Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / „Copilăria la biserica din satul meu” - Școală de vară în parohia Margine din Bihor

„Copilăria la biserica din satul meu” - Școală de vară în parohia Margine din Bihor

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la Parohia Margine din Protopopiatul Marghita s-a desfășurat Școala de vară sub genericul „Copilăria la biserica din satul meu”. Partenerii parohiei în organizarea proiectului au fost: Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO), reprezentată prin Doamna președinte Viorica Cherteș, Primăria Comunei Abram, reprezentată de Domnul primar Gabriel Octavian Nuțaș, și Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, filiala Marghita, prin Domnul Ioan Daniel Miclean și Prof. Cristian Chirobocea.

Inițiativa proiectului aparține Părintelui paroh Bogdan Feher și doamnei preotese Diana Feher. Cei 53 de elevi participanți la școala de vară, proveniți din satele aparținătoare comunei Abram și din orașul Marghita, s-au bucurat împreună de activități distractive, recreative, dar și educative și religioase: jocuri libere în natură, activități artistice (pictură pe sticlă, desen, jocuri ritmice, dansuri populare, etc.), al căror obiectiv a fost crearea sau întărirea relațiilor de prietenie între copii, dezvoltarea aptitudinilor necesare vieții, descoperind, astfel, bucuria de a petrece timpul împreună și de a avea prieteni.

De asemenea, copiii au învățat cântări bisericești și cântece patriotice, participând la sfinte slujbe oficiate în biserica parohială din Margine de către Părintele paroh Bogdan Feher.

În fiecare zi a școlii de vară, atât în timpul pauzelor, cât și la finalul activităților, copiii participanți au savurat delicioase preparate culinare tradiționale pregătite de gospodinele din sat.

În cadrul activităților artistice, fiecare participant a realizat o icoană pe sticlă sau un desen ce au fost expuse într-o expoziție la căminul cultural din satul Margine. La finalul școlii de vară, copiii împreună cu părinții lor au luat parte la Sfânta Liturghie  săvârșită în biserica parohială din Margine, iar icoanele pictate au fost sfințite de Părintele Bogdan și micii pictori le-au luat acasă.

Elevii au beneficiat de „cursuri” oferite cu mult drag de un grup de cadre didactice de la școli din orașul Marghita: Prof. Înv. primar Ioana Bențe, Prof. Silvia Iepure, Prof. Cristian Chirobocea și Domnul Sergiu Duca, directorul ansamblului folcloric „Floarea Barcăului”.

„Activitățile pe care le-am gândit pentru această școală de vară au fost practice, interactive, antrenante și au ajutat la dezvoltarea abilităților copiilor de a gândi, de a-și îmbunătăți performanțele școlare, emoționale și sociale. Dincolo de acestea, am încercat să cultivăm în inimile lor dragostea pentru Biserica strămoșească și pentru neamul românesc”, a subliniat Părintele Bogdan Feher.

Prezentă în fiecare zi în cadrul școlii de vară, Doamna Viorica Cherteș, președinte al AFOREO, a arătat că „atunci când se află într-o atmosferă caldă și prietenoasă, copiii își dezvoltă abilitățile de relaționare și de comunicare. Ei învață să se descurce în situații limită, să ia decizii curajoase și să găsesacă soluții ingenioase la problemele din viața de zi cu zi.”

În încheierea școlii de vară, copiilor le-au fost înmânate diplome din partea organizatorilor care au adus mulțumiri tuturor pentru buna desfășurare a acesteia, precum și pentru implicarea frumoasă și rodnică a tuturor celor care au ajutat la înfăptuirea acestei frumoase activități educative și recreative.

Viorica Cherteș