Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Examen de licenţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea

Examen de licenţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea

              Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universităţii din Oradea, specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală au susţinut luni, 10 iulie 2017, examenul de licenţă, proba orală, la disciplinele fundamentale şi disciplinele de specialitate, aceasta presupunând evaluarea cunoştinţelor dobândite pe parcursul celor patru ani de studii.

            A doua probă a examenului s-a desfăşurat marţi, 11 iulie 2017, şi a constat în susţinerea şi prezentarea lucrărilor de licenţă şi de disertaţie, unde s-au prezentat 38 de studenţi de la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală şi 13 absolvenți de la studiile universitare de masterat.

           Conform tradiţiei Bisericii noastre strămoşeşti, după prezentarea lucrărilor, toţi absolvenţii declaraţi admişi s-au îndreptat spre capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă cu hramul „Sfântul Teodor Studitul”, unde au depus jurământul de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă Română.

            Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheşan, decanul facultăţii, a adresat câteva îndemnuri absolvenţilor fiind încredinţat de faptul că, ajutaţi de entuziasmul tinereţii, curaj şi jertfelnicie, ei vor reuşi să se ridice la înălţimea chemării lor, devenind fideli apărători ai învăţăturii lui Hristos şi mărturisitori ai Bisericii Sale. Totodată, Preacucernicia sa a precizat faptul că facultatea de teologie ortodoxă orădeană este o facultate misionară care mărturiseşte credinţa ancestrală, iar absolvenţii ei sunt o verigă care leagă generaţiile până în anul 1923, anul înfiinţării învăţământului academic teologic ortodox orădean.

             Momentul festiv s-a încheiat cu declararea absolvenţilor ca licenţiaţi în teologie, respectiv absolvenţi de studii universitare de masterat cu diplomă de absolvire.