În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, 10 aprilie 2016, Parohia Girișu de Criș din Eparhia Oradiei s-a înveșmântat în haine de sărbătoare la aniversarea a 110 ani de la târnosirea bisericii parohiale cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

La acest popas aniversar, dreptmăritorii creștini din această enorie au avut bucuria întâlnirii cu Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, în sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a fost întâmpinat de copii şi tineri îmbrăcaţi în frumoase straie populare bihorene, de soborul slujitor şi dreptmăritorii creştini din Girișu de Criș, răspunsurile liturgice fiind date de un grup de elevi teologi de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea.

În predica rostită după citirea celor două fragmente scripturistice de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Matei, Preasfinţitul Părinte Sofronie a evidenţiat frumuseţea învăţăturilor duhovniceşti ce se desprind opera de căpătâi a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, „Scara Raiului”, în legătură cu cele două pericope evanghelice:

„În călătoria noastră spre Paști, în urcușul duhovnicesc spre Înviere, pe lângă zilele obișnuite de post, ritmate prin rugăciuni speciale și Liturghiile darurilor mai înainte sfințite, prin sâmbetele pomenirii celor adormiți, avem duminicile Sfântului și Marelui Post, ca popasuri foarte importante pentru creșterea noastră duhovnicească, pentru devenirea noastră în sensul suirii spre Împărăția cerurilor, pentru pregătirea cuvenită în vederea închinării cu vrednicie înaintea Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfintei și Luminatei Sale Învieri de a treia zi.”

„Suntem astăzi în cea de-a patra duminică a Postului Mare, pe care o cunoaștem în tradiția liturgică a Bisericii noastre ca Duminica Sfântului Ioan Scărarul, un cuvios părinte din Muntele Sinai care a scris cartea „Scara Raiului” sau „Scara Paradisului”. O scară cu tot atâtea trepte câți ani a trăit pe pământ Domnul nostru Iisus Hristos, mai înainte de a fi prins, judecat, condamnat la moarte, răstignit, mort, înviat a treia zi și, apoi, la patruzeci de zile, înălțându-Se la ceruri. Cartea Sfântului Ioan, „Scara Raiului” sau „Leastvița”, cum era cunoscută de înaintașii noștri, este o lectură duhovnicească foarte folositoare pentru cel care dorește să crească duhovnicește, ajungând la măsura unirii, prin harul Duhului Sfânt, cu Domnul nostru Iisus Hristos, deci este o carte importantă pentru mântuire.”

„Sfântul Cuvios Ioan Scărarul ne arată că, pentru a ajunge la Mântuitorul Hristos, împreună cu El, în cer, în slava Tatălui, este nevoie să suim, să urcăm în muntele cel sfânt al Domnului, folosindu-ne de o scară cu treizeci și trei de trepte, cuprinzând tot atâtea virtuți, tot atâtea bătălii câștigate în lupta cu întunericul, în lupta cu păcatele, în lupta cu răutatea din lume. Urcușul nu este ușor, de aceea și Postul cel Mare este așezat în Biserică pentru a ne scoate din întuneric, din rele, din zgomotul infernal al lumii, pentru a intra în pacea măririi și libertății fiilor lui Dumnezeu după har, ca să ne pregătească, atât cât se poate pentru fiecare, dar pe toți împreună, pentru a sărbători Învierea Domnului. Postul este foarte important, și pentru om, dar și pentru lume, pentru că postind învățăm să ne înfrânăm de la mâncare, de la băutură, de la fapte rele, de la dorința de a poseda, de la setea de stăpânire, de la o viață a egoismului, a patimilor pline de răutăți. Prin urmare, postul pe care Biserica ni-l pune înainte este și pentru suflet și pentru trup și înseamnă depărtarea de tot ceea ce ne împiedică să vedem lumina lui Dumnezeu.”

„Calea cea îngustă despre care vorbește Mântuitorul Hristos, cărarea cea strâmtă ce duce spre mântuire și pe care unii Sfinți Părinți ai Bisericii au văzut-o ca pe o potecă îngustă pe munte, unde pentru a ajunge în vârf trebuie să ai grijă să nu cazi în prăpastia ce se cască alături, cărarea aceasta îngustă este chiar Scara Raiului. Dedesubt este infernul, cu mulțimea, cu legiunile duhurilor necurate care nu vor binele oamenilor, ci doar răul.”

„În prima pericopă evanghelică pe care am auzit-o, a duminicii, de la Sfântul Evanghelist Marcu, este vorba despre vindecarea tânărului posedat de un duh surd și mut ce l-a îmbolnăvit pe bietul copil de epilepsie. Iar când Mântuitorul Hristos îl întreabă pe tatăl disperat să își vadă fiul vindecat, pentru că era în pericol de moarte, tatăl răspunde că de multe ori îl arunca duhul în apă sau în foc, căutând să-l piardă. Așa sunt toate duhurile rele, toți îngerii căzuți, toți demonii. Ei nu pot să iubească și au refuzat iubirea în momentul în care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Răzvrătirea i-a dus la cădere. În cădere s-au prăbușit în infern, în întuneric, în haos. Ei nu pot să iubească, vor să facă doar răul și vor să ne facă rău nouă, oamenilor, pentru ca să nu fie doar ei singuri, demonii, cei care se chinuie în infern, ci pentru a atrage pe cât mai mulți dintre noi alături de ei în prăpastie.”

„Dacă de o parte a scării este prăpastia iadului, de cealaltă parte este lumea îngerilor buni, a îngerilor ascultători de Dumnezeu, a îngerilor păzitori, care ne apără pe noi. În vechime, Patriarhul biblic Iacob a avut un vis, șezând și dormind cu capul pe o piatră. Și a văzut cum de la piatra respectivă se ridică o scară ce unește pământul cu cerul, iar pe această scară urcau și coborau îngerii lui Dumnezeu. Este o înainte vedere a Scării Raiului. Hristos Domnul Însuși vorbește despre Sine, atunci când Își cheamă primii ucenici, că «de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului» (Ioan 1, 51). Așadar, Mântuitorul Hristos deschide Raiul și îngerii lui Dumnezeu suie și coboară pe această scară, dar El ne invită pe toți oamenii să urcăm pe ea. El este sus, în capul scării, și ne întinde mâna ca să ne prindă.”

„Trebuie să luăm aminte asupra propriei noastre vieți, ce facem aici pe pământ, pentru că sugestiile duhurilor necurate sunt foarte multe, felurite, vin pe diferite căi și nu caută altceva decât să ne tragă în prăpastie. Pentru a nu ajunge acolo avem nevoie de puterea lui Dumnezeu, de ajutorul îngerilor buni, de rugăciunile sfinților, spre a putea urca pe scara ce duce în Paradis. Așadar, jos, sub scară este haosul, iar deasupra scării se află mulțimea ordonată a cohortelor de îngeri care ascultă porunca lui Dumnezeu, pentru că singurul adevăr valabil este cuvântul lui Dumnezeu, și cuvântul lui Dumnezeu este adevărul.”

În cadrul slujbei, Chiriarhul Oradiei a hirotonit pe diaconul Ciprian Caba întru preot pe seama bisericii cu hramul Schimbarea la Față a Domnului din parohia Cacuciu Vechi, Protopopiatul Oradea. Noul preot hirotonit a primit şi hirotesia întru duhovnic.

Părintele Dorel Octavian Rus, Protopopul Oradiei, Peştişului şi Aleşdului, a rostit un cuvânt de bun venit Ierarhului, subliniind existenţa şi dăinuirea peste veacuri a românilor ortodocşi din Girișu de Criș, încă din cele mai vechi timpuri, precum și implinirile duhovnicești și administrative realizate de-a lungul vremii de către preoții care au slujit aici, dar și de către cel care păstorește acum, vrednicul preot paroh Petru Fiț.

Părintele paroh Petru Fiț a mulţumit, în cuvântul său, Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru prezenţa la Sfânta Liturghie, în mijlocul comunităţii dreptmăritoare din Girișu de Criș, la aniversarea a 110 ani de la sfințirea bisericii parohiale din enoria pe care o păstoreşte de peste șaptesprezece ani. De asemenea, a adus mulțumiri bunilor credincioşi pentru dragostea cu care l-au înconjurat de la începutul misiunii sale de păstor duhovnicesc în această parohie, din anul 1999.

În încheiere, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a felicitat pe părintele paroh pentru aleasa lucrare ce o săvârşeşte, cu multă dăruire şi dinamism, în mărturisirea credinţei noastre strămoşeşti în această parohie, întru înnoirea vieţii duhovniceşti a credincioşilor şi a lucrării administrativ-gospodăreşti, dar și pe dreptmăritorii creștini din Girișu de Criș pentru statornicia în dreapta credință, pentru atașamentul și dragostea pe care o arată pentru Biserica Ortodoxă.

Localitatea Girişu de Criş, centru de comună, se află aşezată în Câmpia de vest, pe malul stâng al Crişului Repede, la o distanţă de 14 km de municipiul Oradea, în apropierea frontierei de stat cu ţara vecină, Ungaria. Este atestată documentar la anul 1221, sub numele de „Predium Guerus”, iar mai apoi în anul 1384 sub denumirea de „Gyrus”.

În jurul anului 1790, o credincioasă dreptmăritoare de origine grecească, al cărei nume a rămas în anonimatul istoriei, a ctitorit, pe cheltuiala sa proprie, atât credincioşilor ortodocşi din Girişu de Criş, cât şi celor din Tărian, localitate învecinată, câte un lăcaş de închinăciune.

Biserica actuală din Girişu de Criş, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost construită între anii 1900-1906, din cărămidă, pe fundaţie de beton şi acoperită cu tablă galvanizată în stil ardelenesc, fiind târnosită în anul 1906 de către Episcopul Ioan Ignatie Papp al Aradului. Fondurile pentru edificarea bisericii s-au realizat din contribuţia benevolă a credincioşilor, la îndemnul şi stăruinţa preotului paroh de atunci Romul Mangra. În turla bisericii se află trei clopote, clopotul mare executat la Arad în anul 1925, clopotul mijlociu a fost confecţionat tot la Arad în 1906, iar cel mic s-a realizat la Bucureşti în anul 1947. Prin grija actualului preot paroh Petru Fiț, în anul 1999 biserica a fost reparată în exterior, iar între anii 2002 -2006 a  fost  înzestrată în interior cu o frumoasă pictură în tehnica frescă, precum şi cu un iconostas nou din lemn de tei.