† SOFRONIE AL ORADIEI - SCRISOARE PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI 2020
† SOFRONIE
Din darul lui Dumnezeu, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, preacuvioșilor și preacucernicilor părinți, preacuvioaselor maici și surori și iubiților și neprețuiților credincioși și credincioase, fii și fiice duhovnicești și tuturor ascultătorilor acestei scrisori pastorale, har, binecuvântare și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos, în îmbrățișarea Duhului Sfânt Mângâietorul, iar de la noi părintească, netrecătoare și neumbrită dragoste.
Iubit cler și popor al lui Dumnezeu,
Anul 2020 a trecut cu mari și grele încercări peste tot pământul, aducând tulburare și neliniște, spaimă și boală peste omenirea întreagă. Evenimentele șocante și bulversante au adus spectrul morții și întunericul infernului asupra lumii, descoperindu-ne precaritatea, fragilitatea, vulnerabilitatea, dependența totală de Creatorul nostru, supraviețuirea și moștenirea vieții nesfârșite doar prin comuniunea de dragoste cu Mântuitorul, cu Salvatorul omului, speranța și bucuria tuturor credincioșilor.
În aste timpuri incerte, de nisipuri mișcătoare și ape învolburate, de furtuni și vijelii abătute, cu îngăduință de Sus, peste viața umanității și a lumii, sărbătorim, atipic, la fel ca și Paștile trecut și celelalte sărbători din anul scurs, măritul praznic domnesc al Nașterii după trup, din Fecioara Născătoare de Dumnezeu a Fiului veșnic al Tatălui, Care S-a înomenit pentru noi, muritorii și a noastră nemurire. Acum suntem chemați să ne ascuțim simțirile duhovnicești, în atmosfera de pace adâncă și de rugăciune smerită neîncetată, pentru a discerne voia Domnului, în tăcere mare în cer și pe pământ, pentru a asculta vocea lui Dumnezeu, pentru a distinge ceea ce ne spune, ceea ce vrea să ne transmită, nouă, nevrednicilor Săi discipoli și timpului nostru.
De aceea, nu doar bisericile, ci și casele noastre, familiile noastre, comunitățile noastre, dar îndeosebi sufletele noastre, dimpreună cu pustia lumii din care facem parte și pe care i-o putem oferi cu umilință, spre înflorire duhovnicească, Domnului Care vine, ale Sale dintru ale Sale, toate și pentru toate, să le deschidem, larg și cu generozitate, pentru Cel ce vine, dăruind mulțimea nesfârșită de peșteri betleemite Celui ce vrea să fie cu noi, întru bucurie euharistică neatinsă de nimic și neștirbită de nicio forță a întunericului. „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).
Cinstiți părinți și maici,
iubiți fii și fiice duhovnicești,
În pofida tuturor îngrădirilor și a asediilor spirituale cu multiple fațete, mesajul de lumină din Cer este același, iar puterea Împăratului slavei este nebiruită de nicio oștire întunecată. De la Cel ce vine, Atotțiitorul și Atotputernicul Dumnezeu, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, Treimea Cea deoființă și nedespărțită, ne vine și nouă inspirația, energia, curajul și determinarea de a lucra împreună cu Domnul la răspândirea în lumea bolnavă și suferindă, a luminii lui Hristos, a speranței, a vestirii biruinței asupra morții și păcatului, beznei și iadului, răutății și urii. Colaborarea cu Fiul lui Dumnezeu înomenit, întrupat, în Duhul Sfânt, este condiția sine qua non a viețuirii creștine în lumea apostată.
Și acum, mai ales acum, suntem poftiți de Cuvântul veșnic al Tatălui să rezistăm în Duhul Adevărului, să iubim, să iertăm, să ne îngăduim unii pe alții, să ne deschidem respectuos și iubitor unii față de alții și mai cu seamă spre cei care, și nu sunt deloc puțini, au nevoie de noi: „primiți-vă unii pe alții, precum și Hristos v-a primit pe voi” (Romani 15, 7). Iar dacă se ridică întrebări și dubii în inima noastră, din pricina neputinței, a neînțelegerii, a infectării cu răul și ura infernală ce bântuie pe mapamond, răspunsul de iubire desăvârșită vine tot de la Cel ce ne dorește, pe veci, împreună cu El. De aceea, „lăsați-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi” (I Petru 5, 7).
La fel ca și odinioară, și în prezent, astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de noi, creștinii, atâți câți suntem, câți am mai rămas, pentru a răspândi lumină și credință, pace și iertare, bunătate și milă din Cer pe pământ, spre cei ce au nevoie de dragostea noastră și în care Se ascunde Cel născut în peștera Viflaimului, Mielul lui Dumnezeu și Păstorul sufletelor noastre, Care ne va judeca după cum am împlinit ce ne-a spus: „flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 35-36), fiindcă „întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).
Iubiți frați și surori în Domnul,
Planeta pe care trăim a obosit, lumea se descompune și intră tot mai adânc în starea de decrepitudine, omenirea s-a îmbolnăvit și s-a răzvrătit, asistăm la un asalt fără precedent al blasfemiei și lipsei de respect față de cele sfinte și față de om, hula, ocările și defăimările s-au înmulțit peste măsură. Antidotul este și rămâne iubirea creștină, totală și dezinteresată, chiar în climatul global anticreștin, iubirea sfărâmând limitele ignoranței și urii, răutății și infernului, iubirea lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat: „rămâneți întru iubirea Mea” (Ioan 15, 9). Dar pentru a desluși mesajul netrecător al Mântuitorului, în timpurile dificile, de epuizare și sfârșire, de oboseală extremă și secătuire, avem trebuință și noi de odihnă, după cuvântul Cuvântului înomenit: „veniți voi înșivă de o parte, în loc pustiu, și odihniți-vă puțin” (Marcu 6, 31). Iar locul pustiu, deșertul sufletesc în care ne aflăm, ne ajută să redescoperim că „cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8).
Timpurile complicate, încărcate de semne, pe care le străbatem ne dezvăluie și propriile noastre blocaje, incapacitatea de a ne dărui total, împietrirea inimii și învârtoșarea minții, molipsirea de energiile demonice care ne trag mult în jos, sugerându-ne imitarea eforturilor diabolice care consemnează toate scăderile oamenilor, înregistrează totalitatea neputințelor omenești și pârăsc necontenit și neobosit păcatele omului, ajungând, astfel, la defăimarea aproapelui, la nesocotirea adevărului biblic al creării omului după chipul lui Dumnezeu, fiecare om având demnitatea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o. Tabloul justițiar în care noi ne credem judecătorii aproapelui, pe care nu ezităm să-l osândim la damnare veșnică, luând noi, diabolic, locul lui Dumnezeu, ne descoperă mai degrabă imaginea de îngeri căzuți, cărând cu aplomb și nesaț, dosarele cu păcatele și scăderile semenilor, spre a cântări greu la Judecata de apoi. Numai că nu asta este soluția la problemele umanității în derivă. Mâna întinsă, dialogul în iubire este soluția oricărui conflict sub soare, ascultarea cu răbdare a celuilalt, privirea, dacă nu se poate reciprocă, măcar dinspre noi, cu bunătate, abținerea de la defăimarea celorlalți, de la vorbirea de rău a celui de lângă mine, fiindcă toți avem defecte și scăderi, pe care nu le luăm în seamă, dar le vedem și le exagerăm la alții. Așa nu se poate continua, ci doar privind la Cel ce a spus despre Sine: „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).
Acum, la marea noastră sărbătoare, să fim gata să auzim Cuvântul, să înțelegem semnul, să ne deschidem Celui ce stă la ușă și bate, „de aceea, precum zice Duhul Sfânt: «Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtoșați inimile voastre»” (Evrei 3, 7-8). Iar El ne învață despre iubirea totală, deplină, fără limite, proslăvită, dumnezeiască. Și nu iubirea care „ca moartea e de tare” (Cântarea cântărilor 8, 6), ci iubirea mai tare ca moartea, iubirea totală a lui Hristos Domnul, Care a venit în lume să moară răstignit pentru păcatele noastre și să învieze pentru noi. O așa de mare iubire face să pălească orice împotrivire, orice vrăjmășie, să se stingă orice hulă și defăimare, să se nimicească orice urmă de întuneric, lăsând loc aurorei, zorilor, stelei de dimineață, strălucirii Soarelui dreptății, întru slava Lui contemplând taina lui Dumnezu, Preasfânta Treime, taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, taina Pururea Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului și Maica și icoana Bisericii, Noua Evă și Maica duhovnicească a celor ce o caută și o cheamă, Cea fericită de toate neamurile. „Și s-a arătat din cer un semn mare: O femeie înveșmântată cu soarele, și luna era sub picioarele ei, și pe cap purta cunună din douăsprezece stele” (Apocalipsa 12, 1).
Al vostru,
cu umilință și smerită rugăciune,
cu recunoștință și prețuire,
† Sofronie al Oradiei
Dată în Reședința episcopală ortodoxă din Oradea,
la marea și neumbrita de niciun nor sărbătoare a
Nașterii după trup a Domnului Iisus Hristos,
în Anul Mântuirii 2020, centenarul renașterii
Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.