Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Praznicul Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Izbuc

Praznicul Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Izbuc

Mii de credincioşi ortodocşi din Bihor, din judeţele limitrofe, dar şi din alte colţuri ale ţării, vor participa, în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii, 10 mai 2013, la hramul Sfintei Mănăstiri Izbuc din Eparhia Oradiei.

Sărbătoarea va începe în ajun, când se va săvârşi slujba privegherii, procesiunea la izvorul Izbuc, din incinta mănăstirii, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie.

Vineri, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

Ctitorită de vrednicul de pomenire Episcop Roman Ciorogariu al Oradiei, pe locul unei străvechi vetre de sihăstrie românească, în preajma unui izvor cu ape tămăduitoare, Mănăstirea Izbuc îşi serbează în fiecare an, la Izvorul Tămăduirii, primul hram, încă de la sfinţirea primei ei biserici, în anul 1932. Atraşi de renumele acestei mănăstiri dar şi de accesul facil auto până în curtea sfântului aşezământ, în ultimii anii, tot mai mulţi pelerini îi calcă pragul pentru apa izvorului „Izbuc”, cât şi pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă în mănăstire încă din momentul întemeierii acesteia.

Prin grija Preasfinţitului Părinte Sofronie al Oradiei, prin osteneala părintelui stareţ, Arhim. Mihail Tărău, în ultimii ani Mănăstirea Izbuc se află într-o frumoasă şi binecuvântată perioadă de înflorire duhovnicească şi administrativ-gospodărească. În mănăstire vieţuiesc 25 de călugări şi fraţi, iar în incinta aşezământului monahal se află în plină construcţie o nouă biserică, reprezentativă, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Duminica Sfinţilor  Părinţi de la Sinodul I Ecumenic”, dar şi corpuri noi de chilii, case de oaspeţi, clădiri pentru ateliere şi alte anexe.