În Sfânta și Marea Zi Joi, 29 aprilie 2021, la ceas vesperal, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat slujba Deniei celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Oradea, dimpreună cu soborul slujitor al Catedralei. O minunată și cutremurătoare slujbă a Utreniei, una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii noastre Ortodoxe, în care, cu umilință profundă și cu răsuflarea tăiată, facem aducerea aminte a celor mai importante pagini de istorie ale întregii umanități. Din păcate, o istorie în care omul nu se prezintă deloc onorabil, ba dimpotrivă, iar Dumnezeul întrupat ne inundă cu torentele dragostei Sale, îndurând de bună voie „pătimirile înfricoșătoare și crucea cea făcătoare de viață”pentru noi oamenii și a noastră mântuire.

La sfârșitul acestei dense și ample slujbe, Ierarhul Oradiei a rostit un frumos cuvânt de învățătură în care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța și frumusețea slujbelor, în special a Deniilor, care se săvârșesc în Săptămâna cea Mare.

Preasfinția Sa a început prin a sublinia seducția liturgică și mistică pe care sfintele slujbe ale Bisericii noastre le comportă și în care, deși sunt realizări ale unor minți omenești, într-adevăr înduhovnicite, nu avem cum să nu recunoaștem amprenta dumnezeirii care pecetluiește întregul ritual creștin, de aici izvorând adâncimea trăirilor și al stărilor meditative pe care suntem îndemnați să ni le asumăm. Slujba din seara aceasta, Denia celor 12 Evanghelii, în frumusețea ei și în adâncurile de taină pe care le ascunde, face parte din tezaurul Sfintei Ortodoxii. Tezaurul Bisericii noastre este inepuizabil. Biserica are atât de multă bogăție în memoria ei spirituală, încât prea puțin ar putea cuvintele să redea parfumul și savoarea nepieritoare a sfintelor noastre slujbe. Puterea tainică ce stă ascunsă în slujbele Bisericii și, în particular, în slujbele din Săptămâna Mare, îndeosebi în Deniile vremii în care ne aflăm, ne atrage pe toți la sfânta biserică. Puterea de atracție irezistibilăpentru sufletul credincios pe care le exercită slujbele Bisericii și mai ales Deniile, dar în mod special Denia celor 12 Evanghelii, se transmite din generație în generație, așa cum si noi am primit de la bunicii, străbunicii, moșii și strămoșii noștri.

Prin extensia slujbelor din această perioadă, care este mai mare față de alte răstimpuri liturgice, nouă, celor de astăzi, poate mai mult decât generațiilor de dinainte, ne este atrasă atenția asupra a ceea ce este cu adevărat important și esențial în viața noastră. Irosindu-ne vremea în nimicurile pe care ni le servește necontenit lumea și fiind mereu asaltați de tot soiul de distrageri și distracții, sufletul devine impermeabil harului și se împietrește, iar când vine înaintea lui Dumnezeu, Lumina Lui nu are unde pătrunde, ne-am opacizat.Sunt slujbe frumoase, lungi, e adevărat, dar dragostea față de Dumnezeu și puterea pe care El ne-o dă ca să rezistăm ispitelor veacului acestuia și propriilor noastre căderi și scăderi de tot felul la care suntem supuși în viața de aici, nu se pot măsura prin lungimea sau scurtimea slujbelor, a cântărilor și a rugăciunii. Să stai cu Dumnezeu împreună în rugăciune, scufunzându-te în ascultarea cuvântului Domnului, înseamnă să te afli în intimitatea lui Dumnezeu, intimitate care aduce sufletului credincios putere, curaj, rezistență în fața răutăților lumii, inspirație și, mai ales, nădejde nepieritoare în viața cea veșnică. Viața cea veșnică înseamnă, de fapt, o neîncetată preamărire adusă lui Dumnezeu, o Denie care nu se mai sfârșește.

Ierarhul cetății orădene le-a vorbit credincioșilor prezenți despre accentuatul caracter biblic al acestei slujbe din Joia cea Mare. Deși toate slujbele Bisericii noastre au un pronunțat caracter biblic, în sfintele noastre slujbe putând a se observa cu ușurință sinergia impecabilă dintre Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură, în mod cu totul deosebit, Denia celor 12 Evanghelii tronează și abundă în ceea ce privește amplitudinea și frecvența textelor scripturistice, existând un motiv întemeiat pentru această caracteristică specială. Frumusețea, bogăția și adâncul celor 12 pericope evanghelice, cuvântul Domnului pe care îl ascultăm la Denia celor 12 Evanghelii mai mult decât la orice altă slujbă, face să ne simțim contemporani cu pătimirile Domnului, cu răstignirea și moartea Sa pe Cruce.Dumneavoastră, dragii mei, dimpreună cu sfințiții slujitori, clerul și poporul, suntem moștenirea cea sfântă a Bisericii și memoria ei vie. Pentru noi slujbele înseamnă viață.

Chiriarhul locului a adus în atenția credincioșilor că multe dintre cele mai luminate și inspirate minți ale lumii au încercat să transpună în diferite moduri importanța covârșitoare a acestor pagini de istorie sfântă și tensiunea sufocantă pe care întreaga Creație a suferit-o în acele clipe mântuitoare. Cu tot efortul și cu toate resursele epuizate, niciuna dintre aceste încercări nobile nu au reușit să surprindă atât de intim, personal, fidel și cu atâta delicatețe spirituală subtilitățile teologice ale Pătimirilor Domnului. Au încercat marii artiști ai lumii, pictori, compozitori și regizori de firme să redea, după cât au putut și le-a fost cu putință, dramatismul prin care a trecut Domnul nostru Iisus Hristos. De la imnografii cei vechi, la mari compozitori ai lumii. Și de la marii artiști care au încercat să redea în culori, iconarii cei vechi și zugravii de icoane, până la marii maeștri ai picturii occidentale. Așa cum, și în timpurile mai apropiate de noi, regizori credincioș au încercat să redea dramatismul pătimirilor Domnului. Toate acestea pălesc în fața slujbelor noastre, pentru că la Denia celor 12 Evanghelii fiecare dintre noi, participând, devine compozitor al muzicii pentru sufletul său și zugrav de icoane duhovnicești pentru viața sa proprie, impropriindu-și cuvintele Domnului.

În finalul cuvântului, Preasfinția Sa le-a adresat bunilor credincioși un îndemn la cunoașterea și conștientizarea valențelor complexe, multiple și consistente pe care slujbele Bisericii noastre Ortodoxe Române le-a asumat în cursul istoriei. Trăind într-o lume în care se pierde noțiunea valorilor tari, iar ideea de adevăr unic, cu adevărat obiectiv, este și ea în pericol de extincție, Biserica Domnului Hristos și slujbele bisericești devin buncărul duhovnicesc și mediul cultural profilactic care ocrotesc creșterea sănătoasă a copiilor și tinerilor și acționează defensiv și părintesc împotriva intervențiilor mercenare și vitrege a curentelor care înstrăinează omul în integralitatea sa. Slujbele nu sunt doar rugăciune sfântă. În primul rând sunt rugăciune sfântă, în primul rând înseamnă comuniune cu Dumnezeu, dar slujbele noastre sunt, în același timp, și o mărturisire puternică a atașamentului nostru la marea civilizație europeană creștină și ortodoxă. Așa cum frumos o întrupează poporul din care facem parte, un popor al sintezei între Răsărit și Apus, așezat de Dumnezeu la întâlnirea Occidentului cu Orientul, în mijlocul altor popoare.

Andi Constantin Bacter