Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Un nou început de an școlar la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

Un nou început de an școlar la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

 Începutul anului bisericesc aduce cu sine de fiecare dată și începutul anului școlar. Sub semnul Indictionului și în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea și-a deschis larg porțile pentru șase sute de elevi și pentru o sută cincizeci de preșcolari.

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, festivitatea de deschidere a debutat prin intonarea Imnului național, care a fost urmat de săvârșirea slujbei de Te-Deum specifică începutului de an școlar. Prezidiul oficialităților care au luat parte la momentul festiv a fost onorat de prezența Preacucernicului Părinte Prof. Florin Negruțiu, Inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a Doamnei Dr. Corina Fonoage, reprezentanta Consiliului Local al Municipiului Oradea, a Doamnei Prof. Univ. Dr. Gabriela Badea, președinta Comiteului reprezentativ al părinților, a Domnului Agent șef principal Teodor Terec, reprezentantul Poliției de Proximitate Oradea și nu în ultimul rând de prezența gazdei evenimentului, Preacucernicul Părinte Prof. Radu Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei și directorul Liceului Ortodox.

Părintele director a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mesaj intitulat Educația – lumină pentru viață şi bucurie de Centenar, în care Părintele Patriarh Daniel a evidențiat faptul că „Familia, Biserica și Școala sunt chemate să prezinte copiilor și tinerilor chipurile luminoase, înțelepciunea şi jertfelnicia făuritorilor Marii Uniri, pentru a prețui virtuțile lor și a le cultiva în prezent şi în viitor”.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Chiriarhul Oradiei, a adresat elevilor și cadrelor didactice cuvânt de binecuvântare și de prețuire, amintind de legătura dintre anul evreiesc, anul nou bisericesc și anul școlar: „Din lumea semitică a Orientului apropiat ne-au venit foarte multe tradiții și în special tradiția noastră creștină. Așa se face că 1 septembrie a devenit în Biserică începutul noului an, iar școala pentru toți a început în Biserică, unde toți copiii, indiferent de averea părinților lor și de starea socială au putut să învețe carte. Și pentru că școala s-a născut la umbra Bisericii, anul școlar începea întotdeauna la 1 septembrie. În unele țări creștine până astăzi școala începe la 1 septembrie, ceea ce înseamnă că există o strânsă întrepătrundere între Biserică și Școală, chiar dacă în lumea desacralizată în care trăim mulți încearcă să șteargă această amintire, care face parte din cultura noastră, din civilizația căreia îi aparținem și prin care ne arătăm identitatea noastră profundă.”

În continuare, Preasfinția Sa a evocat semnificația la nivel național și local a aniversării Centenarului Marii Uniri: „Urmează perioada frumoasă a anului școlar ce trece prin perioada Centenarului la nivel național și se va încheia anul viitor cu Centenarul Unirii efective a Oradiei și a Bihorului cu România, după înfrângerea revoltei bolșevice care a avut loc și în părțile noastre, de către Armata Română condusă de Generalul Traian Moșoiu. Este, prin urmare, un an școlar plin de semnificații, cu foarte multe momente de sărbătorit, ceea ce va prilejui elevilor și profesorilor lor multă dăruire și efort pentru organizarea unor serbări pe parcursul întregului an școlar care astăzi începe.”

Preasfințitul Părinte Sofronie a amintit și de rolul pe care l-a avut primul Ierarh din scaunul vlădicesc al reînviatei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, în făurirea Marii Unirii la poarta de vest a Transilvaniei: „Cel care a dat numele liceului, Episcopul Roman Ciorogariu al Oradiei, a fost unul dintre corifeii Unirii de acum o sută de ani. Cred că de acolo, de dincolo, din lumea cealaltă privește cu drag la voi și se bucură de noul început pentru care și el se roagă. Așa să ajute Dumnezeu și acestui început, să crească, să înflorească și să se desăvârșească.”

Au urmat mesaje din partea tuturor instituțiilor reprezentate la festivitate, toate cuprinzând gânduri emoționante și urări de succes și împliniri în noul an școlar, pentru elevi și cadre didactice.

În încheiere, Preacucernicul Părinte director Radu Rus le-a mulțumit tuturor invitaților prezenți pentru mesajele transmise și i-a îndemnat pe elevi să se hrănească sufletește pe parcursul întregului an școlar cu toate cuvintele pe care le-au auzit astăzi, iar profesorilor le-a urat multă putere de muncă, sănătate deplină și bucurii nenumărate.

După festivitate, însoțiți de învățători și profesorii diriginți, elevii au intrat în clasele frumos împodobite, unde s-au bucurat de surprize din partea acestora.