În Duminica a treizeci și patra după Rusalii, a Întoarcerii fiului risipitor,                24 februarie 2019, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana al Catedralei, dirijat de Doamna Prof. Ioana Fesus.

În frumoasa predică rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, care a prezentat pilda Întoarcerii fiului risipitor, rostită de Mântuitorul Iisus Hristos, Arhipăstorul Eparhiei Oradiei a tâlcuit semnificațiile duhovnicești ce se desprind, subliniind că prin această pildă Sfânta Biserică ne pregătește, odată în plus, pentru începutul călătoriei duhovnicești a Sfântului și Marelui Post:

„Întoarcerea fiului risipitor, care înseamnă pocăința sa, ne pune tuturor în vedere propria noastră întoarcere, pocăința cu care suntem datori, pentru a ne putea bucura de întâlnirea, de petrecerea, de rămânerea împreună cu Dumnezeu. Aceasta pentru că fiecare dintre noi este un fiu risipitor, deoarece cu toții ne risipim darurile pe care Dumnezeu ni le dăruiește atunci când ne naștem, în Taina Sfântului Botez și pe parcursul întregii noastre vieți. Ori de câte ori ne îndepărtăm de Dumnezeu și păcătuim, risipim darurile primite și ne comportăm ca niște fii risipitori.”

„Pilda întoarcerii fiului risipitor, una dintre cele mai frumoase pilde din Sfânta Scriptură, trebuie privită din mai multe perspective, pentru că privește pocăința noastră personală, a fiecăruia dintre noi, dar ea poate să fie privită și dintr-o perspectivă mai largă. În chipul fiului risipitor putem observa, duhovnicește, toate popoarele păgâne, care s-au închinat la idoli până L-au cunoscut pe Hristos, așa cum a fost și poporul nostru. Iar fratele fiului risipitor poate fi privit, duhovnicește, ca fiind poporul lui Israel, poporul ales care s-a închinat de la început Dumnezeului Cel Viu și Adevărat. Dar mai există și o altă perspectivă asupra acestei pilde, dacă ne referim la toate generațiile care au străbătut veacurile și la umanitatea întreagă, deci fără deosebire de neam, incluzându-i și pe fiii lui Israel, așadar fiecare generație de oameni în parte s-a comportat ca un fiu risipitor. Desigur că, întotdeauna au fost și oameni drepți, care au ținut Legea lui Dumnezeu și poruncile, și care, până la un anumit punct, pot fi comparați cu fratele fiului risipitor.”

„Aceste lucruri sunt valabile și pentru zilele noastre, când vedem lumea aceasta, dincolo de granițe, o lume ce se comportă tot mai mult într-un mod unitar și, din păcate, în special în sensul despărțirii de Dumnezeu, lumea noastră se comportă cu ușurință ca un fiu risipitor. De aceea, umanitatea de astăzi poate fi considerată fiul risipitor al lui Dumnezeu, pentru că tatăl cel primitor din pildă este, de bună seamă, Dumnezeu.”

„Pericopa evanghelică de astăzi ne vorbește, mai mult decât de întoarcerea fiului risipitor, care ne privește pe toți și pe care trebuie să o avem în vedere în urcușul duhovnicesc al fiecăruia dintre noi spre mântuire, pilda ne vorbește în special de bunătatea lui Dumnezeu. Este o pildă plină de nădejde, pentru că ne arată tuturor cât de bun este Dumnezeu, Care nu Se uită la risipirile noastre, la neajunsurile noastre, la păcatele noastre, ci ne așteaptă ca să ne primească și să ne ierte. Observăm că tatăl fiului risipitor își primește fiul și îl îmbrățișează fără să îi dea un canon de pocăință. Îi este de ajuns cuvântul rostit din inimă, «Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi», se bucură de el și junghie și vițelul cel îngrășat, arătând Domnul Iisus Hristos prin acestea, prin pilda de care S-a folosit, cât de bun este Dumnezeu cu noi, cum ne așteaptă, cum ne rabdă, cum ne îngăduie, cum ne primește, cu condiția să ne întoarcem la El.”

„Pentru a ne putea bucura de bunătatea lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să ne venim în fire, adică să nu lăsăm conștiința noastră adormită, iar atunci când ne mustră să înțelegem că avem nevoie să ne întoarcem la Dumnezeu, cerându-I iertare și părăsind răutățile noastre. Este nevoie, deci, de un act de voință proprie: venirea în sine și întoarcerea la Casa Tatălui. Tatăl ne primește cu o bunătate uriașă, incomensurabilă, o bunătate fără limite, Care nu se uită la rănile noastre din suflet, de pe trupuri, ci, Care se uită în adâncul făpturii noastre, creată după chipul și în vederea asemănării cu El. Ne cheamă, ne așteaptă, ne primește, ne îmbrățișează și ne iartă, dacă și noi dorim lucrul acesta.”

„Pilda pe care am ascultat-o este atât de frumoasă, atât de înălțătoare și de plină de speranță, încât zdrobește orice răutate din lumea aceasta, cu condiția ca să simțim și noi, cu condiția de a ne păstra sensibilitatea sufletească într-o asemenea măsură încât să vibreze sufletul nostru la auzul cuvintelor mântuitoare al Domnului Iisus Hristos. Pentru că, din păcate, trăind într-o lume tot mai rea, desfrânată, urâțită, de multe ori slăbesc puterile sufletului nostru, pentru că lăsăm noi să slăbească și, astfel, ajungem să ne comportăm și noi ca și lumea și, datorită valurilor de răutate și a urii ce se răspândește în lume, încetul cu încetul, devenim nepăsători, adică indiferenți, inimile ni se împietresc și sufletele rămân surde la chemarea milostivă și iubitoare a lui Dumnezeu Care vrea să ne salveze.”

Dreptmăritorii creștini care au participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, au avut marea binecuvântare de a se închina la părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, așezate spre cinstire într-o racla din tezaurul catedralei.