„Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, pentru că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor” (Matei, 19:14) sunt cuvintele Măntuitorului, ale celui ce a fost numit de către apostolii Săi şi apoi, de o întreagă istorie creştină, Învaţătorul, acel pedagog  prin excelenţă, care ne-a învățat ideile fundamentale ale vieţii: binele, frumosul, morala, credinţa şi iubirea.

Aşa cum Mântuitorul a fost Modelul desăvârşit de înţelepciune, bunătate şi iubire, noi, oamenii creştini trebuie să urmăm acest Model atât cât ne este cu putinţă fiecăruia dintre noi. Din nefericire, prinși de ritmul alert al vieții cotidiene, devenim din ce în ce mai indiferenți față de problemele, suferințele sau nevoile unor semeni ai noștri, uitând că vorba bună, zâmbetul și fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului.

Educația moral-religioasă este necesară de la o vârstă fragedă, iar aceasta se face în primul rând prin exemplul personal al părinților, al cadrelor didactice prin găsirea acelor mijloace prin care copilul să devină cuviincios și credincios. Trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreagă viață. Fondul sufletesc al copilului este nepervenit, de aceea el crede că totce face omul matur este bine.

Trăirea în spiritul onestității, promovarea valorilor morale, iubirea de Dumnezeu și semeni pot fi învățate de copii încă din primii ani ai copilăriei care pot fi hotărâtori pentru evoluția ulterioară a individului.

Copiii pot fi învățați diferite poezii, rugăciuni și povestiri religioase. Valorile morale ca: bunătate, răbdare, compasiune, toleranță, respect, cinste, generozitate, iertare, optimism, încredere sunt desprinse din fiecare categorie de activitate preșcolară, dar, poate educația religioasă este cea care le scoate în evidență mai pregnant. Suportul dobândirii acestor valori morale va constitui baza formării unei atitudini corespunzătoare față de societate, față de învățătura creștină și nu în ultimul rând, a dezvoltării omului ca individ.

Rugăciunea este un obicei pe care trebuie să-l dobândim în copilărie. Rugăciunea este o formă de conversație cu Dumnezeu care ne conduce la o relație personală cu El. Rugăciunea este necesară pentru a primi binecuvântare și putere de la Dumnezeu.Oricât de mic este copilul, el poate încet-încet, să învețe să se roage. Din momentul în care știe să ceară părinților săi ceva ce își dorește, va putea să învețe să ceară și de la Părintele Ceresc cele cuvenite. Dacă va învăța de mic să se roage, cu timpul rugăciunea îi va deveni obișnuință și apoi chiar o necesitate.

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Beiuș,  în cadrul proiectului educativ „Stropi de credință în inimi curate”, a fost invitat părintele protopop Marian-Vasile Popa, care le-a vorbit copiilor despre importanța rugăciunii pentru noi, creștinii. Părintele protopop le-a spus copiilor că fiecare om trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru sine și pentru ceilalți. Rugăciunea ne unește cu Dumnezeu, ne ajută să gândim frumos, să trăim în pace și înțelegere cu toată lumea, să ne ajutăm reciproc, să primim în inimile noastre bucuria, să învățăm și să ascultăm poruncile Domnului; ea ne dă inspirație și putere pentru cuvântul frumos și fapta bună.

Educaţia religioasă îl ajută pe copil să cunoască îndatoririle pe care le are faţă de el însuşi, faţă de ceilalţi şi faţă de tot ce-l înconjoară, pentru a deveni un bun creştin.

În Vechiul Testament se spune că: „Omul se cunoaşte după copiii pe care i-a lăsat în urmă”. Aşadar să ne străduim să lăsam în urma noastră copii buni, copii înţelepţi, copii cu frica lui Dumnezeu.

Prof. Corina Pavel

Dir. Monica Stefanica