Ajungând la sfârșitul Săptămânii Luminate, în cea dintâi Duminică după Sfintele Paști, a Sfântului Apostol Toma, 9 mai 2021, această zi fiindnumită în popor și ca Paștele celor adormiți sau Paștele blajinilor, Ierarhul Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, a vizitat Parohia Izvorul Tămăduirii din Oradea. Vizita pastorală a avut ca eveniment central slujirea Dumnezeieștii Liturghii dimpreună cu părinții slujitori ai acestui sfânt altar. Pentru credincioșii parohiei, această frumoasă zi de sărbătoare vine ca un ecou al praznicului Izvorului Tămăduirii pe care l-am serbat în urmă cu două zile, în vinerea Săptămânii Luminate.

Textul scripturistic principal al Sfintei Liturghii a avut în atenție pasajul ioaneic (Ioan 20, 19-31) care face referire la două dintre arătările de după înviere ale Domnului nostru Iisus Hristos, această Duminică focalizând interesul Bisericii asupra dorinței arzătoare a Sfântului Apostol Toma de a-L vedea aievea, în carne și oase, pe Învățătorul și Domnul. Chiriarhul Oradiei a meditat alături de credincioșii prezenți asupra încredințării Apostolului șovăitor, această arătare după Învierea Domnului fiind o întâlnire plină de învățături mântuitoare și o lecție pentru cei de astăzi.

Primele considerații pe care Ierarhul Oradiei le-a făcut au vizat o învățătură fundamentală a Bisericii noastre, mai precis importanța pe care o are ziua Duminicii, ziua Învierii Domnului și ziua în care Domnul Iisus Hristos S-a arătat Apostolilor Săi după învierea din morți. Centralitatea spirituală și liturgică pe care o are Duminica constituie ocaracteristică specifică universului creștin, prin ea marcându-se și o notă de distingere precisă de mozaism, arătând totodată sfârșitul erei veterotestamentare și zorii creației celei noi, a Legii celei noi, a desăvârșirii pe care Domnul Hristos o aduce în lume, în ziua a opta. În pericopa ce tocmai s-a citit, ni se spune că arătarea Domnului a avut loc în cea dintâi zi a săptămânii, care este Ziua Domnului. Ziua cea dintâi a săptămânii devine Ziua Domnului, ziua a opta, care vine după sabat, și este ziua Împărăției cerurilor, ziua cea veșnică, Ziua Învierii. „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!”. De aceea, creștinii, încă de la începuturi, țin Duminica drept împlinire a planului lui Dumnezeu de a mântui lumea. Astfel, ziua a șaptea, sabatul evreilor, a rămas în umbră. Doar pentru iudei și pentru cei care au îmbrățișat ereziile iudaizante, iar în zilele noastre pentru cei care au credința profund influențată de iudaism, împlinind doar unele din preceptele Legii, sâmbăta rămâne cea mai importantă zi. Pentru creștinii adevărați Ziua Domnului este Duminica, iar pericopa de astăzi ne încredințează o dată în plus de acest lucru.

Preasfinția Sa a insistat preț de câteva minute și asupra particularităților lingvistice care s-au amprentat asupra limbilor vorbite de popoarele creștine, cea dintâi zi a săptămânii fiind pecetluită, într-o manieră sau alta, ca fiind ziua afierosită Domnului. Duminica este Ziua Domnului. De aceea se și numește „Duminică” în toate limbile neolatine, atât în limba noastră, cât și în limbile neolatine ale Occidentului, în italiană, franceză, castiliană și altele asemenea. Tot Ziua Domnului este numită și în limba greacă, iar pentru popoarele slave numele Duminicii este „Învierea”, slavii numesc Ziua Domnului ca fiind „Ziua Învierii”.

Faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a intrat prin ușile încuiate la Sfinții Săi Apostoli arată încă o dată că doar Cineva care are putere, Care nu este din lumea aceasta, poate să facă asemenea lucruri minunate, iar Acesta este Fiul lui Dumnezeu. Cel care învie din mormânt nestricându-i pecețile și Se naște din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu fără a-i afecta în vreun fel fecioria, ne arată încă o dată, prin trecerea prin ușile încuiate, că El este Fiul Tatălui, Logosul, prin Care toate s-au făcut și fără de Care nimic nu s-a făcut, căci firea celor create respectă pe Cel care le-a creat și se supun Lui.Toma, scepticul, la vederea Domnului, se apropie și ce Îi spune? „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Să nu uităm, dragii mei, că Apostolii erau iudei. Pentru un evreu, Dumnezeu este nevăzut și inaccesibil. De aceea iudeii au fost șocați și scandalizați când Domnul Iisus Hristos spunea că este Fiul lui Dumnezeu. Imaginați-vă ce șoc în credința inspirată de litera Legii a putut să fie mărturisirea că „Galileeanul”, „Nazarineanul”, Iisus, fiul Mariei și al teslarului, este de fapt Fiul lui Dumnezeu. Unul din motivele pentru care a fost condamnat la moarte.

O altă învățătură esențială reliefată de Episcopul Oradiei are în vedere pacea hristică pe care o aduce Domnul Hristos și darul sacramental al iertării păcatelor pe care îl oferă Fiul lui Dumnezeu exclusiv Apostolilor Săi, iar prin ei tuturor celor care le-au urmat și au primit harul punerii mâinilor, Sfânta Taină a Hirotoniei. În acest fel remarcăm faptul că rânduiala intrinsecă a Bisericii noastre este stabilită de Însuși Domnul Hristos, iar nu mai târziu, ca o digresiune omenească, văduvită de etosul apostolic. Prin harul Duhului Sfânt pe care, suflând, l-a oferit Domnul ucenicilor Săi, aceștia au primit darul iertării sau ținerii păcatelor. Această putere nu au păstrat-o ca pe o pradă, ca pe un trofeu de război sau de vânătoare, pentru ei. Ci au transmis această putere mai departe, acelora din mijlocul comunităților pe care ei le-au întemeiat prin lucrarea harului Duhului Sfânt de la Cincizecime în continuare și pe care i-au lăsat ca succesori în locul lor, episcopi în cetăți și preoți, ca să transmită mai departe puterea, prin Duhul Sfânt, de iertare a păcatelor. Din această pericopă evanghelică înțelegem cum s-a instituit Taina Preoției și slujirea preoțească în Biserică, preoția harică, iar nu preoția universală care este comună tuturor credincioșilor. Preoția sacramentală are la bază succesiunea apostolică a harului. Dacă Domnul Iisus Hristos a suflat doar asupra Apostolilor Săi și nu asupra femeilor mironosițe și nici asupra celorlalți ucenici ai Săi, înseamnă că în Biserică există clerul și poporul. Suflarea nu este altceva decât ungerea preoțească. Aceasta este Biserica Apostolică și adevărată, Biserica ce a păstrat cu sfințenie Taina Preoției lucrătoare în Biserică, cea care continuă lucrarea apostolică de iertare a păcatelor. Înțelegem, așadar, din pericopă, că viața Bisericii este clar reglementată de Domnul nostru Iisus Hristos, indiferent de criticile care sunt aduse de la Reformă încoace și mai ales indiferent de atitudinile anticlericale inspirate de diavolul și maladiv înflorite în cultura occidentală odată cu Revoluția franceză și apoi răspândite mai târziu de lucrarea demonică. Cine se revoltă împotriva lucrării sfinte de iertare a păcatelor, are ca sursă de inspirație pentru gândurile sale susurul otrăvit al diavolului, cel care nu iubește ca oamenii să fie iertați de păcat.

Pornind de la îndoiala Apostolului Toma, Preasfinția Sa a realizat o scurtă analiză a vremurilor din urmă, în care echivocitatea, îndoiala și tăgada au căpătat alura valorilor axiomatice, în care ideea de valori perene, imuabile, devine din ce în ce mai neatractivă și străină lumii în care trăim. Putem vedea în nevoia de confirmare a Sfântului Apostol Toma, de a pune degetul în semnul rănilor Domnului, scepticismul care bântuie și astăzi în lume, din timpul așa zisului iluminism filozofic și al mișcărilor raționaliste cu puternice tendințe atee, iar în societatea noastră bântuie îndeosebi din perioada otrăvită de după abidcarea forțată a regelui și instaurarea comunismului.  Această perioadă a însemnat instaurarea unui regim care proclama oficial o ideologie ateistă și prin toate căile a încercat, prin grădiniție și școli, să sădească scepticismul și neîncrederea, ca semințe toxice în sufletele copiilor care învățau la școală că Dumnezeu nu ar exista, că evoluția după principiile darwiniste este cea care guvernează viața lumii și multe altele. Mulți dintre noi, cei care am primit învățăturile otrăvite, eram deja „vaccinați” duhovnicește de acasă, de la părinții și bunicii noștri care ne-au imunizat la atacurile vehemente înalt infecțioase ale comunismului ateu. Prin aceea că ne-au învățat să ne rugăm, să-L chemăm și să ne închinăm voii lui Dumnezeu. Doar așa nu a avut putere cât ar fi vrut ideologia marxistă atee. Din păcate, acest curent de gândire nu a pierit, ci s-a metamorfozat, iar astăzi are noi avataruri. Duhurile care bântuiau odinioară, bântuie și acum sub alte forme.

În încheierea predicii, Chiriarhul locului a făcut trimitere la unul dintre Psalmii poetului Tudor Arghezi, „Psalmul VI – Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere”, care, deși om de cultură și fost cleric al cinului monahal, și respectân, totodată, metafora și geniul liric, nu este un exemplu de urmat pentru creștinul ortodox autentic, ale cărui incertitudini și nevoi empirice sunt spulberate de prezența nemijlocită și reală a Fiului lui Dumnezeu în Sfânta Sa Biserică. În psalmii săi, la un moment dat, Tudor Arghezi exclamă: „Vreau să te pipăi și să urlu: «Este!»”. Aceasta arată cât de puțin înțeleg unii oameni din întruparea Domnului. Cineva care a crescut în viața duhovnicească a Bisericii și s-a împărtășit cu Tainele preacurate ale lui Hristos trebuie să știe că acolo este Hristos, nu are nevoie să-L vadă, ci să-L trăiască tainic și duhovnicește prin Sfânta Euharistie. Nu mai are nevoie să urle„Este!” după ce pipăie, pentru că Domnul este înălțat la Ceruri, dar este prezent aici, în mijlocul nostru, prin Sfânta Împărtășanie. Atunci, ce îi spune Domnul lui Toma? „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”. Acesta este cuvântul de nădejde pentru noi, cei de astăzi, care nu L-am văzut pe Domnul înviat, dar credem și Îl simțim prezent în Sfânta Euharistie.

Finalul dumnezeieștii slujbe a fost marcat de cuvântul festiv al Preacucernicului Părinte Protoiereu Cristian Octavian Rus, consilier cultural la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei și parohul acestei enorii, în care i-a mulțumit Ierarhului cetății orădene pentru aleasa slujire arhierească, pentru dragostea și disponibilitatea sa de a fi alături de comunitatea credincioșilor acestei parohii în Duminica după prăznuirea hramului lăcașului de cult, când numărul credincioșilor care pot fi prezenți este mai mare. De asemenea, Părintele consilier și-a manifestat recunoștința față de Preasfinția Sa pentru sprijinul și grija părintească pe care le-a arătat întotdeauna, atât în plan personal,  în calitate de colaborator în administrația bisericească, cât și pentru parohie, pentru slujitorii și bunii credincioși ai acestei biserici.

Preasfințitul Părinte Sofronie i-a mulțumit, la rândul său, Părintelui consilier pentru armonioasa colaborare atât în plan pastoral, cât și ca împreună lucrător la Centrul Eparhial, apreciind frumoasa activitate preoțească și administrativă a Părintelui consilier, dar și dragostea și râvna pe care credincioșii parohiei încredințate spre păstorire o au față de Sfânta noastră Biserică.

În cele ce au urmat, în vecinătatea lăcașului de închinare, la altarul de vară, credincioșii au putut lua parte la îndătinata slujbă de pomenire din Duminica Tomii, când se aduc rugăciuni de mijlocire pentru toți cei dragi care au trecut în veșnicie, întru așteptarea învierii de obște.

 Andi Bacter