Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Chiriarhul Oradiei a târnosit biserica nouă din Dușești

Chiriarhul Oradiei a târnosit biserica nouă din Dușești

În Duminica a douăzecea după Rusalii, 8 octombrie 2017, mulțime mare de credincioși dreptmăritori din satul Dușești au participat cu bucurie la târnosirea bisericii cu hramurile Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Muceniță Filofteia din localitate. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și județene.

Biserica ce are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Muceniță Filofteia din Dușești s-a construit între anii 2006-2017, prin grija și jertfelnicia Preacucernicului Părinte paroh Cornel Vilciuc, cu ajutorul membrilor Consiliului și Comitetului parohial și sprijinul autorităților județene și locale și al credincioșilor, în apropierea vechii biserici de lemn a satului.

Ierarhul a fost întâmpinat cu mare bucurie de mulțime de copii și tineri înveșmântați în frumoase straie populare tradiționale din Țara Beiușului, de un sobor de preoţi şi diaconi, bărbaţi cu prapuri şi mulţime de credincioşi. A urmat slujba de târnosire a bisericii și săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, Chiriarhul Eparhiei Oradiei a tâlcuit semnificațiile duhovnicești ce se desprind din minunea învierii fiului văduvei din Nain de către Mântuitorul Iisus Hristos, subliniind că această Duminică este închinată mamei rugătoare în Sfânta noastră Biserică:

„Pentru a pregăti pe Apostoli, dar și mulțimile spre a înțelege pătimirile Sale cele de bunăvoie și Învierea Sa din morți, Domnul Hristos a săvârșit foarte multe minuni, între care și câteva învieri din morți, trei dintre acestea fiind prezentate în Sfintele Evanghelii: învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii, învierea fiului văduvei din Nain și învierea prietenului Domnului, Lazăr, cel care murise de patru zile. Aceste învieri sunt vestiri mai înainte ale Învierii Mântuitorului Iisus Hristos din morți.”

„Dincolo de simbolismul învierii, în învierea tânărului, unicul fiu al maicii sale văduve din cetatea biblică Nain, noi trebuie să vedem, pe lângă bucuria mare ce s-a făcut văduvei necăjite, care și-a primit înapoi pe fiul ei care murise, prin dragostea lui Dumnezeu întrupat, că această minune a săvârșit-o Domnul Iisus Hristos de față cu mulți oameni, pentru ca ei să vadă și să creadă, minune care i-a cutremurat pe toți, înțelegând că Dumnezeu a săvârșit această minune. Este o mărturie indirectă a credinței că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om.”

„Totodată, noi înțelegem că această minune s-a săvârșit pentru că tânărul care murise era singurul sprijin, singura nădejde în această lume, singura bucurie a mamei lui. Domnul Hristos a săvârșit minunea pentru femeia tristă, îndoliată, necăjită, a cărei rugăciune Dumnezeu a auzit-o. Minunea săvârșită ca răspuns la rugăciunile mamei necăjite, de unde înțelegem noi puterea extraordinară a rugăciunii mamei, rugăciune ce străpunge cerul. De aceea, suntem datori să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru mamele noastre și să ne rugăm pentru ele înaintea Tronului slavei Preasfintei Treimi, pentru bucurie și viață îndelungată, în pace și sănătate, ca să se mai poată ruga pentru noi. Iar pentru mamele noastre care s-au despărțit de lumea aceasta și care dincolo continuă să se roage, trebuie să înălțăm rugăciune pentru odihna sufletelor lor.”

Părintele Marian Vasile Popa, Protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului, a rostit îndătinatul cuvânt de bun venit adresat Ierarhului, iar Părintele Cornel Vilciuc, parohul enoriei Dușești a rostit un cuvânt de mulțumire în care a adus laudă Preasfintei Treimi pentru tot ajutorul oferit la construirea și înfrumusețarea noii biserici din Dușești. A adresat, apoi, mulțumiri alese Preasfințitului Părinte Sofronie pentru prezență, binecuvântare și multa purtare de grijă, dar și oficialităților județene și locale și tuturor binefăcătorilor și miluitorilor pentru sprijinul acordat.

În cuvântul festiv rostit la încheierea programului liturgic, Preasfințitul Părinte Sofronie a felicitat pe părintele paroh pentru frumoasa realizare de zidire a bisericii, subliniind că târnosirea acestui sfânt lăcaș este un moment de mare însemnătate, ce va rămâne în memoria tuturor celor prezenți ca o zi de mare sărbătoare.

Cu ocazia târnosirii bisericii, Chiriarhul Oradiei a înmânat diplome de apreciere Părintelui paroh, Consiliului și Comitetului parohial și tuturor celor care au contribuit la construirea și înfrumusețarea noii biserici.

După săvârşirea sfintelor slujbe, pe parcursul întregii zile, toţi credincioşii ortodocşi prezenţi, bărbaţi şi femei, copii, tineri şi vârstnici, au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.