În Duminica a XXXIV-a după Rusalii, 3 martie 2013, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor dreptmăritori din localitatea Sântandrei, comună suburbană a Oradiei, săvârşind prima Sfântă Liturghie arhierească în Paraclisul Episcopal cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei”, aflat în construcţie, în sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, Ierarhul Oradiei a făcut un profund periplu teologic-exegetic şi duhovnicesc, prezentând bogăţia de înţelesuri ce se desprind din pilda întoarcerii fiului risipitor:

„Pericopa evanghelică a întorcerii fiului risipitor, citită în Duminica a treizeci şi patra după Rusalii, a doua duminică a Triodului, ne pregăteşte pentru intrarea în Sfântul şi Marele Post, prin care începem călătoria ultimei săptămâni obişnuite dinainte de Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, a lăsatului sec de carne. În fapt, toate zilele pregătitoare ale Postului Păresimilor, şi în special duminicile, sunt tot atâtea etape ale urcuşului nostru duhovnicesc spre Înviere.”

„În Biserică noi postim pentru că, abţinându-ne de la anumite alimente, începem să ne călim voinţa şi, oricât ar fi omul de căzut şi adâncit în patimi, voinţa se poate trezi deoarece dincolo de voinţă se ascunde conştiinţa. Conştiinţa este cea care l-a trezit pe fiul cel risipitor şi l-a determinat să facă marele act de voinţă de a hotărî să se întoarcă acasă. Aşadar, fiul risipitor este un exemplu de om care şi-a cheltuit averea în ospeţe, în desfrânări, ajungând, până la urmă, atât de sărman şi de lipsit, încât s-ar fi bucurat să poată servi din roşcovele pe care le mâncau porcii, pe care a ajuns să-i pască. Adică, fără să vrea, nemaiavând cum să îşi satisfacă plăcerile, a ajuns să postească. Atunci s-a petrecut ceea ce se petrece în fiecare dintre noi după ce cădem în păcat, şi anume trezirea conştiinţei, venirea în sine, conştientizarea greşelii şi luarea drumului întoarcerii, al pocăinţei.”

„Frumuseţea acestei pilde constă în faptul că ea ne priveşte pe noi, pe toţi. Este atât de universală încât a trecut, de mult, graniţele Creştinismului, constituindu-se într-o parabolă a întregii umanităţi.”

„În această parabolă, în chipul fiului risipitor noi îl vedem, dintru început, pe strămoşul nostru cel căzut, pe Adam, întregul Adam, tot neamul omenesc, toţi care, născându-ne în această lume şi moştenind firea cea căzută a strămoşilor noştri, suntem predispuşi la cădere, la greşeală, la păcat, deci întregul neam al oamenilor este un uriaş fiu risipitor.”

„Pe de altă parte, în chipul fiului risipitor putem să vedem, duhovniceşte, toate neamurile care au ajuns în desfrânare, din punct de vedere spiritual, prin închinarea la idoli, iar în fratele fiului rispitor să vedem poporul israelit, pe Israelul cel vechi, care este invidios pe Israelul cel nou, pe fratele său în umanitate, simbolic vorbind, care, după ce a rătăcit prin închinare la idoli, s-a întors la credinţa în Unul şi Adevăratul Dumnezeu, şi atunci, supărat pe Tatăl cel primitor, care este Dumnezeu, că l-a primit pe fiul cel risipitor, poporul lui Israel cel vechi se comportă ca şi fratele fiului risipitor, iar noi toţi cei care alcătuim, dintre neamuri, Israelul cel nou, Biserica, putem fi comparaţi, toţi oamenii laolaltă, cu fiul cel risipitor.”

„Nu în ultimul rând, în această pericopă evanghelică ne regăsim pe noi înşine, pe fiecare dintre noi, în parte, pentru că toţi, în timpul vieţii noastre, pe o perioadă mai mare sau mai scurtă, ne comportăm precum fiul risipitor, ori ca fratele acestuia, la fel cum în Duminica ce a trecut, a vameşului şi a fariseului, fiecare dintre noi, în cursul vieţii, suntem când vameşi, când farisei, când păcătoşi care se pocăiesc, când împlinitori ai rânduielilor, considerându-ne vrednici de răsplată.”

„Observând cu atenţie pericopa avanghelică a întoarcerii fiului risipitor, uşor putem înţelege că, de fapt, aceasta se constituie într-o invitaţie a Sfintei Biserici adresată fiecăruia în parte, să vedem ce este în sufletul nostru, ce este în viaţa noastră, adică să ne cercetăm pe noi înşine, să alergăm degrab la duhovnic şi să mărturisim înaintea lui Dumnezeu greşelile, căderile, păcatele, neajunsurile, lipsurile şi neputinţele noastre, pentru ca să dobândim de la Dumnezeu, Tatăl cel primitor, iertare, ca apoi să ne bucurăm şi noi la ospăţul cel duhovnicesc de viţelul cel gras, Care este Domnul Hristos Cel Euharistic, Sfânta Împărtăşanie, Jertfa cea nesângeroasă.”

În cuvântul rostit la încheierea Sfintei Liturghii, părintele paroh Daniel Purtan a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru prezenţa în mijlocul noii comunităţi dreptmăritoare din Sântandrei şi pentru nobila misiune ce i-a fost încredinţată, aceea de a ridica o nouă biserică.

La final, Preasfinţitul Părinte Sofronie a rostit un cuvânt ocazional în care a arătat frumoasa lucrare ctitoricească ce se desfăşoară în Eparhia Oradiei şi a felicitat pe părintele paroh şi pe bunii credincioşi din noul cartier rezidenţial din localitatea Sântandrei pentru curajul de a purcede la construirea noii biserici, în aceste vremuri de criză. De asemenea, Chiriarhul a subliniat frumoasa colaborare dintre autorităţile locale şi noua parohie, pentru ca lucrările de construcţie să fie continuate în acelaşi ritm, şi pe mai departe, până la finalizarea acestora.

Construcţia sfântului lăcaş a început în anul 2010, piatra de temelie fiind sfinţită în data de 8 septembrie 2009, de către Preasfinţitul Părinte Sofronie. Biserica este construită din cărămidă, fiind în prezent ridicată la cota de nouă metri înălţime. Între zidurile construcţiei, până la finalizarea lucrărilor, pentru oficierea Sfintei Liturghii precum şi a celorlalte slujbe a fost amenajat, provizoriu, un paraclis deosebit de spaţios, dotat cu toate cele necesare pentru săvârşirea cultului religios.