Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Procesiune și sfințire de troiță în Parohia Gepiș, Protopopiatul Tinca

Procesiune și sfințire de troiță în Parohia Gepiș, Protopopiatul Tinca

Credincioşii Parohiei Gepiș, Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, au participat în număr mare la slujba Sfintei Liturghii oficiată cu ocazia praznicului Floriilor, 24 aprilie 2016, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. La finalul slujbei, aceștia, purtând în mâini ramuri de salcie și icoane, au pornit într-o frumoasă procesiune spre marginea satului, unde s-a ridicat o troiță nouă, pe care, cu acest prilej, Preacucernicul Părinte paroh Dan Marcel Iluța a sfințit-o.

Pe tot parcursul procesiunii preotul şi credincioşii au cântat troparul Intrării Domnului în Ierusalim, dar și pricesne specifice Postului Mare. La finalul procesiunii a avut loc slujba de sfințire a troiței, așezată la hotarele satului spre întărirea credinței și spre slava lui Dumnezeu. 

La încheierea slujbei de sfințire, preotul paroh a rostit un frumos cuvânt de învățătură în care a arătat că „această procesiune este o rememorare a drumului Mântuitorului Iisus Hristos de la Betania la Ierusalim.  Întreaga noastră viață se desfășoară între două vase de spălare ritualică: vasul în care Mântuitorul Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, arătând smerenia Sa, și vasul în care Pilat din Pont s-a spălat pe mâinii, arătând nepăsarea și dezinteresul față de persoana Mântuitorului. Depinde de fiecare creștin care vas dorește să îl folosească în viața lui”.

La final a avut loc o agapă frățească la care au luat parte toți credincioşii prezenți la acest eveniment. Se dorește ca și în anii următori în Parohia Ortodoxă Gepiș să se desfășoare asemenea procesiuni cu prilejul sărbătorii Floriilor.