Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / SCRISOARE PASTORALĂ CU PRILEJUL MARELUI PRAZNIC CREȘTIN AL ÎNVIERII DOMNULUI 2021

SCRISOARE PASTORALĂ CU PRILEJUL MARELUI PRAZNIC CREȘTIN AL ÎNVIERII DOMNULUI 2021

† SOFRONIE 

EPISCOPUL  ORADIEI

 

SCRISOARE PASTORALĂ

CU PRILEJUL MARELUI PRAZNIC CREȘTIN

AL ÎNVIERII DOMNULUI

2021

 

† SOFRONIE

 

Din darul lui Dumnezeu Episcopul Ortodox Român al Oradiei, preacuvioșilor și preacucernicilor părinți, preacuvioaselor maici și tuturor dreptmăritorilor creștini din cuprinsul istoricei Eparhii a Oradiei Mari, har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, iar de la noi arhierești binecuvântări!

 

Hristos a înviat!

 

Preaiubit cler și popor al lui Dumnezeu,

 

În lumina și adevărul Învierii Domnului se bucură toți creștinii, „lumina lumii” (Matei 5, 14), „fiind fii ai învierii” (Luca 20, 36), moștenitorii nădejdii biruinței asupra morții, prin jertfa supremă a Fiului lui Dumnezeu înomenit, răstignit și înviat a treia zi din morți, „Lumina lumii” (Ioan 8, 12), Care a mărturusit despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Adevăr netrecător, risipitor al tuturor negurilor, incertitudinilor și spaimelor omenești, prea statornic încuibate în sufletele celor de acum.

Cu toate că întunericul în care bâjbâie lumea noastră este tot mai dens și pâclos, constatând cu amărăciune că, deși „Lumina a venit în lume”, „oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina”, pentru că „faptele lor erau rele” (Ioan 3, 19), puterea luminoasă a Învierii lui Hristos este neștirbită și rămâne învingătoare pe veci, nicio forță întunecată neputând tăgădui realitatea împlinirii profeției mesianice a lui Isaia (9, 1): „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16). Lumina Hristos, întru lumina netrecătoare a Învierii Sale din morți, lumină neapusă a Împărăției nepieritoare, descoperită în Muntele în care Cuvântul întrupat „S-a schimbat la față” înaintea ucenicilor Săi și „a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), „strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi așa pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3).

Strălucind și înveșmântat luminos s-a arătat și îngerul Domnului la mormântul gol femeilor purtătoare de miruri, „după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii” (Matei 28, 1) și „înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada” (Matei 28, 3), vestind miroforelor că „Iisus cel răstignit” nu este în mormânt, ci „S-a sculat precum a zis” (Matei 28, 6), invitându-le să vină și să vadă „locul unde L-au pus” (Marcu 16, 6). Îngerul ivit sub chipul tânărului „șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb” (Marcu 16, 5) a fost cel dintâi vestitor al Învierii din morți a lui „Iisus Nazarineanul, Cel răstignit”: „A înviat! Nu este aici” (Marcu 16, 6). Iar în a treia Evanghelie sinoptică, după Sfântul Evanghelist Luca, „doi bărbați au stat înaintea” mironosițelor, „în veșminte strălucitoare” (Luca 24, 4), întrebându-le: „De ce căutați pe Cel viu între cei morți!” (Luca 24, 5). „Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, iar a treia zi să învieze” (Luca 24, 6-7).

Într-adevăr, în toate cele trei Evanghelii sinoptice, după Sfinții Evangheliști Matei, Marcu și Luca, apar cele trei vestiri ale pătimirilor și învierii, prin care Mântuitorul i-a pregătit pe ucenicii Săi pentru cele ce urmau să se întâmple, „că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari” (Matei 16, 21) „și să fie defăimat” (Marcu 8, 31) „și să fie omorât, iar a treia zi să învieze” (Luca 9, 22). „Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor, și-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Matei 17, 22-23, Marcu 9, 31, Luca 9, 44). „Și suindu-Se la Ierusalim, Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici și le-a spus lor pe cale: ...ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor, și-L vor osândi la moarte; și Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească” (Matei 20, 17-19) „și va fi batjocorit și va fi ocărât și scuipat” (Luca 18, 32) „și-L vor omorî, dar după trei zile va învia” (Marcu 10, 34) „și se vor împlini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul Omului” (Luca 18, 31).

Pe lângă vestirile a ceea ce avea să fie, Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Și-a pregătit și altfel apostolii, așa cum s-a întâmplat pe Tabor, când Cuvântul întrupat a vorbit cu Moise și cu Ilie despre pătimirile, moartea și învierea Sa, iar „un nor luminos i-a umbrit pe ei și... glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta asculta-ți-L»” (Matei 17, 5), dar Învățătorul i-a oprit pe cei trei, Petru, Iacov și Ioan, și „le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți” (Matei 17, 9).

 

Dreptmăritori creștini și creștine,

 

Știm, vedem și simțim cu toții cum spaima și frica de molime și stăpânirea morții se întind peste fața întregului pământ. Întunericul se adâncește și împărăția întunecată se apropie tot mai intens de omenirea aflată în derivă, aducând în suflete amara pregustare a întunericului „cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților” (Matei 24, 30). Se întâmplă așa ceva pentru că Fiul Omului ne-a avertizat că „din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12), dar tot El ne încurajează că „cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Întunericul morții să nu ne sperie însă, pentru că el a fost risipit prin Învierea lui Hristos. Atunci când El a fost răstignit, „de la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea” (Matei 27, 45, Marcu 15, 33, Luca 23, 44), „catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat, și pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat, și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora”  (Matei 27, 51-53).

Cele petrecute la moartea pe cruce și învierea de a treia zi a Fiului Tatălui sunt tot atâtea prilejuri de înnoire a speranței mântuitoare, pentru că „n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea” (Ioan 3, 17). El a venit pentru a ne vindeca de boală, de păcat, de moarte. Dumnezeu nu este „al morților, ci al viilor, căci toți trăiesc în El” (Luca 20, 38), „iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți... nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Luca 20, 35-36). Pentru noi a pătimit și a înviat Hristos. Pe noi a venit să ne smulgă din ghearele morții, curățindu-ne de păcate prin scump sângele Său vărsat pe Golgota, că „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu  10, 45).

Într-adevăr, încă de la începutul misiunii și propovăduirii Sale, în sinagoga din Nazaret, deschide cartea profetului Isaia și mărturisește despre Sine: „«Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vindecarea; să slobozesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului»” (Luca 4, 18-19). Iar opera Sa vindecătoare este descoperită, în toată frumusețea, sensibilitatea și duioșia iubirii Sale, de-a lungul tuturor celor patru Evanghelii Sfinte. Pe lângă vindecările speciale, Îl vedem străbătând „toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor” (Matei 4, 23). Astfel se împlinește proorocia lui Isaia: „El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat” (Isaia 53, 4), cum grăitor arată și Evanghelia în aramaică: „Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat” (Matei 8, 17), „Și mulțimi multe au venit la El, având cu ei șchiopi, orbi, muți, ciungi și mulți alții și i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat” (Matei 15, 30).

În contextul suferințelor, neputințelor și bolilor de tot felul care bântuie și desfigurează lumea omului, mesajul luminos al Învierii Domnului, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, vine cu încurajare și speranță înspre noi, văzându-L pe Cel răstignit și înviat și astăzi, printre semenii noștri, între noi, vindecând, ușurând, restaurând pe toți cei veniți „să-L asculte și să se vindece de bolile lor” (Luca 6, 17) așa cum odinioară „a stat în loc șes, El și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți”, ne spune Sfântul Evanghelist Luca, medicul, în Evanghelia sa (Luca 6, 17-19), arătând lămurit că „puterea Domnului se arăta în tămăduiri” (Luca 5, 17). Precum ieri, așa și astăzi, și mâine, până Se va întoarce la noi.

Puterea Sa vindecătoare a transmis-o și ucenicilor Săi și, prin ei, după Înviere și Cincizecime, prin lucrarea harului Duhului Sfânt în Sfânta Biserică, de-a lungul istoriei, până la noi: „chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință” (Matei 10, 1) „și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau” (Marcu 6, 13). La fel, a dat putere și a trimis și pe cei șaptezeci și doi de ucenici ai Săi, doi câte doi, „înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină” (Luca 10, 1), poruncindu-le: „vindecați pe bolnavii” din orice cetate sau loc „și ziceți-le: S-a apropiat de voi Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 10, 9). Iar după Înviere, la despărțirea de discipolii Săi, înainte de a Se înălța la cer, stând în mijlocul celor unsprezece, „le-a zis: Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura! Cel ce va crede și se va boteza se va mîntui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, șerpi vor lua în mână și, chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma, peste cei bolnavi își vor pune mâinile și se vor face sănătoși” (Marcu 16, 15-18).  

 

Neprețuiți frați și surori în Domnul,

 

Oricâte înregistrări de succes ale progresului medicinei va dobândi lumea, nimeni nu va putea vreodată să vindece un orb din naștere cum a făcut Fiul lui Dumnezeu întrupat, să tămăduiască pur și simplu, iar nu cu ajutorul protezelor medicale, infirmitățile oamenilor așa cum a făcut Domnul Iisus Hristos, să redea omului sănătatea pierdută cum a făcut Cuvântul veșnic al Tatălui înomenit și viețuind printre noi, după cuvântul Său: „Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot” (Matei 6, 27 și Luca 12, 25)? De aceea, îndeosebi în timpurile de acum, avem nevoie de multă credință în puterea Sa vindecătoare și mântuitoare, „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credință pe pământ?” (Luca 18, 8) Se întreabă Însuși Domnul.

Pe bună dreptate, după atâta dumnezeiască dragoste risipită pe oameni și binecuvântare și ajutor sfânt vindecător din partea Bisericii pentru noi, muritorii, oare cum ne prezentăm astăzi înaintea lui Dumnezeu, a oamenilor și, nu în ultimul rând, a propriei conștiințe? Oare nu ne asemănăm cu starea amară de boală sufletească diagnosticată exact și extrem de actual de Domnul și Învățătorul Cel înviat a treia zi din morți? „Când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, și nu găsește. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit; și venind, o află golită, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și, intrând, sălășluiesc aici, și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Așa va fi și cu acest neam viclean” (Matei 12, 43-45, Luca 11, 24-26). Adevăruri tulburătoare, căci departe sunt de noi frumusețile făgăduite de Domnul: „cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor” (Matei 13, 43).

Nu este însă cazul să deznădăjduim. Din puterea Învierii lui Hristos, prin lucrarea harului dumnezeiesc necreat în noi și asupra minții și inimii noastre, mai avem încă darul credinței și al rugăciunii, după făgăduința nemincinoasă a Cuvântului înomenit: „dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20). Ceea ce și facem atunci când suntem împreună în Biserică și ne rugăm laolaltă. Pentru că tot Cel înviat a treia zi din morți ne învață: „Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22), ba mai mult, „toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit, și le veți avea” (Marcu 11, 24).

Dar, pentru ca rugăciunea să fie eficientă, este nevoie de iertare. „Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșalele voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greșalele voastre” (Marcu 11, 25-26). Numai că noi, prea tributari veacului înstrăinat din care facem parte, marcați puternic cu pecetea egoismului, crezând că doar noi avem dreptate întotdeauna, prea ades refuzăm iertarea cu care suntem datori celui ce ne face nedreptate, uitând mai mereu dialogul dintre Petru Apostolul și Domnul Hristos Iisus: „Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18, 21-22). Pentru că îndemnurile Păstorului și Binefăcătorului sufletelor noastre sunt clare, lipsite de echivoc. „Cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura” (Luca 6, 38), „nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați” (Luca 6, 37) „și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31). Fiindcă creștinismul este civilizația iertării.

Și deși peisajul înconjurător este descurajant, deprimant chiar, întunecat și sumbru, totuși, și așa, lumina Celui înviat a treia zi din morți străpunge întunericul iadului, răspândind în jur razele speranței, bucuriei, biruinței finale a lui Dumnezeu asupra vrăjmașului, a Luminii lumii asupra întunecatului stăpânitor al infernului, a luminii lui Hristos Cel înviat asupra împărăției morții și a deznădejdii. Cu toate că zilele sunt grele, „prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21, 28). Credeți în Cel înviat și în puterea Lui, în victoria Sa definitivă asupra morții, izvor de viață veșnică pentru tot omul credincios. „Cel ce crede în Fiul are viață veșnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3, 36). Și este cu neputință ca Atotțiitorul, Atoateștiutorul și Atotputernicul să fie indiferent la rugăciunile celor ce-L cheamă cu suspine, cu durere, cu lacrimi. „Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung” (Luca 18, 7)? „Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile” (Matei 24, 22, Marcu 13, 20).

Să ne învrednicim, dar, iubiților, să dobândim, cu ajutorul de Sus, darul alegerii, prin răspunsul nostru necondiționat la chemarea lui Dumnezeu, în lumina învierii din morți a Fiului și Cuvântului veșnic al Tatălui ceresc, chipul ipostasului Părintelui, înomenit și jertfit pentru noi și mântuirea noastră, Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii, Arhiereul și Păstorul sufletelor noastre, Mirele Bisericii și Domnul, Biruitorul iadului și al morții, Întâinăscut din morți, Începătorul tuturor în toate, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă și Cel ce vine, Atotțiitorul, Alfa și Omega, Iisus Nazarineanul, Cel răstignit și înviat, Galileanul învingător peste toți apostații, Lumina lumii și Mântuitorul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

 

Hristos a înviat!

 

Al vostru, al tuturor,

umil și preaplecat slujitor și rugător

la picioarele Tronului Mielului,

 

 

† Sofronie

Episcopul Oradiei

  

 

Dată în reședința noastră episcopală din Oradea, în Anul Domnului 2021, la mărita și strălucitoarea Sărbătoare a sărbătorilor, Învierea Domnului, Sfintele Paști.