După patruzeci de zile de anevoioasă peregrinare prin pustiul catartic al postului, trecând prin Săptămâna cea Mare a Sfintelor Pătimirilor ale Domnului și prohodindu-ne Dumnezeul, schingiuit și omorât, iată-ne ajunși la preamărit ceas de aleasă sărbătoare, Praznicul praznicelor și Sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos. După marea și apăsătoarea tăcere a Sâmbetei celei Mari, odată cu venirea Sfintei Lumini pascale în Cetatea Sfântă a Ierusalimului, anul acesta minunea pogorârii cerescului foc pascal având loc la ora 13:55, bucuria Învierii Domnului a izbucnit asemeni unui torent care a împrăștiat și a risipit toată întristarea, lamentația și deznădejdea, aducându-ne din nou în suflete cea mai sfântă și curată trăire: Hristos a înviat, bucuria noastră, a întregii umanități!

În fiecare an, în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, această „Împărăteasă și Doamnă” a tuturor Duminicilor și praznicelor creștine, Învierea din morți a Domnuluinostru Iisus Hristos, are reverberații cu totul aparte, împărăteasa și doamna tuturor bisericilor din eparhia noastră, Catedrala Episcopală din Oradea, serbându-și hramul. Anul acesta, când se împlinesc o sută de ani de la prohirisirea în treapta arhieriei a celui dintâi Episcop al restatornicitei Episcopii a Oradiei Mari, Roman Ciorogariu, profunzimea sărbătorii se adâncește în semnificații, prăznuind totodată și învierea și renașterea vieții ecleziale a poporului românesc de la granița vestică a țării noastre.

Cu acest prilej, după primirea Sfintei Lumini de la Ierusalim, adusă prin purtarea de grijă și osteneala Preacuvioasei Maici Starețe Stavrofora Mina, și după săvârșirea Slujbei Învierii Domnului de la miezul nopții, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie Pascală în dimineața Duminicii Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, 2 mai 2021, la Catedrala Episcopală Învierea Domnului  și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, dimpreună cu soborul slujitor al Catedralei.

După ce ne-am lăsat animați de vivificatoarele și de lumină purtătoarele tropare, stihuri și cântări pascale, specifice acestei minunate sărbători, citirea solemnă a Prologului Evangheliei Sfântului Apostol Ioan (Ioan 1, 1-17),unul dintre cele mai frumoase și profunde texte biblice, ne-a deslușit în câteva versete taina identității Persoanei teandrice alături de care, în chip mistic și liturgic,ne-am îngropat în urmă cu trei zile, taina Celui ce este Cuvântul lui Dumnezeu și Lumina lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. Având ca punct de pornire pasajul ioaneic, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat de ce Ziua Învierii este prin excelență Ziua Luminii.

În debutul predicii, urmând învățăturilor dezvoltate în epistolele pauline, Preasfinția Sa a prezentat evenimentul Învierii Domnului Hristos ca fiind punctul central, indispensabil și definitoriu al Creștinismului, însăși identitatea Bisericiiși, implicit, a creștinilor fiind într-o strânsă legătură cu noul Pesach, Noua Trecere, „din moarte la viață și de pe pământ la Cer”, „Paștile cele mari și preasfințite”. Noi, creștinii ortodocși, suntem numiți și „fiii Învierii”, iar Biserica noastră este numită și „Biserica Învierii”. Nu numai bisericile care au hramul Învierii Domnului, cum este și Catedrala noastră Episcopală, ci toate bisericile sunt bisericile Învierii și întreaga Biserică Ortodoxă este Biserica Luminii, Lumina pascală care este strălucirea Luminii celei necreate a lui Dumnezeu. În Lumina pascală suntem invitați, prin mijlocirile Sfinților, să ne așezăm și noi, creștinii, încă din viața trecătoare de pe pământ. Dacă aici trăim în Lumină, în Lumină vom călători și „dincolo” și în Lumină vom petrece și în veșnicie, împreună cu Cel ce este izvorul Luminii necreate, Însuși Dumnezeu, cu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.

Așa este, circumscrierea noastră baptismală în cadrul unei asemenea instituții divino-umane, care ni se prezintă prin astfel de apelative impresionante, ne însuflețește și ne emoționează, însă, totodată, există neajunsul să cădem în plasa asumării unei viziuni elecționiste și mesianice asupra propriei persoane prin prisma acestei apartenențe, de cele mai multe ori pasivă și exterioară, la comunitatea euharistică, Trupul tainic al Domnului Hristos și „stâlpul și temelia Adevărului”, Biserica.Într-adevăr, sună bine. Este ceva cu totul special să fii un mădular viu al Fiului Omului, însă responsabilitatea și efortul intrinsec sunt pe măsură. Din acest motiv, pentru că viața noastră trebuie să fie Lumină, avem datoria să umblăm în Lumină. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă să ne însușim Lumina! Să chemăm Lumina în viața noastră, să strălucească în inimile noastre, să ardă mândria păcatului, omorând moartea din noi și făcându-ne, cu adevărat, „fiii și fiicele Învierii”.

Ierarhul Oradiei a mai subliniat faptul că praznicul Învierii nu este un simplu eveniment sărbătoresc marginal, folcloric pe alocuri, cu frecvență anuală, care să ne ofere înflăcărarea și imboldul clișeic al conștientizării nevoii de schimbare fundamentală a propriului sine, care, de cele mai multe ori, se stinge la fel de fulminant cum s-a generat. Dimpotrivă, întreaga arhitectură spirituală a Sărbătorii pascale, atât cea anterioară, adică perioada premergătoare postului, Postul cel Mare și Săptămâna Pătimirilor, cât și cea posterioară, perioada Penticostarului, care culminează cu Înălțarea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh, este menită să se constituie ca un blând, discret și nevăzut asalt al iubirii divine care, neconstrângător, îndeamnă la schimbare și transfigurare. Lumina lui Dumnezeu, sălășluind în sufletele noastre, ne ajută să vedem lumea cu alți ochi, în altă lumină, în Lumina Învierii. Bucuria acestei zile în care ne aflăm o putem înmulți, o putem multiplica la scara întregii noastre vieți, zi de zi. Ce ne împiedică pe noi, ca bucuria pe care o simțim acum, la Sfintele Paști, s-o avem în sufletele noastre pe parcursul întregii vieți? Iubiții mei, fiecare zi pe care o trăim să fie ca o zi de Paști! O zi a Luminii, o zi a trecerii de la întuneric la Lumină, de la moarte la viață. O zi în care să ne vedem cu toții în Lumină și să privim pe semenii noștri ca pe oameni ai Luminii.

La finele cuvântului de învățătură, Chiriarhul cetății orădene i-a îndemnat pe credincioșii prezenți ca Lumina lui Dumnezeu, tainic preînchipuită de lumina pascală a Sfântului Mormânt pe care simbolic au oferit-o din mână în mână, să devină măsura și lentila prin care să-l perceapă pe aproapele lor, reușind să treacă dincolo de întunericul păcatelor personale ale celuilalt, de care nu trebuie să fim suprinși căci îl găzduim cu toții în inima noastră.  Cel care vede Lumina în cei de lângă el, încă de aici de pe pământ se sălășluiește în Lumină. Cum vom putea să ne sălășluim în Lumină în viața cea veșnică, dacă nu vedem Lumina din adâncurile de taină ale aproapelui nostru? Dacă privim la chipul fratelui sau surorii noastre și vedem doar păcat, întuneric și moarte, atunci cu ochi rău privim. Și pentru că ochiul, luminătorul trupului, este rău atunci când vede răul în aproapele, descoperă, de fapt, ceea ce este în inima sa, întuneric și răutate. Din păcate, lumea din care facem parte s-a schimonosit și și-a schimbat chipul. Vedem multă răutate în jurul nostru și ne ispitește și pe noi. Șarpele urii ne mușcă, înveninându-ne inima și tulburându-ne vederea duhovnicească, încât nu-l mai vedem pe aproapele cu ochi bun. Cu toate acestea, Dumnezeu, Care este Lumină, vine înăuntrul nostru să risipească întunericul. Când Lumina lui Dumnezeu sălășluiește în noi, nu mai putem lăsa răutatea să ne otrăvească inima. Nu mai putem să privim cu ochi rău pe aproapele, ci vom căuta să vedem cele bune ale sale și Lumina din el. Căci aproapele este și el, la fel ca și noi, zidit după Chipul lui Dumnezeu. Văzându-l pe fratele nostru și pe sora noastră în Lumină, de fapt admirăm Chipul lui Dumnezeu, care se află în Lumina de pe fața și din inima lor.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Sofronie a urat tuturor credincioșilor să aibă parte de sărbători binecuvântate, în pace și liniște sufletească, bucurându-se de Lumina pe care Praznicul Învierii Domnului o mijlocește atât de frumos în acest an, învățând să prețuiască și mai mult slujbele Bisericii și harul care izvorăște din ele, căci anul care a trecut i-a văduvit de bucuria de a fi prezenți în casa Domnului, la sărbătorile Sfintelor Paști.

Andi Constantin Bacter