Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sfântul Ierarh Nicolae cinstit în parohia bihoreană Sânnicolau Român

Sfântul Ierarh Nicolae cinstit în parohia bihoreană Sânnicolau Român

Momente de bucurie duhovnicească în parohia Sânnicolau Român, Protopopiatul Oradea, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, 6 decembrie 2019, cu prilejul hramului bisericii parohiale. Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența unor oficialități locale și centrale și a numeroși credincioși.

Ierarhul a fost primit cu multă bucurie duhovnicească de către comunitatea dreptmăritoare din Sânnicolau Român, păstorită de către Preaonoratul Părinte Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului. Răspunsurile liturgice au fost date de către studenți teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea.

În cuvântul de învăţătură rostit la momentul liturgic consacrat, Chiriarhul Oradiei a vorbit despre frumuseţea și bogăția duhovnicească a vieţii şi mulţimea minunilor Sfântului Ierarh Nicolae, arătând cinstirea mare de care se bucură în întreaga creştinătate:

„Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, prăznuit astăzi, este unul dintre cei mai iubiți sfinți, care a păstorit Biserica lui Hristos din Mira Lichiei, Lichia sau Licia fiind o veche provincie din Asia Mică, astăzi în Turcia. Dacă aici pe pământ a fost ierarh și a slujit lui Dumnezeu, acum în ceruri Sfântul Nicolae slujește la Liturghia cerească neîntreruptă din Împărăția Domnului nostru Iisus Hristos. Moaștele sale sfinte, neputrezite și izvorând mir făcător de minuni sunt păstrate în orașul Bari din sudul Italiei, unde au fost duse din răsărit, dar părticele din sfintele sale moaște se află răspândite în toată lumea.”

„Sfântul Nicolae a trăit în veacul al patrulea și a suferit mult, fiind chiar arestat pentru credința sa. El s-a evidențiat și prin participarea la cel dintâi Sinod Ecumenic al Bisericii, în anul 325 la Niceea, când Sfinții Părinți au apărat învățătura de credință ortodoxă cu privire la Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. Deși Sfântul Ierarh Nicolae nu a lăsat o scriere a sa, el, chipul blândețelor, care mai mult a păstorit și a făcut mult bine, scriind mai puțin, s-a remarcat la Sinodul I Ecumenic prin aceea că, nerăbdând hulele pe care preotul învățat Arie din Alexandria Egiptului le aducea Domnului Iisus Hristos, i-a tras o palmă.”

„Ierarhul cinstit astăzi a fost un păstor foarte bun și blând și a ajutat pe mulți, în special pe săraci, mai cu seamă pe copiii săraci, dăruindu-le ceea ce le lipsea. De aici străvechea tradiție pe care Sfântul a inaugurat-o în timpul vieții sale și care s-a continuat în Biserică și după mutarea sa la cele veșnice, în amintirea sa, de a face, de ziua Sfântului Nicolae, daruri copiilor, din toată lumea creștină, astfel încât Sfântul Ierarh Nicolae a devenit modelul Sfântului bun și iubitor care are grijă de toți copiii.”

La momentul Chinonicului, tânăra interpretă de muzică populară Lavinia Chifor și copiii din ansamblurile „Mărțișorul” și „Culani” din Sânnicolau Român, înveșmântați în frumoase costume populare tradiționale din Bihor, au oferit un mini concert de colinde.

Părintele Protopop și paroh Aurel-Simion Goga a rostit cuvântul de bun venit Ierarhului, aducând mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite, Întâistătătorului Eparhiei Oradiei pentru grija arhipăstorească, dar și credincioșilor enoriei pentru dragostea ce o arată Sfintei Biserici.

La final, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a felicitat pe părintele protopop și paroh pentru aleasa lucrare pastorală ce o săvârşeşte, cu multă dăruire şi dinamism la Sânnicolau Român. De asemenea, Preasfinția Sa a adresat urări de ani mulți și binecuvântați tuturor bunilor credincioși ai enoriei.

La inițiativa Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, urmare a hotărârii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, începând cu ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, 6 decembrie 2019, precum și Duminică, 8 decembrie, și Duminică 15 decembrie a.c., în toate bisericile mănăstirești și de enorie din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, se desfășoară o colectă în bani pentru sprijinirea sinistraților din Albania, ca urmare a cutremurului devastator care a avut loc în această țară în ziua de 26 noiembrie 2019.

Pr. Cristian Rus