Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Episcopul Oradiei a sfințit pictura bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” din Oradea

Episcopul Oradiei a sfințit pictura bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” din Oradea

În Duminica a patra după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, Preasfințitul Părinte Sofronie a slujit în sobor de preoți și diaconi Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramurile Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon și Sfântul Ierarh Sofronie, patriarhul Ierusalimului, din Oradea.

Chiriarhul Oradiei a săvârșit slujba de sfințire a picturii și a catapetesmei, prin stropirea cu agheasmă și ungerea cu Sfântul și Marele Mir a lucrărilor de împodobire cu pictură a lăcașului de cult.

După citirea pericopei evanghelice rânduite în această Duminică (Vindecarea slugii sutașuluiMatei 8, 5-13), Ierarhul a rostit un frumos cuvânt de învățătură în care a evidențiat rolul providențial pe care Sfinții Părinți ai Sinodului al IV-lea de la Calcedon l-au avut în articularea corectă a învățăturii de credință cu privire la cea de a doua Persoană a Preasfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului. Totodată, Preasfinția Sa a tâlcuit înțelesurile duhovnicești pe care fragmentul scripturistic matean le găzduiește, punând în lumină autenticitatea, puritatea și simplitatea credinței centurionului roman, credința puternică a unui păgân ce a survolat evlavia superficială a multora din poporul ales.

La începutul predicii, Preasfinția Sa a explicat motivul pentru care Biserica noastră Ortodoxă a închinat cea de a patra Duminică după Rusalii Sinodului al IV-lea Ecumenic, elogiind pe Sfinții Părinți și teologi care s-au remarcat prin capacitatea lor excepțională de a înțelege în profunzime și a teologhisi cu acuratețe tainele dumnezeieștii întrupări a Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi îi serbăm pe toți Sfinții Părinți care s-au adunat la Sinodul Ecumenic de la Calcedon în anul 451, apărătorii dreptei credințe; o piatră de hotar în istoria Bisericii, astfel încât, putem spune pe bună dreptate, ca și mulți cercertători ai vieții bisericești, că istoria Bisericii se poate împărți în: „înainte de Calcedon” și „după Calcedon”.  Acești Sfinți Părinți au fost chemați de binecredincioșii împărați Marcian și Pulcheria, 630 de părinți din toată lumea, care au venit să dea mărturie despre credința cea dreaptă în Domnul nostru Iisus Hristos. Să-L mărturisească pe Unul-Născut, Fiul Tatălui, Care în Ipostasul Său cel unic, al Cuvântului veșnic al Tatălui, întrupat la „plinirea vremii” din Sfânta Fecioară Maria, are cele două firi, dumnezeiască și omenească, unite în chip neîmpărțit și nedespărțit, neschimbat și fără amestecare; firea dumnezeiască având-o din Tatăl prin naștere din veci, iar firea omenească a unit-o cu cea dumnezeiească în Ipostasul unic, născându-Se din Sfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Ierarhul Oradiei a explicat apoi faptul că Sinodul de la Calcedon constituie și un moment de cumpănă în istoria bisericească universală, când multe familii din cadrul „Bisericilor vechi orientale” se despart de Biserica cea adevărată; o separare pripită și forțată de tensiunea împrejurărilor, situația de fapt fiind una cu totul diferită. În 451 a avut loc o mare despărțire, Bisericile vechi orientale separându-se de Biserica Ortodoxă, deși nu mărturiseau o altă credință. Cu toate acestea, diferențele terminologice, lingvistice și culturale dintre lumea elenistică și lumile „orientale” erau atât de pregnante încât ruptura, susținută și de factorii politici și sociali, a fost inevitabilă. Chiar și așa, cu trecerea timpului au apărut dorințele tot mai arzătoare de refacere a unității, încât dialogul teologic internațional dintre Biserica Ortodoxă și familiile Bisericilor vechi-orientale a ajuns la un consens: faptul că mărturisim cu toții aceeași credință ortodoxă, dar în maniere diferite. Oricum ar fi, pentru Biserica Ortodoxă Sinodul de la Calcedon înseamnă biruința credinței ortodoxe asupra ereziei monofizite.

Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, o realitate de netăgăduit pe care o vedem ilustrată și demonstrată și în cadrul pericopei evanghelice rânduite a se citi în această Duminică, prin minunea vindecării slugii sutașului. Această minune vine și ca răspuns celor care condamnau și condamnă exclusivitatea chemării hristice, chemarea Domnului Hristos fiind adresată tuturor oamenilor, poporului ales și tuturor neamurilor, conducătorilor și slujitorilor. Biserica chiar ni-l propune ca model pe sutașul din Capernaum, pe centurionul cel credincios, căci și noi, dacă vrem să ne mântuim, trebuie să avem întâi credință puternică în Dumnezeu și mai ales dragostea cea mare față de aproapele. Sutașul nu pentru propria bună stare s-a rugat, ci pentru sluga lui. Dar, dragii mei, oare când se va întoarce înapoi Fiul lui Dumnezeu va mai afla credință pe pământ? Mai este astăzi cu adevărat credință în lume? Mai avem noi, oamenii, credință? Și dacă ne punem această întrebare, îndată să vină și următoarea: dragoste mai avem? Dragostea sfântă de a ne ajuta unii pe alții, de a ne ruga unii pentru alții, de a purta de grijă celor bolnavi și lipsiți? Răspunsul îl puteți afla ușor privind în jur, la cele ce se întâmplă în popor și în lume.

Preasfinția Sa i-a sfătuit pe credincioșii prezenți să se străduiască în a merge în răspăr cu tendințele lumii acesteia, îndemnându-i pe oamenii de calitate și cuminți ai Bisericii să lase la o parte timiditatea și să intervină în societate, acolo unde este posibil, fără a fi stridenți, și să aducă un plus de valoare la locul de muncă și în propriile familii, devenind o prezență activă și mărturisitoare în societate. Nu doar rugăciunea și prezența la slujbele Bisericii aduc mântuirea, ci mai ales mărturisirea zilnică a identității creștine prin săvârșirea lucrului de zi cu zi cu conștiința slujirii lui Dumnezeu. Parcă lumea s-a întors cu picioarele în sus, așa cum se spune în limba greacă, „anapoda”; o lume în care valorile se răstoarnă, iar cine este mai obraznic și mai fără de rușine, acela ajunge să își impună punctul de vedere. De ce? Pentru că oamenii de bun simț stau deoparte, se retrag și privesc la spectacolul trist al lumii de astăzi. Cu toate că așa stau lucrurile astăzi, prin necontenita și neobosita lucrare a harului Duhului Sfânt mereu suntem chemați la întoarcere! Biserica rămâne singurul far spre viața cea veșnică, singura călăuză spre Împărăția cerurilor, singurul Stâlp al Adevărului și al rezistenței Binelui în fața tăvălugului întunericului. Tocmai din acest motiv, Biserica îi deranjează pe cei care în lume lucrează în slujba puterilor întunericului. Numai că, oricât ar fi de împresurată, Biserica nu poate fi doborâtă, căci Domnul o păzește ca pe cel mai prețios dar al Său pentru lume!

În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Oradiei a hirotonit în treapta slujirii preoțești pe diaconul Stelian-Vasile Roșu, primind deopotrivă și hirotesia de duhovnic, pentru a sluji la altarul Capelei Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou”, din cadrul Liceului Tehnologic Special Nr. 1 Oradea, unde activează ca pedagog, spre a înălța rugăciuni de mângâiere și binecuvântare asupra copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale, dar și asupra cadrelor didactice și a personalului acestui liceu.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Aurel Simion Goga, protopopul Oradiei, a rostit un cuvânt de bun venit Episcopului Oradiei și l-a felicitat pe Părintele paroh Romulus Cosmin Pintea pentru frumoasa activitate pastoral-misionară, dar mai ales pentru cea gospodărească, reușind într-un timp scurt să aducă la bun sfârșit lucrările împodobire cu pictură a bisericii.

Apoi, Părintele paroh Romulus Cosmin Pintea și-a manifestat recunoștința față de Preasfințitul Părinte Sofronie pentru arhiereasca binecuvântare, pentru slujba sfințitoare săvârșită asupra lăcașului de cult și pentru toată dragostea pe care o arată față de preoții și credincioșii acestei biserici. De asemenea, părintele paroh a mulțumit bunilor credincioși pentru eforturile considerabile investite în înfrumusețarea lăcașului de închinare și pentru credința sinceră pe care o poartă în Dumnezeu și în Biserica Lui cea sfântă.

În cele ce au urmat, Ierarhul Oradiei a felicitat pe părintele paroh dimpreună cu întreg colectivul de credincioși ai acestei biserici pentru misiunea pe care o fac în aceste vremuri de încercare și pentru râvna aparte pe care o poartă față de Biserica Domnului Hristos. Ca semn al prețuirii și al recunoștinței, Preasfinția Sa a oferit diplome de aprieciere celor care s-au evidențiat în ajutorul oferit și grija deosebită pe care o poartă față de biserica lor parohială.