În frumoasa și emoționanta Duminică a Întoarcerii Fiului risipitor, a treizeci și patra după Rusalii și a doua din perioada Triodului, 20 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi în biserica Parohiei Haieu, Protopopiatul Oradea. Cu această ocazie a fost consfințită și adăugarea unui nou hram bisericii enoriei închinate Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, acela al Izvorului Tămăduirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, venind, în acest fel, întru întâmpinarea evlaviei credincioșilor acestor zone către Maica Domnului.

În această Duminică specială, în bisericile ortodoxe de pretutindeni s-a dat citire celei mai frumoase și comprehensive parabole rostite de Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Pilda Întoarcerii Fiului risipitor (Luca 15, 11-32), o construcție narativă hristică pe care Părinții Bisericii au așezat-o la fundamentul răstimpului catartic al Triodului ca îndemn la asumarea unei astfel de hermeneutici în analizarea propriei existențe în raport cu Dumnezeu, cu sinele și cu semenii. Succedând evocării vestitului paragraf lucan, Ierarhul Oradiei Mari a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a tâlcuit înțelesurile cu totul profunde ale acestei pilde, aducând în lumină dimensiunea arhetipală a acestei istorisiri paradigmatice pentru întreaga omenire.

În debutul cuvântării, Preasfinția Sa a evidențiat magnetismul irezistibil pe care Pilda Întoarcerii Fiului risipitor l-a dezvoltat în cursul veacurilor, asupra ei reflectând numeroase minți luminate ale teologiei creștine și nu numai, arta fiind, de asemenea, unul dintre instrumentele gândirii omenești prin care putem sonda adânc, dar totuși nedeplin, misterul dens al cunoașterii lui Dumnezeu. În fiecare an, în Duminica a doua a Triodului ascultăm una dintre cele mai frumoase pilde spuse de Domnul Hristos, frumoasă prin toată desfășurarea ei, care atât de mult a impresionat umanitatea, de la începuturile Bisericii, încât foarte mulți, nu doar cei rânduiți să slujească în biserică, ci și mulți alți creștini s-au apropiat de înțelesurile adânci ale Pildei Întoarcerii Fiului risipitor pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o pune și nouă, astăzi, înainte. Scriitori, artiști și sculptori au dedicat opere importante acestei parabole, astfel devenind o temă nu doar pentru cei care studiază în mod direct Sfintele Scripturi, ci și pentru literatura universală și artele din întreaga lume pentru că în ea ne regăsim cu toții. O pildă atât de bogată și de profundă în înțelesurile ei, încât ele niciodată nu pot fi epuizate, chiar dacă în fiecare an o ascultăm la începutul Triodului.

Chiriarhul locului a reliefat felul în care Părinții Bisericii au meditat asupra acestei pilde care, deși îl are ca protagonist pe fiul risipitor, centrul de greutate al înțelegerii corecte a pildei stă în dragostea nețărmurită a tatălui care așteaptă întoarcerea, în acest fel putând pune accentul cu mai multă acuratețe și recitind-o ca Pilda Tatălui primitor. Totodată, analizând pilda și descinzând asupra dimensiunii ei arhetipale, Preasfinția Sa i-a învățat pe credincioși că umanitatea noastră căzută se poate defini ca o pendulare existențială între cei doi fii ai tatălui iubitor. În prim plan, privind la desfășurarea evenimentelor, îl vedem pe cel care este protagonistul și care dă titulatura pildei, fiul risipitor. Dacă tatăl cel primitor este Dumnezeu, cine este fiul risipitor? Iubiții mei, fiul risipitor este omul. E adevărat, de multe ori ne comportăm și ca fratele fiului risipitor, geloși pe Dumnezeu Care face atât de mult bine aproapelui nostru. Dar, dragii mei, de fapt suntem pe rând și fiul risipitor și fratele fiului risipitor – fiul risipitor, atunci când ne întoarcem la Dumnezeu după ce am greșit și am căzut în păcat, Dumnezeu primindu-ne și iertându-ne, iar fratele fiului risipitor, atunci când suntem geloși pe dragostea lui Dumnezeu, când îi iartă pe cei pe care noi, datorită micimii noastre sufletești, îi socotim mai păcătoși decât noi. De aceea pilda pe care am ascultat-o ne impresionează atât de mult, pentru că este povestea vieții fiecăruia dintre noi, dar și pentru că nu putem înceta să ne minunăm de dragostea totală a lui Dumnezeu și de măreția lui Dumnezeu, care stau ascunse în gestul simplu al îmbrățișării cu care vine în întâmpinarea omului căzut care dorește să se împace cu El.

Mânând la adânc și trecând de primul strat al înțelegerii pildei, Episcopul Oradiei a deschis spre învățare și dimensiunea ei ancestrală, explicându-le credincioșilor prezenți că noi, ca oameni, ne regăsim nu doar simbolic în fiul risipitor, ci chiar ființial, atât timp cât vedem în protagonist chipul vechiului Adam. Ei bine, în Pilda Întoarcerii Fiului risipitor, tot atât de bine analizând desfășurarea evenimentelor, înțelegem că Adam este fiul cel risipitor, iar în Adam toți suntem prezenți în chip potențial, pentru că suntem urmașii lui. Fiul cel risipitor este omul, omul căzut care refuză comuniunea de dragoste cu Tatăl ceresc, cu Dumnezeu, și alege să trăiască în autonomie față de Dumnezeu, crezând că poate să ajungă independent de Dumnezeu. De aceea, fiul risipitor este omul alungat din Rai, Adam cel izgonit din Rai pentru că nu L-a ascultat pe Dumnezeu. Întoarcerea sa în casa tatălui înseamnă întoarcerea prin pocăință la Dumnezeu, drum pe care suntem chemați toți oamenii să-l facem, întorcându-ne în casa părintelui, în ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi, Împărăția cerurilor. Drumul fiului risipitor de la casa tatălui în țara îndepărtată înseamnă izgonirea lui Adam din Rai în lumea de aici. Din Paradisul lui Dumnezeu în Valea plângerii. Viețuirea în țara cea îndepărtată înseamnă viața de aici, de pe pământ, presărată cu multe greutăți, încercări, ispite și necazuri. Drumul înapoi este urcușul duhovnicesc prin care omul credincios, realizând ruptura de Dumnezeu, dorește să se întoarcă la Domnul Care l-a creat pe el. Drumul înapoi este drumul duhovnicesc al întoarcerii, calea pocăinței, „Cărarea Împărăției” – cum o numea Părintele Arsenie Boca. Primirea este gestul de mare iubire al lui Dumnezeu față de omul căzut care se întoarce la Domnul.  De aceea, nu întâmplător, în icoana Învierii, Mântuitorul îl scoate pe Adam din iad și prin el, pe noi toți.

Astfel, înțelegând aceste realități teologice și antropologice, trebuie să transcendem perceperea strict melodramatică a Pildei Întoarcerii Fiului risipitor și să ne înălțăm simțirea și văzul duhovnicesc pentru a putea pătrunde învățămintele fundamentale pe care Domnul Hristos ni le oferă prin mijlocirea unor astfel de construcții narative omenești, dar și dumnezeiești, care găzduiesc adâncimi sapiențiale inegalabile, esențiale înțelegerii propriei ființe și apropierii timide de începutul cunoașterii lui Dumnezeu. Duminica de astăzi ne ajută să înțelegem că, de fapt, fiul risipitor nu este un tânăr care cade în păcat. Nu este vorba despre tânărul care ajunge să se drogheze sau să se desfrâneze sau care întoarce spatele părinților săi. La o vedere superficială, așa apare fiul risipitor. Însă fiul rătăcitor, care a plecat din Rai datorită neascultării sale și a fost izgonit de acolo, este omul. Înțelegând drama prin care omenirea trece, soldată cu moartea, să înțelegem cât de multă nevoie avem de înviere, de propria noastră înviere, ca să nu rămânem în moarte, ci să moștenim darurile pe care Dumnezeu ni le-a gătit. Viața veșnică în Împărăția cerurilor.

În încheierea predicii, Ierarhul cetății orădene a rezumat mesajul lui Dumnezeu pentru om, livrat prin intermediul acestei pericope duminicale. Dumnezeu nu minte niciodată, iar Cuvântul Său cel veșnic, Domnul nostru Iisus Hristos, atunci când spune Pilda Întoarcerii Fiului risipitor, vorbește inimii fiecăruia dintre noi șoptindu-i: Fiule sau fiică, mai ai o șansă! Nu îți pierde speranța! Întoarce-te! Dumnezeu te primește, Dumnezeu te îmbrățișează! Nu îți întoarce spatele! Fratele tău, sora ta pot să facă asta și, vai, de multe ori se întâmplă asta, dar Dumnezeu e diferit față de noi. Dumnezeu înseamnă dragoste, bunătate, iertare, brațe deschise pentru primirea celui care se întoarce. Deci, iubiții mei, să nu descurajăm, să nu ne clătinăm, chiar dacă în lume se întâmplă ce se întâmplă. Să ne gândim că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Dumnezeu ne dorește împreună cu El! Chiar dacă am greșit, există întoarcere! Există drum înapoi! Există întoarcerea fiului risipitor! De aceea, Duminica nu se numește pur și simplu „a Fiului risipitor”, ci „a Întoarcerii Fiului risipitor”, adică a întoarcerii noastre la Dumnezeu. Tot atât de bine se putea numi „Duminica Întoarcerii Omului la Dumnezeu”. În fond, fiecare Duminică este, de fapt, o întoarcere a omului la Dumnezeu. Depinde de noi...

La Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei Oradiei a hirotonit în treapta slujirii preoțești pe diaconul Ionuț Marin Durnea pentru Parohia Făncica, Protopopiatul Marghita, iar în treapta slujirii diaconale pe teologul Florin Vaida, pe seama bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Oradea.

La sfârșitul programului liturgic, Părintele paroh Horațiu Marian Bocșan a mulțumit Chiriarhului locului pentru bucuria sufletească pe care a făcut-o întregii comunități parohiale prin aleasa slujire arhierească, prin edificatorul cuvânt de folos duhovnicesc și, în mod deosebit, pentru așezarea Preacuratei Fecioare Maria ca ocrotitoare a bisericii alături de mai-marii voievozi ai cetelor cerești.

Apoi, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a mulțumit preotului paroh și credincioșilor pentru primirea călduroasă și pentru prezența numeroasă la Sfânta Liturghie, dorindu-le tuturor ca Preabunul Dumnezeu să-i aibă în paza Sa, binecuvântându-i cu sănătate, pace și mult spor duhovnicesc acum, când, încetul cu încetul, se întrevăd zorii Postului cel Mare.

Arhid. Andi Constantin Bacter