SCRISOARE  PASTORALĂ

CU PRILEJUL MĂRITULUI ŞI LUMINATULUI PRAZNIC ÎMPĂRĂTESC AL

NAŞTERII DUPĂ TRUP A DOMNULUI ŞI DUMNEZEULUI ŞI

MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

2012

† SOFRONIE

Din mila şi darul lui Dumnezeu

Episcopul Ortodox Român al Oradiei,

Iubitului cler, râvnitorilor după Hristos monahi şi monahii şi întregii plerome a Bisericii din ţinutul străbun al Bihorului, din pământul strămoşesc al Crişanei, de la marginea dinspre apus a neamului românesc, har, binecuvântare şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos, iar de la noi, părintească îmbrăţişare şi sărutare sfântă în Duhul Sfânt Mângâietorul!

Iubit popor al lui Dumnezeu din Ţara Crişurilor,

Astăzi, cu strămoşii împreună, prăznuim cu bucurie, în Duhul păcii, naşterea după trup a Cuvântului lui Dumnezeu înomenit, Cel născut, după firea Sa dumnezeiască, din veci, din Tatăl ceresc, fără de maică, deofiinţă cu Tatăl, iar la plinirea vremii, după firea Sa omenească, din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, fără de tată, spre minunarea îngerilor şi a oamenilor.

Şi tot cu moşii şi strămoşii noştri laolaltă, mulţumim Preasfintei Treimi, prin participarea noastră înnoită, primenită, după mărturisirea păcatelor şi greşelilor cu voie şi fără voie, întru ştiinţă şi neştiinţă, cu cuvântul, cu fapta şi cu gândul, după dezbrăcarea de egoismul pătimaş şi desfigurant şi, apoi, prin împărtăşirea cu Preacuratele lui Hristos Taine, mulţumire aducem, deci, la Tronul măririi Preasfintei Treimi, prin participarea la Dumnezeiasca Liturghie şi la Sfintele slujbe, prin împreună-cântarea imnelor bisericeşti, colindelor şi cântecelor de stea, prin cinstirea părinţilor şi ajutorarea săracilor, în comuniunea de dragoste familială a Sfinţilor, în atmosfera sfântă de frăţietate a Bisericii, în solidaritate, preţuire şi iubire faţă de toţi semenii noştri, din marea familie a umanităţii, pentru care Cuvântul veşnic al Tatălui S-a făcut om.

Într-unul din frumoasele colinde bătrâne, sau corinde, cum spunem noi, rotacizant, în străvechiul nost’ colţ de Ţară Românească, vestim, „cu strămoşii în cor”, că „astăzi S-a născut Cel făr’de’nceput, cum au spus proorocii”. Arătăm, astfel, că naşterea din Fecioara a fost profeţită de profeţii Vechiului Testament, oameni sfinţi, inspiraţi, plini de Duhul lui Dumnezeu, la fel cum şi popoarele din afara Legii, „neamurile toate”, au fost pregătite de providenţa divină, pe diferite căi, pentru miracolul întrupării, exemplul clasic fiind cel al celor trei magi de la Răsărit, amintiţi în referatul biblic al Noului Testament şi pe care îi putem admira chiar şi în costume traco-dacice, cu celebrele bonete frigiene care sunt căciulile de tarabostes, în friza în mozaic a Închinării Magilor, la bazilica Sfântului Apolinarie cel Nou din Ravenna, de lângă palatul lui Teodoric. Lor, magilor, li se adaugă filosofii antichităţii clasice şi sibilele, reprezentaţi în pictura în frescă de pe zidurile exterioare ale bisericilor mănăstireşti pictate din Nordul Moldovei şi ale vechilor biserici din Oltenia sau chiar din Bucureşti („biserica cu sibile”). În Occidentul creştin, pregătirea lumii vechi pentru venirea lui Hristos în trup a fost redată de evlavia populară prin echivalentul cântecelor noastre de stea: „cântecul sibilei”, Cantus Sybilae, cu mai multe variante locale mediteraneene, Sibila latină, Sibila provensală, Sibila catalană, Sibila galisiană.

Iubit popor al lui Dumnezeu de la

confiniile apusene ale neamului românesc,

Pentru strămoşii noştri, al căror geniu creator a izvodit preafrumoasele obiceiuri şi tradiţii populare de Crăciun şi, îndeosebi, extraordinar de bogatul şi variatul repertoriu de colinde şi cântece de stea, cu un puternic fond unitar, dar şi cu o panoplie fantastică de particularităţi locale şi regionale, magistral ilustrate şi pe meleagurile bihorene, cu specific aparte în toate subzonele folclorice, sursa de inspiraţie permanentă au constituit-o Scripturile Sfinte, dar şi cutume ancestrale preluate de la înaintaşii noştri daci şi daco-romani şi încreştinate apoi, îmbisericite, deodată cu plămada străbună, în amplul proces al etnogenezei româneşti, dublat de încreştinarea lentă, dar trainică a moşilor şi strămoşilor noştri. Iar trimiterea la spaţiul sacru al profeţiilor vetero-testamentare a constituit o referinţă permanentă în arealul tradiţiilor muzicale vechi româneşti, în lumea colindelor. Punctul de plecare biblic a primit întotdeauna haină bisericească, veşmânt de la strană şi a avut mereu finalitate teologică, mărturisind, în cuvinte simple, tezaurul dogmatic al dreptmăritoarei învăţături de credinţă creştine, în strictă fidelitate faţă de patrimoniul teologic şi spiritual al Bisericii Ortodoxe.

Cea mai expresivă imagine profetică a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este, fără îndoială, cea a Profetului Isaia, din textul cuprins în versetul al paisprezecelea din capitolul al şaptelea al cărţii profetice: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Nu întâmplător, regăsim icoana acestei proorocii într-unul din cele mai vechi locaşuri de cult paleocreştine romane, în Catacomba Sfintei Priscila, unde, Profetul biblic o arată pe Fecioara cu Pruncul, scenă zugrăvită în jurul anului 250 d. Hr. şi considerată, de unii specialişti în arta paleocreştină, cea mai veche reprezentare iconografică a Născătoarei de Dumnezeu ţinându-L în braţe pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, a Cărui naştere din Pururea Fecioara Maria o serbăm astăzi.

De altfel, Biserica Ortodoxă are şi o foarte frumoasă icoană muzicală a profeţiei sus-amintite şi anume troparul „Isaie dănţuieşte”, care se cântă la hirotonia în fiecare din cele trei trepte ale clerului superior, în ordine crescătoare – diacon, preot şi arhiereu, la a treia înconjurare a Sfintei Mese din Sfântul Altar, precum şi la taina cununiei, la cea dintâi înconjurare a mesei nupţiale, simbolizând nunta mistică a celui hirotonit cu Biserica, după tiparul hristic, respectiv taina nunţii după acelaşi model mistic al nunţii dintre Hristos Mirele Bisericii şi Biserica Sa, sau, mai mult, după cum înţelegem din înseşi cuvintele troparului, unirea dintre Dumnezeu şi Om, în Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu, întru Care, potrivit definiţiei dogmatice calcedoniene, cele două firi, divină şi umană, sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit în unicul ipostas al Cuvântului lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu-Omul.

„Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuil, pe Dumnezeu şi Omul. Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim”.[1] De asemenea, Cel născut sub vremi din Fecioara este numit, în troparul sărbătorii, „Răsăritul cel de sus” şi „Soarele dreptăţii”, numiri prin care se face trimitere la naşterea din veci, din Tatăl ceresc, a „Celui făr’de’nceput” „cum au spus proorocii”: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că, întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie”.[2] Sau, în condacul sărbătorii, unde „Dumnezeu cel mai-nainte de veci” Se naşte pentru noi „Prunc tânăr”: „Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte…”.[3]

Iubit popor al lui Dumnezeu din Bihorul românesc,

Anul acesta, când se împlinesc douăzeci de ani de la naşterea în ceruri a vrednicului de pomenire şi ilustrului nostru înaintaş în istoricul tron vlădicesc al Cetăţii Oradiei Mari, Episcopul de pie memorie Dr. Vasile Coman, la însuşi măritul şi luminatul praznic al Naşterii Mântuitorului din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, îl comemorăm pe marele ierarh Vasile, Episcopul Oradiei, şi la centenarul naşterii sale în lumea aceasta, întrucât arhipăstorul providenţial al Crişanei, care a stat la cârma navei Bisericii lui Hristos de la brazda de nord-vest a Ţării Româneşti în anii dificili ai stăpânirii ideologiei atee peste pământul românesc, a văzut lumina zilei la marea sărbătoare a întregii creştinătăţi, în Anul de la Hristos 1912, în ziua a douăzeci şi cincea, la Crăciun. Copil fiind, a luat parte, la întâi decembrie 1918, la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, care a hotărât unirea pe vecie a românilor din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş şi a teritoriilor locuite de ei cu Regatul României, întregind Ţara. Pronia dumnezeiască l-a chemat, „la plinirea vremii”, la înalta demnitate şi marea cinste de Chiriarh al Oradiei Mari, urmând şirului luminaţilor ierarhi Roman Ciorogariu şi Nicolae Popoviciu (împreună cu care îşi doarme somnul, în aşteptarea Învierii celei de obşte, în troiţă de arhierei, în necropola vlădicească de la Catedrala Adormirii Maicii Domnului, Biserica „cu lună” din Oradea), precum şi Valerian Zaharia.

Arhipăstorirea îndelungată şi rodnică a Părintelui nostru, Vasile, Episcopul, peste întreaga suflare românească dreptmăritoare, din Biserica reîntregită din Bihor, Sătmar şi Sălaj, a aşezat, prin purtarea de grijă a Providenţei, a statornicit şi a întărit refacerea unităţii spirituale a neamului în binecuvântatul colţ al pământului Daciei romane de la întâlnirea cu Panonia romană, aducând multă bucurie poporului lui Dumnezeu de la marginea apuseană a neamului şi frumoase şi nenumărate împliniri pastorale, misionare, duhovniceşti, culturale şi naţionale, de ale căror ecouri ne împărtăşim, cu mult spor şi fructuoasă înflorire, toţi cei ce slujim Preasfintei Treimi şi aproapelui, Bisericii şi neamului, atât în teritoriul actual al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în judeţul Bihor (la fel ca şi în perioada interbelică), precum şi în strămoşescul ţinut al Sătmarului, din teritoriul canonic al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului (la fel ca în timpul funcţionării istoricei eparhii ortodoxe româneşti a Maramureşului, mai înainte de desfiinţarea acesteia de către autorităţile comuniste), cum şi în pământul Daciei Porolissensis, în judeţul Sălaj, teritoriul actual al eparhiei noastre fiice, devenită acum soră, Episcopia Sălajului.

În această sfântă atmosferă de sărbătoare mare a creştinătăţii şi fericită aducere-aminte şi aleasă preţuire a memoriei bunului nostru Părinte şi împreună-slujitor cu noi de la Liturghia cea de Sus, Vasile, Episcopul Oradiei, iubit popor al lui Dumnezeu din bătrânul Bihor, de pe întinsele plaiuri din munţi şi până la câmpie, din Carpaţii Occidentali şi până în Panonia Orientală, de-a lungul Crişului Repede şi al celui Negru, ne pregătim, cântând, Celui în Treime închinat şi preamărit, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, imne de preamărire, cântări sfinte şi colindul sfânt şi bun, să intrăm, duhovniceşte prăznuind şi pe cei săraci neuitându-i, în Anul Domnului 2013, Anul Jubiliar al Sfinţilor Împăraţi cei de Dumnezeu-încununaţi şi Întocmai cu Apostolii, Constantin cel Mare şi mama sa Elena, în cuprinsul Patriarhiei Române, la împlinirea a o mie şapte sute de ani de la Edictul din 313 d. Hr. de la Mediolanum, în urma căruia, creştinismul s-a bucurat de libertate de manifestare, creştinii ieşind din catacombe, întăriţi din perioada persecuţiilor anticreştine, prin înţeleapta hotărâre a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, născut în Dacia sud-dunăreană, la Naisus, cel care a învins în semnul Crucii Mântuitorului ce i s-a arătat pe cer, ctitorul oraşului ce-i poartă numele, Constantinopolul – Noua Romă, începătorul binecuvântatului şir de împăraţi binecredincioşi, apărători şi promotori ai dreptei credinţe, ctitori de cultură creştină ortodoxă, eroi ai Europei creştine.

Cu aceste gânduri şi cu nobile simţăminte, vă dorim, preacuvioşi şi preacucernici părinţi, preacuvioase şi cuvioase maici şi surori, iubiţi fii şi fiice duhovniceşti din tot întinsul Sfintei şi de Dumnezeu păzitei Eparhii dreptmăritoare româneşti a Oradiei, să aveţi parte de sărbători sfinte şi binecuvântate, cu multă sănătate şi alese împliniri, cu bucurii negrăite şi multă şi înnoită nădejde la mântuire! Fie ca tot ce trăiţi în clipele fericite de sărbătoare să vă înalţe sufleteşte şi să dăinuie, în nesfârşite curgeri ale harului dumnezeiesc necreat, în veci! Şi cu toţii, împreună, să prăznuim şi să-I mulţumim Domnului pentru toate darurile Sale cele bogate, revărsate cu asupra de măsură peste toţi iubitorii de praznice, peste toţi fiii şi fiicele Bisericii strămoşeşti Ortodoxe Române!

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!” Amin.

Al vostru, al tuturor,

fierbinte şi smerit rugător la

Tronul Preasfintei Treimi,

† SOFRONIE

Episcopul Oradiei

[1] Arhieraticon, Rânduiala hirotoniilor şi a hirotesiilor, carte publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 19 (hirotonia diaconului), p. 24 (hirotonia preotului) şi p. 44 (hirotonia arhiereului) şi Molitfelnic, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, p. 100 (cununia).

[2] Liturghier, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 398.

[3] Ibidem, p. 398-399.