Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Paraclisul de la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei și-a serbat hramul

Paraclisul de la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei și-a serbat hramul

În Sâmbăta lui Lazăr, cel a patra zi înviat din morți de către Domnul nostru Iisus Hristos, 24 aprilie 2021, când Biserica noastră îi sărbătorește pe cei trei mari sfinți ierarhi mărturisitori ardeleni, mitropoliții Transilvaniei Ilie Iorest, Simeon Ștefan și Sava Brancovici,  Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul Centrului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, marcând într-o manieră sfințitoare și solemnă pomenirea celor trei sfinți ierarhi, ocrotitorii acestui sfânt lăcaș.

După săvărșirea Sfintei Liturghii, fiind ultima sâmbătă din cadrul Sfântului și Marelui Post al Pătimirilor Domnului în care se face pomenirea morților, Ierarhul Oradiei a oficiat Slujba Parastasului pentru cei adormiți, aducând rugăciune de mijlocire pentru sufletele ctitorilor și binefăcătorilor reședinței Episcopiei noastre, pentru toți cei care au slujit, s-au închinat și au locuit în reședința episcopală, precum și pentru rudeniile după trup ale Preasfinției Sale.

La finele programului liturgic, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de învățătură în care a reliefat valențele speciale ale acestei sărbători prepascale, mereu situată în ajunul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim. Preasfinția Sa a pus în lumină această binecuvântatărânduială a lui Dumnezeudin acest an, ca la sfârșitul celor patruzeci de zile de post să sărbătorim hramul paraclisului Centrului Eparhial ca o pregustare a Învierii Domnului Hristos,Sâmbăta lui Lazăr fiind „veriga liturgică” ce leagă perioada de post de Săptămâna cea Mare a Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, având un profund caracter pedagogic în vederea înțelegerii puterii absolute a Mântuitorului asupra vieții și morții și a subtilităților teologice și antropologice care reies din diferențele fundamentale dintre aducerea din nou la viață și starea de înviere:

Lazăr a fost înviat, după ce murise de patru zile, ca să se arate slava lui Dumnezeu, cum ne-a amintit lectura evanghelică. Diferența principală dintre învierea lui Lazăr și învierea Mântuitorului este că învierea lui Lazăr a fost o revenire la viață și nu a constituit intrarea în viața cea veșnică. În dialogul pe care Mântuitorul îl are cu surorile lui Lazăr, Marta Îi spune Mântuitorului că știe că Lazăr va învia în ziua cea de apoi. Minunea învierii lui Lazăr săvârșită de Domnul Hristos este pentru ca el să se întoarcă în viața aceasta. Lazăr, după ce va împlini misiunea pe care i-o va încredința Dumnezeu, ajungând să propovăduiască Evanghelia în Cipru, la Larnaca, a trecut la Domnul. Nu a înviat spre viața cea veșnică, ci, la timpul cuvenit, s-a despărțit iarăși de viața aceasta, așteptând și el învierea cea de obște.

În continuare, Ierarhul Oradiei celei Mari, punând în oglindă cele două învieri, a lui Lazăr și propria înviere a Domnului, a dezvoltat și mai mult particularitățile din care putem observa fără prea mult efort distincția lor esențială, înțelegând și mai bine, pe această cale, semnificația ideii de „înviere” și, implicit, realitatea învierii noastre – o învățătură de credință fundamentală și de neocolit a Creștinismului, pentru mulți aceasta constituind o piatră de poticnire.Pentru învierea lui Lazăr a fost nevoie ca oamenii să prăvale piatra de la ușa mormântului, ca Lazăr să poată ieși afară. Și a ieșit afară, cum este relatarea evanghelică și cum apare și în icoane, legat la mâini și la picioare, cu mahrama pe față. Când Mântuitorul a înviat, a ieșit din giulgiuri și mahramă. N-a fost nevoie ca cineva să I le dea jos. El a ieșit din ele, iar mormântul a rămas gol. N-a avut nevoie ca cineva să-I prăvale piatra, ci a ieșit din mormânt nestricându-i pecețile. Piatra a fost prăvălită de Îngeri ca să poată intra femeile purtătoare de mir și, apoi, Apostolii, încredințându-se că Domnul a înviat, lăsând mormântul gol, iar giulgiurile și mahrama rămânând acolo, în mormântul gol. Este, evident, radical diferită învierea lui Lazăr de învierea Mântuitorului.

În încheiere, Preasfinția Sa a concluzionat, subliniind că Sâmbăta lui Lazăr, prin minunile fără precedent și prin învățăturile uimitoare care ni se transmit în chip voalat, ne pregătește duhovnicește de aducerile aminte pe care le vom face în Săptămâna cea Mare, de faptele abominabile de care a fost în stare umanitatea și de dragostea amuțitoare pe care ne-a arătat-o  Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.Cea de a șasea sâmbătă a Sfântului și Marelui Post, prin rânduiala ei, este pregătitoare pentru intrarea în tăcerea duhovnicească pe care avem nevoie să o parcurgem, ca să ne apropiem de taina mormântului gol din care a înviat Mântuitorul Iisus Hristos. Mai mult decât atât, sâmbăta aceasta ne pregătește pentru marea noastră trecere, dar și tăcere, marea tăcere dinainte de sfârșitul lumii și învierea din morți a tuturor. Astfel, ziua aceasta este ca un corolar și încununează rugăciunile smerite pe care le-am înălțat în toată perioada Păresimilor pentru sufletele celor răposați, fiind prilejul cel mai bine venit pentru a întări comuniunea cu ei, pentru a-i simți și a-i ști aproape în rugăciunile și în inimile noastre.

Andi Constantin Bacter