În Duminica de după mărețul praznic al Nașterii după trup a Domnului Hristos – dedicată Sfântului Iosif, Sfântului Proroc David și Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului, 27 decembrie, când Biserica noastră îl cinstește în chip deosebit pe Sfântul Arhidiacon și Protomartir Ștefan, dreptmăritorii creștini ai parohiei ocrotite de Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – enoria Viile Orăzii, s-au bucurat ca în mijlocul lor să se afle, slujind Sfânta Liturghie și propovăduind dumnezeiescul cuvânt al lui Hristos, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei Mari.

După citirea celor două fragmente scripturistice, cel al Duminicii de după sărbătoarea Nașterii Domnului, pericopa  Fugii în Egipt (Matei 2, 13-23),  și cel închinat pomenirii Sfântului Ștefan (Matei 21, 33-44), Ierarhul cetății orădene a rostit un bogat cuvânt de învățătură.

Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre importanța credinței și despre roadele cu totul minunate pe care aceasta le rezervă celor care îndrănznesc să creadă în Fiul lui Dumnezeu. În același timp, subliniază Episcopul Oradiei, nu este suficientă credința teoretică, oricât de solidă ar fi aceasta, atât timp cât nu se materializează în actul de mărturisire, de martiriu – în înțelesul larg al termenului. Odată îndeplinite aceste două coordonate, ceea ce se deschide înaintea omului credincios este peisajul dumnezeiesc de toată splendoarea. Aceeași priveliște pe care a văzut-o și Sfântul Arhidiacon Ștefan. Însă, mai înainte de a mărturisi că-l vede pe Fiul Omului în slava Tatălui, Sfântul Ștefan a fost văzut el, întâi, de către cei care-l ascultau, cu chip de înger. Fața lui îngerească s-a învrednicit să vadă fața Domnului, preamărit după Învierea Sa și înălțat la ceruri, șezând de-a dreapta Tatălui. Acesta este privilegiul rezervat tuturor celor care cred și mărturisesc, trăind viața lor după poruncile Domnului.

Cu toate acestea, o altă coordonată care trebuie luată în seamă în analiza procesului de mântuire subiectivă, aflat în strânsă legătură cu mântuirea universală facilitată de jertfa mântuitoare a Domnului, este libertatea omului. Mântuirea adusă în dar nouă, oamenilor, este primită de noi în măsura în care dorim lucrul acesta. Dobândirea mântuirii presupune libera voință a omului de a fi în comuniune cu Dumnezeu.În ciuda splendidului peisaj dumnezeiesc, întoarcerea omului la Dumnezeu este dificilă pentru omul contemporan, cu totul incomodă, iar lumea se răzvrătește și se împotrivește celui care voiește să se întoarcă la Dumnezeu. Aceasta se datorează opacizării omului de azi care a pierdut contactul cu dimensiunea transcendentă a existenței sale. Sufocat de cele ale lumii, omul nu mai poate să întrezărească peisajul copleșitor al frumuseții netrecătoare, neapropiate și neapuse a lui Dumnezeu, iar această „asfixiere” duhovnicească lasă loc la atâta înverșunare, îndărătnicie, cerbicie și revoltă; pentru că ne asemănăm din ce în ce mai mult cu lumea din afara Bisericii, nu mai avem loc unii de alții. Nu știm cum să facem să dominăm și să ne dominăm cât mai mult.

Preasfințitul Părinte Sofronie i-a învățat pe credincioși că antitodul acestei degradări morale și ființiale a omului recent se află ascuns în cuvântul Sfântului Ștefan, Întâiul Mucenic și Arhidiacon al Bisericii; „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”- cuvinte rostite atunci când îl omorau cu pietre. A îngenuncheat și s-a rugat Tatălui Ceresc și Fiului, pe Care L-a văzut de-a dreapta Tatălui, în Duhul Sfânt, iar Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Cu un minim efort duhovnicesc remarcăm piscul traseului de tipul „imitatio Christi” la care Sfântul Arhidiacon Ștefan s-a învrednicit să ajungă – rugăciunea pentru cei care te omoară. Bineînțeles, forța nepământească a acestor cuvinte sfinte izvorăște din faptul că este inspirat de Însuși Domnul pe Care Îl vede în Slavă; ceea ce înseamnă că sfântul ajunsese la apogeul existențial al ființei umane – asemănarea cu Dumnezeu.Să ne amintim că, răstignit pe cruce fiind, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, S-a rugat pentru cei care-L răstigneau, „Doamne, iartă-i că nu știu ce fac!”. Din aceasta rezultă faptul că parametrii „gândirii” dumnezeiești sunt esențialmente diferiți de gândurile oamenilor. El, întotdeauna ne mai dă o șansă, nu ne trântește ușa Împărăției Cerurilor în nas, cum trântim noi, unii altora, ușile caselor noastre; cum zăvorâm noi porțile sufletelor noastre înaintea celor care nu ne convin, nu ne plac sau nu sunt de acord cu noi. Astfel, Dragii mei iată dezlegarea la răutățile lumii, rugăciunea sfântă, creștină, inspirată de Domnul -  a concluzionat Ierarhul.

În cadrul sfintei slujbe, la momentul liturgic corespunzător, Preasfinția Sa l-a hirotonit în treapta slujirii preoțești pe diaconul George Samașca-Nemeș. Dacă prohirisirea sa în treapta diaconiei s-a datorat nevoilor misionar-filantropice ale parohiei Oradea-Vii, unde activitatea social-filantropică a slujitorilor și credincioșilor acestei enorii este pilduitoare, acum, Preasfințitul Părinte Sofronie a socotit de cuviință că, activității misionar-filantropice a diaconului George, pentru a fi deplină, trebuie să i se confere și dimensiunea pastorală, din această postură putând plini și nevoile sacramentale ale credincioșilor parohiei.

Diaconul George provine dintr-o aleasă familie preoțească care a făcut cinste Bisericii. La finalul programului liturgic, Părintele Viorel Samașca Nemeș, parohul și tatăl proaspătului hirotonit, și-a manifestat bucuria și recunoștința profundă față de Ierarhul Oradiei, atât pentru vizita arhierească, dar mai ales pentru darul făcut întregii familii, prin înscrierea în rândul preoțimii a urmașului său. Totodată, preacucernicul părinte l-a felicitat pe Chiriarhul locului, urându-i sănătate, ani mulți și binecuvântați în arhipăstorirea Eparhiei Oradiei, deoarece Preasfinția Sa, înainte de luarea îngerescului chip, a purtat numele Sfântului Arhidiacon Ștefan. Apoi, Preasfinția Sa i-a mulțumit părintelui paroh pentru frumoasele cuvinte, felicitând întreaga comunitate pentru diaconia slujirii aproapelui, așa cum și Sfântul Arhidiacon Ștefan a înfăptuit-o în viața sa pământească, ducând idealul acesta până la moarte.

Andi Constantin Bacter

Andi Constantin Bacter