Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală din Oradea

Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală din Oradea

La Catedrala Episcopală Învierea Domnului şi Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, a lăsatului sec de carne, 6 martie 2016, a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru sute de credincioși dreptmăritori din urbea de pe malurile Crișului Repede, care au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Chiriarhul Oradiei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul de adulți Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana de la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice rânduite, Preasfinţitul Părinte Sofronie a rostit o frumoasă predică în care a subliniat învăţăturile duhovniceşti ce se desprind din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, relatate prin textul scripturistic de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 25, versetele de la 31 la 46:

„Duminica specială în care ne aflăm ne pregătește pentru a intra, așa cum se cuvine, în postul care stă să înceapă, un post în care suntem chemați să ne oprim și să ne îndepărtăm de păcatele noastre, de gândurile rele și faptele necuviincioase, prin înfrânarea de la alimente, și suntem cu toții invitați să ne înfrânăm de la toate poftele cele stricătoare de suflet și de trup, să ținem în frâu egoismul nostru.”

„Perioada care ne stă înainte, pe lângă postul binecuvântat ce ne este îmbiat în Sfânta Biserică, pe lângă rugăciunea ce se cere a fi înmulțită, îndeosebi acum, și, vai, câtă nevoie de rugăciune este în lumea noastră (!), Duminica de astăzi ne aduce aminte să nu lăsăm deoparte milostenia, să nu lăsăm deoparte grija față de aproapele nostru lipsit, flămând, însetat, străin, gol, bolnav, întemnițat, suferind și marginalizat, pentru că în aproapele nostru, fratele mai mic al lui Hristos Domnul, stă Însuși Hristos Mântuitorul, prin chipul Său, tăinuit, urmând ca noi, prin fapta cea bună, să descoperim propriul nostru suflet și chipul lui Hristos din inima noastră, Care este Bun și Milostiv și Care a murit pentru noi, oamenii, și pentru toți frații noștri în umanitate.”

„Dar El este și Judecător Drept, Care se va întâlni cu fiecare dintre noi la sfârșitul veacurilor și în fața Căruia va trebui să dăm socoteală pentru faptele noastre. Judecata de Apoi ne așteaptă pe toți și niciun om născut sub soare nu face excepție de la întâlnirea cu Înfricoșătorul Județ al Domnului Iisus Hristos în Ziua Domnului, la învierea morților.

Din nefericire, lumea secularizată, profund înstrăinată de Mântuitorul Hristos și îndepărtată de Biserica Sa, începe să privească cu din ce în ce mai mare indiferență evenimentul unic, solemn, spectaculos și înfricoșător ce va avea loc la sfârșitul timpurilor, Judecata de Apoi. Pentru noi, creștinii, însă, care pe baza credinței noastre credem, mărturisim și încercăm să trăim, Judecata de Apoi este o realitate. Noi ne conducem viața după Revelația dumnezeiască, după Cuvântul lui Dumnezeu ascuns în Sfânta Scriptură, după Hristos Mântuitorul ascuns în poruncile Lui, cum ne învață Sfântul Cuvios Isaac Sirul. Pentru noi este o certitudine că Dumnezeu Singur este fără de început. Lumea aceasta și umanitatea are un început prin crearea lui Adam și a Evei de către Dumnezeu-Creatorul. Și fiecare dintre noi, oamenii, avem un început al vieții noastre. Dacă lumea materială, însă, este trecătoare și pălește și se va sfârși pentru a se înnoi și a se arăta cerul nou și pământul nou, făpturile lui Dumnezeu care au rațiune, îngerii cei nemateriali și noi, oamenii, datorită darului lui Dumnezeu, avem început, dar nu avem sfârșit, pentru că moartea este doar o etapă a vieții, și viața noastră este fără de sfârșit.”

„În pericopa evanghelică pe care am ascultat-o acum, Mântuitorul Iisus Hristos, vorbind despre Împărăția cerurilor, spune că a fost pregătită încă de la începuturile lumii. Împărăția cerurilor este destinația finală, ținta călătoriei noastre, căci viața unui om are un început și un sfârșit aici pe pământ. Prima etapă a vieții omului durează de la zămislire și până la naștere, în cele nouă luni în care se află în pântecele mamei, când se formează organele și membrele și începe să se dezvolte și sufletul, care, simțitor fiind, crează o legătură unică între pruncul din pântece și maica ce-l poartă, de aici și dragostea de mamă manifestată pe parcursul întregii vieți. A doua etapă se întinde de la naștere, până la moartea trupească, până la sfârșitul călătoriei pe pământ, atât cât trupul are putere, cum ne învață Scriptura. În călătoria noastră pe pământ ne pregătim pentru următoarea etapă a vieții noastre, care durează dincolo de moarte. Sufletul nostru este nemuritor, iar în clipa în care se desprinde sufletul de trup, trupul începe să se desfacă în cele din care a fost alcătuit, materia intră în procesul de stricăciune și din om rămân doar osemintele. Sufletul, însă, merge pentru a se înfățișa la Judecata particulară. Dacă a făcut cele bune, moștenește cele bune, merge în ceruri, iar dacă a făcut cele rele, se chinuie.”

„După Judecata particulară, ce se petrece după moartea fiecăruia dintre noi, urmează o perioadă, mai lungă sau mai scurtă, până la Ziua Domnului, înfricoșătoarea zi a Judecății lui Hristos, când, potrivit descoperirii din Sfânta Scriptură, toate trupurile vor învia și sufletele se vor întoarce în trupurile în care au locuit pe pământ și așa ne vom înfățișa înaintea Dreptului Judecător. Atunci, Păstorul cel Bun, Mielul lui Dumnezeu junghiat pentru păcatele noastre și pentru iertarea păcatelor noastre va sta pe Tronul de judecată și vor veni, așa cum am auzit din pericopa evanghelică, toate neamurile pământului la judecată. Din toate, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos va alege și va împărți oile de capre. Ele sunt numite așa pentru că Mântuitorul Hristos, atunci când învăța, se folosea de exemple simple din viața de zi cu zi pentru ca poporul să înțeleagă mai bine. Toți cei care cunosc realitățile pastorale știu cât este de ușor să paști oile, oaia fiind un animal blând, supus și smerit, pe când capra este un animal neastâmpărat, zburdalnic, care nu ascultă, ci sare și distruge livezi și plantații, prin egoismul ce îl are. Astfel, din vechime, oamenii buni și ascultători au fost asemănați cu oile, iar cei neascultători cu caprele. Cum va împărți Mielul lui Dumnezeu oile de capre ne învață El Însuși: după câtă dragoste au arătat pe pământ, după câtă milă au avut față de aproapele, după cum au împlinit porunca iubirii aproapelui. De aceea, iubirea de aproapele, prin ajutorarea celor în lipsă, este criteriul după care se va împlini judecata.”

La Ectenia întreită din cadrul Sfintei Liturghii s-au înălțat rugăciuni speciale pentru Majestățile Lor Regele Mihai I al României și Regina Ana, aflați în boală și suferință, dar și pentru toți cei bolnavi care pătimesc în spitale, azile și orfelinate, pentru contenirea bolii, ușurarea suferințelor și a tuturor neputințelor, fiind chemat ajutorul Atotputernicului Dumnezeu pentru dezrădăcinarea urii și a toată răutatea, potolirea vrăjmășiilor și înmulțirea binelui și a dragostei dintre oameni, dar și pentru ajutorul celor aflați în închisori.

Ierarhul Oradiei, la momentul liturgic îndătinat, a hirotonit pe tânărul teolog Sebastian Cristian Mărcuț întru diacon pe seama bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Parohia Fegernic, Protopopiatul Marghita. Noul diacon urmează să primească darul preoției în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 13 martie 2016, fiind a 150-a persoană hirotonită de Preasfințitul Părinte Sofronie de la întronizarea în scaunul de Episcop al Oradiei, 25 februarie 2007, și până în prezent.

Deoarece în această zi este sărbătorită și Aflarea Sfintei Cruci, la sfârșitul Sfintei Liturghii, toți credincioșii prezenți au avut marea binecuvântare de a se închina la racla, aflată în tezaurul Catedralei din Oradea, care adăposteşte un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei şi de Viaţă făcătoarei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.