialitate.

S-au înscris la acest cerc de pictură 25 de copii din localitate, de toate vârstele, care au fost iniţiaţi pentru prima data în tainele picturii pe sticlă de către doamna preoteasă, care a ţinut cursurile şi s-a îngrijit ca fiecare participant să îşi pună în valoare talentul. La fiecare întâlnire, în micul atelier organizat la casa parohială, a participat şi preotul paroh care, prin activităţile frumoase ce le desfăşoară cu tinerii în parohie, reuşeşte să îi implice pe aceştia în viaţa Bisericii.

Fiecare copil s-a străduit să realizeze cel puţin o icoană, cei mai talentaţi reuşind să picteze chiar două icoane pe sticlă. Icoanele, reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus, Răstignirea Domnului sau Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – ocrotitorii sfântului locaş parohial – au fost prezentate tuturor credincioşilor parohiei Gepiş într-o expoziţie cu titlul „Paştile cele frumoase”.

Toţi copiii care au participat la această activitate frumoasă se vor bucura de o excursie la monumentul natural Peştera Urşilor, din judeţul Bihor, ca răsplată pentru efortul depus. De asemenea, icoanele realizate vor fi înrămate şi dăruite fiecărui copil pentru a fi păstrate la loc de cinste în casele lor.