Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Concert prepascal În așteptarea Învierii la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea

Concert prepascal În așteptarea Învierii la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea

În această perioadă liturgică aparte în care ne aflăm, în urcușul duhovnicesc spre praznicul luminat al Învierii Domnului, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie, a fost gazda îndătinatului Concert prepascal ce a reunit, în după-amiaza zilei de marți, 16 aprilie 2019, la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, câteva din formațiunile corale reprezentative din urbea de pe malurile Crișului Repede.

Părintele Prot. Prof. Radu Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei și director al Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea a introdus auditoriul, prin cuvântul rostit, în universul muzical bisericesc, pregătind interpretările celor trei coruri.

Deschiderea concertului a fost făcută de Corul Diacon Nicolae Firu al Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, dirijat de Părintele Arhidiacon Prof. Ștefan Lakatos. În repertoriul tinerilor elevi s-au regăsit piese precum: „Troparul Intrării Domnului în Ierusalim”, „Ce vă vom numi?”, „Azi cu toți să prăznuim”, „Veniți norii de mulțime”, „Cămara Ta”, „Cine este Acela Împăratul Măririi?”, „Hristos anesti!” și „Al-Masih-Qam”.

În următorul registru muzical, s-a înscris Corala Psalmodia Varadiensis a Facultății de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea, formațiune dirijată de Preacucernicul Părinte Conf. Univ. Dr. Habil. Mihai Brie. Din repertoriul coralei au făcut parte piesele: „Clopote de seară”, „Doamne nu ne lepăda”, „Suflete al meu”, „Doamne, femeia ce căzuse” (solist Diacon Mihai Dragoș), „Doamne pe noi miluiește-ne” (soliști studenții teologi Sebastian Balaj și Justin Mureșan) și „Deschideți mari ale cerului porți”.

Dacă primele două coruri au abordat o tematică de inspirație preponderent răsăriteană, a treia formațiune corală, Corul de cameră Voces din Oradea, dirijat de Doamna Conf. Univ. Dr. Carmen Rus, a abordat o tematică de inspirație preponderent apuseană, prin piesele: „Sicut cervus”, „Cantate Domino”, „Northern lights”, „Acestea zice Domnul”.

Concertul prepascal s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care, la final, a rostit un cuvânt de binecuvântare:

„Cu ajutorul Preasfintei Treimi, și în această seară am împlinit frumoasa tradiție pe care am rânduit-o aici de câțiva ani. Un concert care anul acesta se înscrie într-un mod foarte frumos în seria sărbătorilor pe care le avem în municipiul Oradea, pe parcursul întregii săptămâni, până sâmbătă, 20 aprilie, când se împlinesc 100 de ani, atunci era chiar ziua de Paști, de când Armata Română, condusă de Generalul Traian Moșoiu, a eliberat orașul Oradea.”

„Oradea și Bihorul, Crișana în general, fac parte din arealul cultural al Transilvaniei. Pentru românii de pe aceste meleaguri, tradiția corală a fost întotdeauna la mare înălțime, înaintașii noștri prețuind-o foarte mult, pentru că era o modalitate prin care își exprimau identitatea lor culturală. Din lumea de dincolo, cu siguranță ei se bucură văzând că urmașii lor, tinerele generații de astăzi, îmbrățișează și continuă frumoasa tradiție corală.”

„Am avut ocazia să călătorim duhovnicește în toate laturile creștinătății, dar mai ales în spațiul binecuvântat de care aparținem, lumea creștină ortodoxă. Din Orientul Apropiat și Grecia, până în Rusia, nelăsând la o parte și frumoasa tradiție muzicală din apusul creștin, îndeosebi din perioada când Biserica era nedespărțită.”

„Ceea ce am ascultat în seara aceasta se constituie nu doar într-o bucurie adusă sufletului, ci mai ales într-o preamărire adusă lui Dumnezeu, pentru că toți cei care au compus muzică bisericească au fost inspirați de harul Duhului Sfânt, pentru a-L preamări pe Dumnezeu și pentru a zidi duhovnicește pe cei care ascultă această muzică.”

La concert au participat Părinţi Consilieri din cadrul Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, Părinţii slujitori de la Catedrala Episcopală Învierea Domnului şi Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, cadre didactice și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea şi profesori și elevi din cadrul Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, precum şi alţi preoţi, profesori, elevi şi credincioşi, care s-au bucurat şi s-au înălţat sufleteşte, ascultând aceste cântări specifice Postului Mare, întărindu-se mai departe în vederea parcurgerii Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos şi întrezărind zorile luminoase ale Învierii Domnului.