În Duminica a șaptesprezecea după Pogorârea Sfântului Duh, a Canaaneencei, credincioșii parohiei Înălțarea Domnului din Oradea, Biserica Albă, au avut bucuria ca în mijlocul lor să îl aibă pe Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, slujind Dumnezeiasca Liturghie și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu.

Sfânta Liturghie a fost precedată de ceremonia de instalare a noului preot coslujitor al acestei enorii, Părintele Silviu Bogdan Dobai, care până acum a slujit ca preot paroh la parohia Băile 1 Mai, protopopiatul Oradea, și împlinește și ascultarea de magazioner în cadrul aceluiași protopopiat. Cu acest prilej, Preasfinția Sa i-a oferit noului preot slujitor însemnele autorității pastorale: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile sfântului lăcaș, prezentându-l înaintea bunilor credincioși ai acestei enorii ca fiind un preot harnic și vrednic, cu aportul căruia activitatea pastoral-misionară din parohie se va intensifica.

După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol Matei, ce ne înfățișează secvențele emoționante ale întâlnirii Domnului Hristos cu femeia canaaneeancă (Matei 15, 21 - 28), Episcopul Oradiei a ținut un frumos cuvânt de învățătură în care a reflectat asupra forței vindecătoare pe care o aduce Fiul lui Dumnezeu în lume și a importanței rugăciunii în viața noastră.

În debutul predicii, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre ceea ce vrea Domnul Hristos să înțelegem din această întâlnire minunată. În fond, cu adevărat, aceasta este rugăciunea veritabilă, o întâlnire personală între noi și Hristos Domnul, însă având persoana umană ca inițiator voluntar al acestei întrevederi duhovnicești, așa cum femeia cea de alt neam se înfățișează cu îndrăzneală sfântă înaintea Domnului. Cu toate acestea, nu este suficientă întotdeauna simpla manifestare a dorinței noastre de a ne ruga Domnului, ci este nevoie de stăruință. De multe ori Dumnezeu întârzie cu răspunsul pentru că așteaptă să vadă cât de intensă este cererea noastră și cât de mare este năzuința noastră, dar și cum ne prezentăm noi înaintea Sa atunci când Îi cerem ceva.

Această pericopă scripturistică impresionează nu doar prin dramatismul situației tensionate pe care o prezintă femeia canaaneeancă Domnului Hristos, ci mai ales prin simplitatea acesteia. Fragmentul mateian ne descoperă realitatea cruntă a bolii.Boala există și nu va dispărea până ce nu va apărea cerul nou și pământul nou, la cea de a doua venire a Domnului Iisus Hristos. De asemenea, din sfera maladiilor face parte și posedarea demonică. Oricât de secularizată ar fi lumea în care trăim și oricât de mult am periferiza dimensiunea spirituală a vieții noastre, posesia demonică există și este o boală care poate ajunge la suferințe cumplite, sufletești și trupești. Fiica canaaneencei era cumplit muncită de diavol, suferința ei era extremă, ceea ce a stârnit durerea mamei sale. Această situație cu totul deosebită ne evidențiază dragostea mamei care a luat și asupra ei durerea cutremurătoare a copilului său, ceea ce ne revelează încă o dată că omul este o făptură creată de Dumnezeu spre a fi într-o perpetuă stare de comuniune, atât cu Dumnezeu, cât și cu oamenii, atât la bine, cât și în încercări. Pe lângă realitatea bolii, ni se descoperă că nu suntem singuri în suferința noastră. Îi avem pe părinții noștri, trupești și duhovnicești, avem familia duhovnicească a Bisericii care suferă dimpreună cu cei care suferă. Creștinii autentici întotdeauna compătimesc cu cei care sunt bolnavi și suferă. Altfel, nu ne putem numi cu adevărat creștini.

Chiriarhul Oradiei le-a indicat credincioșilor prezenți care este lecția pe care femeia canaaneeancă ne-o oferă nouă, celor de azi. Femeia canaaneeancă ne descoperă cum trebuie să ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu. Deși mulți credeau în Domnul Hristos, deși mulți vedeau în El pe Mesia cel mult așteptat, femeia canaaneeancă ne învață că adesea doar credința, solitară, nu este îndestulătoare pentru a îndupleca mila lui Dumnezeu. Nu ajunge credința singură. Este nevoie de multă smerenie, care aduce după sine răbdarea și stăruința în rugăciuni, pentru a-L implora pe Dumnezeu să ia aminte la cererile noastre. Cu alte cuvinte, remarcăm că Domnul Hristos nu înfăptuiește minuni pentru a genera credința în oameni, ci vindecă și plinește doar atunci când credința este deja prezentă, sporind și aducând credința existentă la un nivel superior celui anterior. În cursul acestui dialog intim între noi și Dumnezeu, deseori credința noastră este încercată și tatonată de Domnul, pentru a ne oferi atât nouă, cât și celor din jurul nostru care au „urechi de auzit”, o lecție. Dumnezeu îi vindecă fiica femeii canaaneence, dar până să îi tămăduiască fiica, Se face că nu ascultă. El știa, Dumnezeu fiind, cât de mare este credința femeii, a și încercat-o, dar le-a demonstrat celor din jurul Său cât poate credința și cât de mult poate răbda întru smerenie.

Preasfinția Sa a evidențiat faptul că prin profilul spiritual pilduitor al femeii canaaneence se cristalizează o lecție fundamentală pentru Apostoli, iarprin ei pentru toți slujitorii Bisericii și pentru fiecare credincios. Chiar dacă Mântuitorul îi trimite pe Apostolii și Ucenicii Săi să vindece toată boala și neputința oamenilor, oferindu-le totodată și puterea asupra demonilor, au întâmpinat și dificultăți aparent insurmontabile.  Când Domnul i-a încercat femeii canaaneence credința a fost și pentru ca să vadă Apostolii că Dumnezeu vrea să vindece pe om, dar în unele cazuri este nevoie de credință stăruitoare. Altă dată ei se mirau de ce nu pot să vindece pe copilul bolnav, posedat de duhuri necurate. Domnul le-a spus că neamul acela de diavoli este stârpit doar prin rugăciune și post. Prin urmare, pentru ca Dumnezeu să ne asculte este nevoie de multă smerenie și de credință stăruitoare care duce la rugăciune insistentă întru răbdare.

Rugăciunea din cadrul Sfintei Liturghii a fost sporită prin săvârșirea Sfintei Taine a Hirotoniei, Diaconul Lect. Univ. Dr. Florin Toader Tomoioagă, cadru universitar de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea, fiind hirotonit în nobila slujire preoțească și hirotesit întru duhovnic, urmând să păstorească credincioșii din parohia Băile 1 Mai, protopopiatul Oradea. Totodată, Preasfinția Sa a hirotesit în prima treaptă clericală, ca diacon misionar în cadrul protopopiatului Tinca, pe tânărul teolog Bogdan Alin Milian pe seama bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duhdin parohia Gepiu, protopopiatul Tinca.

La finalul programului liturgic, preotul parohPaul Eugen Erdei a rostit o cuvântare festivăîn care a mulțumit Preasfințitului Părinte Sofronie pentru grija părintească și pentru sprijinul acordat în cei aproape optsprezece ani de la înființarea acestei parohii. În același timp, Părintele paroh și-a manifestat recunoștința față de bunii săi credincioși pentru frumoasa și fructuoasa împreună-lucrare, felicitându-i pentru dragostea ce o poartă Domnului Hristos și Miresei Sale, Biserica. Ca o concretizare a mulțumirii față de Episcopul Oradiei, Părintele paroh i-a oferit o plachetă pictată de copiii acestei parohii, ce redă frumoasa rugăciune: Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, slavă Ție!

În cele ce au urmat, Părintele Silviu Bogdan Dobai, noul preot coslujitor, a rostit primul său cuvânt în noua calitate, manifestându-și profunda mulțumire față de Preamilostivul Dumnezeu care i-a îngăduit să slujească în Biserica Sa, dar și față de Chiriarhul locului, pentru încrederea acordată și pentru dragostea pe care o poartă față de fiii săi duhovnicești. Apoi, noul părinte slujitor a mulțumit familiei sale pentru sprijinul oferit și iubirea necondiționată, asigurându-l pe Ierarhul Oradiei de fidelitate față de Biserica lui Hristos și pe credincioși de pomenirea lor necontenită în rugăciunile sale.

La sfârșit, Preasfinția Sa a ținut o cuvântare ocazională în cadrul căreia și-a exprimat bucuria și aprecierea față de frumoasa și tânăra parohie pe care Părintele Paul Eugen Erdei o păstorește cu atâta devotament și dragoste. Totodată, Ierarhul l-a felicitat pe noul părinte coslujitor, încredințându-i pe credincioși de frumoasa colaborare pe care o vor avea cu el, dar și pe părinții proaspăt hirotoniți, dorindu-le spor duhovnicesc în lucrarea pastorală ce o vor realiza în „ogorul Domnului” în aceste vremuri tulburi și neliniștite, când„secerișul este mult și secerătorii puțini”.

Andi Constantin Bacter