În Duminica a treizeci și doua după Rusalii, 21 ianuarie 2024, la pomenirea Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității euharistice a vechii Catedrale Episcopale, Biserica cu Lună din Oradea, unde a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi.

Vizita chiriarhală a fost prilejuită de împlinirea a 88 de ani de la trecerea la cele veșnice a Episcopului-ctitor Roman Ciorogariu al Oradiei (6 decembrie 1852 – 21 ianuarie 1936), întâiul Episcop al cetății orădene de la reînființarea Eparhiei (1920-1936), cea mai proeminentă și marcantă personalitate bisericească a Episcopiei Oradiei, care, tăinuit, își doarme somnul de veci în necropola acestei biserici alături de ceilalți mari arhipăstori ai Oradiei, iluștrii săi succesori: Nicolae Popovici (1936-1950) și Vasile Coman (1970-1992).  

După citirea pericopei evanghelice a Duminicii chemării vameșului Zaheu (Luca 19, 1-10), Ierarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care le-a vorbit credincioșilor despre forța extraordinară de convertire a Părintelui ceresc, Care nu cucerește printr-o autoritate punitivă, ci prin bunătatea-I fără margini și dragostea Sa copleșitoare descoperite nouă de și prin Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului –, Care este Chipul și Icoana prin Care Îl vedem și ajungem să-L cunoaștem pe Tatăl, în Duhul Sfânt.

În deschiderea cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat tiparul universal uman care se desprinde din întâlnirea transformatoare a lui Zaheu vameșul cu Mântuitorul Hristos, o oglindă a căutării reciproce a lui Dumnezeu și a celor rătăciți în labirintul lumescului. „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”. Cuvântul Domnului Iisus Hristos din Duminica de astăzi este foarte adânc. Cine este „cel pierdut”? Omul. Simbolic, ba chiar generic vorbind, este vorba despre Adam și toată seminția lui. Însă Fiul și Cuvântul Tatălui a fost trimis de Tatăl Cel din ceruri ca să-l mântuiască pe Adam. Însă nu L-a trimis să facă aceasta din afara firii umane, ci L-a trimis în inima Creației Sale, a omului, ca să Se facă asemenea, Om, însă prin rânduiala supranaturală a Duhului Sfânt. Fiul lui Dumnezeu Se înomenește luând sămânța lui Adam din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, devenind și Fiul Omului. Cine este Fiul Omului, în limbajul biblic? Este Fiul lui Dumnezeu. Este Fiul Omului Care a venit să mântuiască omul. Evident, mintea noastră omenească, după criteriile minții adamice, căzute, nu poate să Îl înțeleagă pe Dumnezeu decât prin Lumina lui Dumnezeu, Care este și vine în lume prin Fiul lui Dumnezeu; ca, luminați fiind, să putem să ne apropiem de adâncurile Bunătății, Frumuseții și Iubirii de taină pe care Dumnezeu o are față de noi.  

Căutătura dumnezeiască și Lumina divină pătrunde dincolo de învelișul aspru și opac al unui suflet îngenuncheat în fața duhului lumii, ajungând la adevărata realitate lăuntrică a omului, pe care o scoate la lumină și o pune în valoare, reorientând persoana spre drumul asemănării cu Cel Care oferă când Îi ceri, Care te află când Îl cauți și deschide grabnic când Îi bați așteptând smerit la poartă. Oamenii cârteau atunci când L-au văzut pe Domnul stând de vorbă cu Zaheu. Aceasta s-a întâmplat pentru că Zaheu era bogat și ocupa o funcție mare în societate, mai-mare peste vameși – cei care percepeau taxe și impozite – , adică șeful fiscului local, dacă ar fi să vorbim în limbajul de astăzi. Și pentru că Iudeea era sub stăpânire romană și Imperiul guverna, împilându-și supușii cu taxe și impozite peste măsură, oamenii erau spoliați și jecmăniți, iar funcționarii de stat se îmbogățeau astfel. De aceea, oamenii îi considerau păcătoși pe cei care făceau parte din structurile de forță ale statului. La un astfel de om intră Fiul Omului, pentru că El este și Fiul lui Dumnezeu și îi vede sufletul. El este Lumina Care luminează inclusiv păcatele noastre, însă nu pentru ca să ne judece, ci ca să ne îndrepte, să ne întoarcă, să ne recupereze, să ne salveze. El vede ce este în sufletul lui Zaheu, care vrea să se schimbe. Sufletul său se întâlnește cu Lumina și, dintr-odată, viața lui se schimbă. Ce Îi spune Mântuitorului? Jumătate din averea agonisită o dă săracilor, iar ce rămâne, dacă a făcut vreo nedreptate cuiva, dă înapoi, și ce a luat și de patru ori înapoi. Mântuitorul le spune, apoi, celorlalți care-l judecau pe Zaheu că și acesta este fiu al lui Avraam, adică din seminția credinței! Cine suntem noi, să judecăm pe aproapele nostru și să spunem că este păcătos sau păcătoasă? Cinstit este pentru noi, creștinii, să fim și să ne simțim aproapele pentru cel de lângă noi, însă nu prin declarații, ci prin fapte. Pentru că Dumnezeu n-a venit în lume să Se facă Om așa doar, ca să predice despre bunătate, ci să o împlinească. Cum? Răstignindu-Se pentru noi și mântuirea noastră. De aceea spune Sfântul Apostol Pavel – aceasta este legătura dintre pericopa Apostolului zilei și Evanghelie – că nu este mântuire pentru noi oamenii, adică salvarea din moarte și întuneric, decât printr-o singură Persoană. Acesta este Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, adică Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos.

La finele predicii, Ierarhul a subliniat faptul că Hristos Domnul a cucerit și cucerește lumea, indiferent de statut social, însă nu printr-o prezență combatantă intimidantă sau detentă dominatoare, ci prin sublimul iubirii Sale incomprehensibile, care, odată gustat din ea, devine adevărata mâncare și băutură, singura hrană care mai poate hrăni îndestulător sufletul care L-a aflat pe Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu este de neînțeles pentru mințile noastre! Care părinte își oferă copilul spre sacrificiu pentru salvarea umanității? Doar Cel Care este Iubire pură și Bunătate desăvârșită. Astfel, înțelegem că nu prin forță și putere zdrobitoare se îndreaptă lumea, se salvează lumea, se mântuiește omul, ci prin bunătate, prin iubire, prin răbdarea lui Dumnezeu. Aceasta este puterea lui Dumnezeu! Deși Atotputernic, nu ne zdrobește! Ne suportă pe toți, ne îngăduie pe toți, vrea să ne salveze pe toți, ne răscumpără pe toți, virtual, urmând ca fiecare în parte să dea propriul răspuns: vrea sau nu vrea să fie mântuit; vrea sau nu vrea să scape din moarte. De aceea, învățăm din pericopa chemării vameșului Zaheu că niciun om nu este atât de păcătos încât să nu poată să fie mântuit. Nu noi ne salvăm, nu noi ne mântuim, ci Dumnezeu o face! Prin urmare, deși suntem creștini, nu este bine să fim mulțumiți și autosuficienți cu credința pe care o avem și, cu atât mai puțin, nu avem voie să ne lăudăm cât de credincioși suntem noi, căzând în ispita triumfalismului. Credința noastră nu se impune cu forța și creștinismul autentic nu cucerește popoarele cu armele, prin invazii și reducerea la tăcere a celor cu păreri diferite. Creștinismul cucerește inimile prin bunătate, prin iertare, prin iubire. Civilizația creștină nu este una a războiului, ci a sacrificiului, a răstignirii, unde este ascunsă taina învierii.

De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul l-a hirotonit pe tânărul teolog Vlad-Teodor-Mihai Matei în treapta slujirii diaconale pe seama bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Șuncuiuș, Protopopiatul Oradea.

La finele dumnezeieștii slujbe, soborul slujitor în frunte cu Ierarhul Oradiei au oficiat slujba de pomenire pentru Episcopul Roman Ciorogariu al Oradiei.

Încheierea programului liturgic a fost marcată de alocuțiunea ocazională rostită de Părintele paroh Teodor-Dinu Cristea, care și-a manifestat recunoștința față de Preasfințitul Părinte Sofronie pentru aleasa slujire arhierească prilejuită de solemna aniversare a trecerii la cele veșnice a Episcopului-ctitor al reînființatei Eparhii a Oradiei în urmă cu 88 de ani.

La sfârșit, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt festiv în care a vorbit despre importanța prețuirii înaintașilor și strămoșilor noștri, la loc de mare cinste, în sufletele orădenilor și bihorenilor dreptămăritori, fiind îndemnați de conștiința neamului nostru să îl așezăm pe „Arhiereul cu dreapta frântă”, Roman Ciorogariu, patronul spiritual al Eparhiei, cel care a îndeplinit o veritabilă lucrare mucenicească, de neînfricat mărturisitor al lui Hristos și al valorilor neamului nostru românesc în vremuri tulburi.