Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / „Săptămâna verde” la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”

„Săptămâna verde” la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”

Săptămâna 27-31 martie 2023 s-a desfășurat la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” sub egida „săptămâna verde” – o perioadă de 5 zile dedicate mediului și analizei acestuia, care a avut ca scop atingerea obiectivelor educaționale din domeniile știință, tehnologie, inginerie, arte și matematică (STIAM). Acestea au oferit un context semnificativ de experimentare în care atât cadrele didactice, cât și elevii au fost încurajați să își manifeste creativitatea și să îmbine, într-un mod atractiv, teoria cu aplicațiile acesteia în viața cotidiană, scoțând în evidență importanța legăturii dintre om și natură.

Entuziaștii noștri elevi, ghidați pas cu pas de dascălii lor devotați, s-au angrenat în numeroase activități captivante prin care au descoperit, într-o manieră non-formală, informații despre protejarea mediului, despre diversitatea resurselor mediului, despre schimbările climatice și despre modul în care oamenii influențează aceste aspecte.

Preambulul acestei săptămâni s-a realizat în 18 martie, când elevii noștri și-au exersat abilitățile de grădinari participând la o acțiune de plantare de puieți, în cadrul unui proiect amplu de împădurire, coordonat de Direcția Silvică Bihor.

Această perioadă s-a caracterizat prin multe ieșiri în mediul înconjurător ceea ce a permis o reală conectare la natura divină.  Săptămâna a debutat cu o deplasare într-o zonă renumită prin specificul său, unde elevii au putut admira clădiri desprinse din povești construite din materiale sustenabile – Povestea Calendarului și Castelul de Lut – și s-au bucurat de tabloul încântător.

O altă parte a elevilor noștri au făcut o vizită la Ciucea unde Muzeul Memorial „Octavian Goga” le-a fermecat privirile și le-a îmbogățit cunoștințele despre mediul din care a provenit „poetul pătimirii noastre”.

 Peștera Urșilor, capodoperă a naturii, dar și Peștera Vadu Crișului, au fost alte destinații alese spre destindere și, totodată, spre informare, care au prilejuit o reală plăcere copiilor.

Grădina Botanică din Cluj-Napoca a încântat alte grupuri de elevi iubitori de plante, de natură, în general. Grădina japoneză, Grădina romană, Turnul de apă, Statuile din Grădina Botanică au fost principalele puncte de atracție.

Alții dintre elevii noștri s-au deplasat în imediata sau mai puțin apropiata vecinătate a urbei noastre, în pădurile de la Băile  1 Mai, Băile Felix și Ocolul Silvic Săcuieni unde s-au lăsat cuprinși de frumusețea peisajului de iarnă târzie.

Stația de epurare a constituit alt obiectiv de referință în cadrul activităților din „săptămâna verde”. Elevii au fost informați cu privire la rolul, componentele și importanța acesteia pentru viața cetățenilor comunității.

Orașul nostru frumos și generos în obiective turistice de mare valoare culturală și arhitecturală ne-a găzduit într-unul din ele. Astfel, elevii au pășit spre primăvară printr-un portal amenajat în Casa Darvas – La Roche, prilej cu care le-au fost relevate informații despre stilul Art Nouveau, despre sursele de inspirație ale acestuia, despre motivele simbolice, despre formele sinuoase ale plantelor și animalelor ca elemente reprezentative ale vitraliilor.

Complexul Muzeal – Muzeul Țării Crișurilor a fost gazda altor vizite ale elevilor pasionați de arheologie, istorie, artă dar și de științe ale naturii. Totodată, expoziția de animale - Vivarium și atelierul „Din grădina planetei” au reprezentat alte elemente de mare interes.

Incursiunile au continuat cu vizite la Palatul Baroc, ocazie cu care învățăceii au aflat lucruri noi și interesante despre istoria acestui loc, ulterior dedicându-și timpul pentru a vizita Grădina cu plante biblice. Contextul s-a dovedit a fi oportun pentru a citi pasaje din Biblie în care s-au găsit trimiteri la diverse specii de plante pe care ei le-au admirat acolo. Vizita s-a dovedit a fi una foarte plăcută cu atât mai mult cu cât copiii au putut degusta roadele acelor plante: smochine, curmale, stafide, biscuiți cu sirop de smochine, miere etc. Activitatea a fost prilej desăvârșit de-a îmbina utilul cu plăcutul, frumusețea naturii divine cu cea a firii umane.

Grădina zoologică din Oradea a oferit încântare iubitorilor de animale care au petrecut momente de liniște în natură, în compania animăluțelor jucăușe despre care au aflat informații utile.

De asemenea, alte activități au vizat participarea la campanii de ecologizare pe malul Crișului Repede, în Parcul 1 Decembrie, în Parcul Libertății insistându-se pe ideea de conștientizare și de responsabilizare în aceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor; s-a realizat chiar și o acțiune de colectare a echipamentelor electrice/electronice.

Multe dintre activități s-au desfășurat și la nivelul unității de învățământ, toate contribuind la dezvoltarea unor atitudini civice și personale responsabile în raport cu protejarea și grija față de mediu.

Astfel, ECO-MODA - parada costumelor confecționate din materiale reciclabile  - dar și confecționarea de machete din acest tip de materiale, au promovat conceptul de reciclare, refolosire  și au marșat pe importanța păstrării unui mediu curat și sănătos. S-au realizat costume ingenioase din carton, hârtie, plastic, nailon, rafie iar acțiunea s-a desfășurat sub sloganul „Împreuna pentru un viitor verde”.

Ne-am bucurat și de vizita în cadrul școlii a unui dresor experimentat din comunitatea noastră, domnul Dacian Ilieș, însoțit de reprezentanți ai Biroului pentru protecția animalelor Bihor. Dumnealui le-a oferit copiilor informații prețioase despre îngrijirea animalelor, despre acțiuni asupra animalelor care sunt considerate abuz, despre măsurile de protecție necesare, despre canise și despre adăposturi pentru câini, dar și despre comportamentul corespunzător în cazul în care suntem atacați de un câine sau de o haită de câini. Activitatea a fost una interactivă în cadrul căreia cei mai activi dintre copii au primit jucării și accesorii pentru propriile animale de companie.

Alte activități cu aceeași tematică au inclus: vizionarea de documentare, activități sportive sau de recreere în aer liber, picnicuri, activități de încurajare a unui stil de viață sănătos printr-o dietă bogată în fructe și legume, confecționarea de căsuțe pentru păsări, scrisori către „draga mea Planetă” și răvașe cu mesaje de ocrotire a naturii .  În plus, s-au mai realizat: desene cu mesaje ecologice, curățarea spațiilor verzi din curtea școlii și plantarea de flori de sezon, arbuști ornamentali, stoloni de căpșuni, plante aromatice toate constituind oportunități de a crea contexte favorabile pentru formarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător și față de generațiile viitoare.

Săptămâna a fost marcată prin activități inspirate și diverse și de către cei mai mici dintre învățăcei, preșcolarii din Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23. Sub atenta îndrumare a doamnelor  educatoare, copilașii s-au îndeletnicit cu acțiuni de ecologizare, au sădit plante, au decorat curtea grădiniței, au realizat o paradă a obiectelor ECO iar vineri s-au bucurat de o binemeritată excursie în natură la Caii din Vale din Betfia. Au avut parte de momente unice în natură și, cu siguranță, și-au creat amintiri de neuitat.

Nu în ultimul rând, ne-am îngrijit și de latura spirituală a ființei noastre, astfel că multe dintre expedițiile noastre s-au încheiat cu momente de reculegere și tihnă în biserici sau mănăstiri (Mănăstirea Sfintei Cruci, Mănăstirea Bic, Biserica cu Lună).

„Săptămâna verde” s-a dovedit a fi una reușită deschizând perspectiva dezvoltării competențelor inter și transdisciplinare  a realităților înconjurătoare.

Prof. Delia Șipoș