Mântuitorului Iisus Hristos. Ne aflăm la jumătatea călătoriei celor patruzeci de zile de post, când în Biserică se cinstește Sfânta Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos.”

„Pericopa evanghelică de astăzi ne îndeamnă pe toți la urmarea lui Hristos, prin asumarea crucii de către fiecare dintre noi. Așadar, fiecare creștin are de purtat în viața sa o cruce, pentru a-I urma Mântuitorului, Cel Care S-a răstignit pentru noi, oamenii, și pentru păcatele noastre, Care a suferit, așa cum am auzit din Apostolul zilei, din Epistola către Evrei, ispitele noastre omenești, afară de păcat. Pentru că Fiul Veșnic al Tatălui S-a întrupat din Fecioara Maria, făcându-Se om, asemenea nouă întru toate, afară de păcat, pentru ca El, Cel fără de păcat, să fie răstignit pe Cruce, pentru păcatele noastre.”

„De aceea, suntem chemați, toți creștinii, în această viață trecătoare, nu numai să ne purtăm cu demnitate crucea ispitelor și a încercărilor prin care trebuie să trecem ca să ajungem la limanul mântuirii, ci mai cu seamă ni se atrage atenția să nu ne rușinăm de Crucea Domnului, de răstignirea Sa mântuitoare pentru noi, să nu ne rușinăm să mărturisim înaintea lumii, prin credința și faptele noastre, atașamentul nostru puternic față de Crucea pe care păcatele umanității au fost pironite, Altarul de Jertfă al Domnului nostru Iisus Hristos, Crucea de pe Golgota. Să nu ne rușinăm de Hristos și de Crucea Sa, în veacul acesta străin și păcătos, pentru ca Hristos să ne recunoască, în calitatea noastră creștină de ucenici ai Săi, de urmași ai Săi, în ziua cea mare când Se va întoarce, în slava Sa, cu sfinții îngeri.”

„Înțelegem că, a nu ne rușina de Crucea Mântuitorului înseamnă a ne purta cu demnitate, viața noastră creștină, lucru cu atât mai important în zilele noastre, când a fi creștin este tot mai greu, când a-ți mărturisi credința devine, pe zi ce trece, o problemă tot mai mare, când a nu te lepăda de Hristos înseamnă un act de curaj, de mărturisire și chiar de martiriu. Iar răspunsul Bisericii la asalturile de prigonire a creștinilor a fost și este demnitatea purtării crucii. Dacă aici pe pământ a suferit Domnul nostru, și noi suferim. Pentru că, uitându-ne la istoria Sfintei Biserici, vedem că este presărată de suferințe, de încercări, și că întotdeauna Biserica a fost răstignită aici pe pământ, înțelegând prin aceasta suferințele creștinilor care cu dreptate Îl preamăresc pe Dumnezeu, suferințe care, nu de puține ori, au ajuns la martiriu, pentru Hristos și pentru Crucea Sa.”

Chiriarhul Oradiei a vorbit în cuvântul de învățătură rostit și despre viața și lucrarea sfântă a Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, prăznuit în fiecare an în ziua de 11 martie, mare apărător al Ortodoxiei, mare iubitor al ascezei, al postirii și al dreptei viețuiri, după voia lui Dumnezeu, subliniind importanța urmării pildei acestui sfânt ierarh al Bisericii:

„Sfântul Patriarh Sofronie al Ierusalimului a trăit în veacul al șaptelea, fiind primul arhipăstor al Sfintei Cetăți a Ierusalimului care a cunoscut stăpânirea străină de credință, stăpânirea arabă musulmană, având de suportat nenumărate umilințe. Cu demnitate și-a purtat, însă, crucea, fiind un model de răbdare și ascultare de voia lui Dumnezeu și de sfințenie, până la sfârșitul veacurilor. A fost și un mare apărător al dreptei credințe, luptându-se cu cei care propovăduiau o recrudescență a ereziei monofizite, monotelitismul, care învăța, în mod greșit, că în Mântuitorul Hristos ar fi o singură voință, pe când noi învățăm, în dreapta credință, că Domnul Hristos, potrivit celor două firi, divină și umană, are corespunzător și două voințe, dumnezeiască și omenească, cea omenească fiind întru totul supusă voinței dumnezeiești.”

„De la acest mare Sfânt Părinte al Bisericii, apărător al Ortodoxiei, ne-au rămas alcătuiri de o frumusețe nespusă, pe care le avem cuprinse în slujbele Sfintei Biserici, dintre care cea mai cunoscută este rugăciunea cea mare de sfințire a Agheasmei celei Mari la Bobotează, care a fost scrisă de Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Iersualimului. Iar în Sfântul și Marele Post, în săptămâna a cincea, la Denia Canonului cel Mare, săvârșită la Privegherea de miercuri seara, pentru ziua de joi, se citește Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ce a fost scrisă de Sfântul Patriarh Sofronie al Ierusalimului.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul a hirotonit în treapta preoției pe diaconul Daniel Popa Bărnuț, pe seama Mănăstirii Sfânta Cruce din Oradea, iar pe teologul Ionuț Mirel Pirtea întru diacon pe seama schitului Schimbarea la Față a Domnului din Vârtop, dependent de Mănăstirea Izbuc.

La final, Preacuviosul Părinte Protosinghel Atanasie Paleu, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Cruce din Oradea, a rostit un cuvânt festiv, adresând alese urări Întâistătătorului Eparhiei Oradiei la aniversarea zilei onomastice, din partea tuturor celor prezenți, dar și din partea clerului, a vieţuitorilor sfintelor mănăstiri şi a întregii suflări dreptmăritoare din Bihor.

*

Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea este o adevărată oază duhovnicească pentru toţi pelerinii care îi trec pragul, dar mai ales pentru dreptmăritorii creștini din municipiul Oradea și din județul Bihor. Edificarea Mănăstirii Sfânta Cruce a început în urmă cu 26 de ani, în anul 1992, în Duminica Sfintei Cruci din Postul Paștilor, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Episcopului de pie memorie Dr. Vasile Coman al Oradiei, lucrările fiind încredinţate monahiei Mina Bădilă. Dacă în anul 1993 a fost adusă aici, din satul Corbeşti, judeţul Bihor, o biserică de lemn, monument istoric, cu hramurile Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Cuvioasa Parascheva, datând de la începutul secolului al XVIII-lea, de-a lungul timpului, prin grija şi osteneala obştii monahale şi cu ajutorul a multor binefăcători, au fost zidite în incinta aşezământului monahal, pe lângă numeroase corpuri de chilii şi clădiri anexe, o biserică mare de zid cu hramul Adormirea Maicii Domnului, dar şi alte patru paraclise cu diferite hramuri, în total şase sfinte altare, toate fiind târnosite, în ultimii ani, de Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei.

Prin grija Preacuvioasei Maici Starețe, stavrofora Mina Bădilă, cele 70 de viețuitoare, maici și surori, desfășoară și numeroase activități filantropice, peste 150 de persoane sărace luând masa, zilnic, la mănăstire. De asemenea, în cadrul așezământului monahal sunt organizate și ateliere de croitorie bisericească, broderie și pictură pe lemn.