Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Drumuri prin istoria și credința neamului făcute de copiii din Parohia Bratca

Drumuri prin istoria și credința neamului făcute de copiii din Parohia Bratca

În perioada 30 august - 3 septembrie, un grup de copii din Parohia Bratca, Protopopiatul Oradea, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, au făcut o incursiune în istoria și credința neamului nostru românesc, străbătând meleaguri, vizitând orașe, mănăstiri sau muzee care au o însemnătate profundă pentru diferite perioade ale trecutului nației noastre.

Această incursiune se înscrie în rândul activităților pe care parohia Bratca le desfășoară cu copiii și tinerii. La trecerea unui an de când mlădițele  parohiei au fost în tabăra Licăr de lumină de la Mănăstirea Durău, părintele paroh Radu Marian a dorit să organizeze o excursie-pelerinaj în Moldova, care să aibă ca punct culminant orașul Iași. În acest sens, copiii s-au pregătit temeinic, iar în dimineața zilei de 30 august au pornit la drum. Primul obiectiv vizitat de ei a fost fabrica de instrumente muzicale din orașul Reghin, cea mai mare din Europa, unde au putut vedea cum se confecționează o vioară sau o chitară, începând cu aducerea bușteanului în fabrică și până la ambalarea produsului finit. Ziua s-a încheiat la Mănăstirea Durău, la centrul pastoral - misionar Daniil Sihastrul.

A doua zi, copiii din Bratca au vizitat minunata zonă a Neamțului, cu Mănăstirea Neamț, casa Visarion Puiu unde a locuit și Mihail Sadoveanu, Rezervația de zimbri de la Vânători, Mănăstirile Agapia și Văratec, Casa memorială Ion Creangă de la Humulești și parcul tematic al operei marelui povestitor, iar la finalul zilei - frumoasa și măreața Cetate a Neamțului.

A treia zi a fost dedicată capitalei Moldovei - Iași. Aici copiii au trecut pragul mai multor așezăminte bisericești și culturale. Astfel, au vizitat Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitană, unde s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, au vizitat muzeul nou amenajat sub esplanada catedralei. Tot în această zi, au trecut pragul Bibliotecii Centrale Universitare și Bibliotecii Gheorghe Asachi a Universității Tehnice, au vizitat Teatrul Vasile Alecsandri, Casa Dosoftei, precum și impunătorul și frumosul Palat al Culturii cu muzeele de istorie și etnografie ale Moldovei.

Cea de-a patra zi a debutat cu o incursiune în istoria și credința strămoșească prin vizitarea a patru mănăstiri ce au rădăcini adânc înfipte în trecutul neamului românesc și al orașului Iași. Este vorba despre Mănăstirile Golia, Frumoasa, Cetățuia și Galata. Nu au fost ocolite nici monumente ale artei și arhitecturii româneștii precum Palatul lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, reședința de vară a domnitorului. Călătoria a continuat la Suceava, unde s-au aflat lucruri interesante la Muzeul de Istorie a Bucovinei și apoi la Cetatea de scaun a Sucevei, ambele obiective fiind foarte frumos restaurate în ultimii ani.

Excursia-pelerinaj nu se putea încheia fără vizitarea celor patru dintre cele mai cunoscute mănăstiri din nordul Bucovinei: Putna, Sucevița, Moldovița și Voroneț.

,,În cele cinci zile copiii din Bratca au învățat să fie o familie, au cântat, s-au rugat, au luat masa împreună, fiind în comuniune, ceea ce, din nefericire, astăzi ne lipsește din ce în ce mai mult. Au învățat lucruri noi, au învățat ce este răbdarea, au văzut locuri minunate și obiceiuri noi, au cunoscut oameni interesanți. Fără îndoială că peste timp își vor aminti de aceste incursiuni în credința și istoria strămoșilor noștri”, a declarat părintele Radu Marian.

Această excursie-pelerinaj reprezintă răsplata și recunoașterea implicării copiilor parohiei în programele catehetice „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege Școala”, venite din partea părintelui paroh, cu scop educativ, de cultivare a copiilor și tinerilor, de ieșire a acestora din cotidianul folosirii calculatorului, televizorului și telefonului.