În cea de a treizecea Duminică după Rusalii, 28 noiembrie 2021, a doua Duminică din Postul Nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat slujba Utreniei și a Dumnezeieștii Liturghii la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea.

Momentul citirii pericopei evanghelice ne-a adus în atenție fragmentul scripturistic ce ne relatează căldurosul și, deopotrivă,neechivocul dialog dintre Hristos Domnul și un dregător bogat care, fiind un fidel practicant al eticii mozaice, căuta cu sinceritate desăvârșirea.Fiul lui Dumnezeu, chestionat fiind de către dregător în acest sens, îi limpezește, descumpănitor am zice, orizontul spre care acesta aspira cu zel (Luca  18, 18-27). Îndată după evocarea acestui pasaj lucan, Ierarhul Oradiei a ținut un bogat cuvânt de învățătură, în care le-a vorbit credincioșilor Catedralei despre relația indisolubilă stabilită între păzirea poruncilor și subțirimea sufletească – noutatea evanghelică – pe care o cere Domnul Iisus Hristos de la noi.

În deschiderea predicii, Preasfinția Sa a reflectat asupra îndemnurilor pauline din pericopa Apostolului (Coloseni 3, 12-16) care a precedat citirea Sfintei Evanghelii, relevând intensitatea duhovnicească la care suntem chemați să tindem în acest răstimp pregătitor al înfrânării, ieșind din propria zonă de confort în vederea primenirii sufletului pentru Praznicul Nașterii Domnului. Pericopa Apostolului pe care am ascultat-o ne pregătește, cum nu se poate mai bine, pentru a sărbători cu inimă curată marele praznic al creștinătății, Nașterea după trup a Fiului Cel veșnic al Tatălui. Pacea, pe care a adus-o Fiul lui Dumnezeu în lume și sub care se desfășoară timpul Bisericii, ne ajută să împlinim sfaturile Sfântului Apostol Pavel, care ne cere să fim îngăduitori cu oamenii; să răbdăm, să ne răbdăm și să ne îngăduim unii pe ceilalți, să ne iertăm. Căci numai într-o astfel de stare, a păcii sufletești, putem să primim din plin roadele păcii lui Hristos, Cel Care a venit pe pământ pentru ca să împace inima omului și să aducă binecuvântarea Tatălui ceresc, Care, în bunătatea Sa, n-a putut accepta ca omul să rămână în moarte și stricăciune.

În continuare, Chiriarhul locului a surprins unul dintre elementele fundamentale ale pericopei evanghelice duminicale, o componentă interogativă și introspectivă care se îndreaptă atât spre Dumnezeu, cât și spre propria persoană, proiectându-ne și noi în același dialog cu Bunul și Veșnicul nostru Învățător.Întrebarea pusă de dregătorul bogat Domnului Iisus Hristos, „Învățătorule bun, ce să fac pentru ca să moștenesc viața de veci?”, stă la baza vieții oricărui credincios. Fiecare credincios dorește ca viața lui să nu se sfârșească odată cu moartea, ci să moștenească viața cea veșnică. Orice credincios se pune pe sine în legătură cu Dumnezeu și încearcă să nu-L supere pe Dumnezeu, împlinind poruncile Lui, Dumnezeu fiind ascuns în poruncile Lui, pentru ca să poată moșteni viața de veci. Moștenirea vieții celei veșnice stă în împlinirea voii lui Dumnezeu, care ni se descoperă prin poruncile pe care Dumnezeu le-a dat.

Deși împlinirea comandamentelor divine constituie o etapă esențială și indispensabilă, Domnul Hristos, Cel prin Care se risipește„umbra Legii”și cade „vălul ghiciturii”, ne cere să parcurgem această etapă, dar și să o transcendem, trecând dincolo de planul unei făptuiri legaliste, rezonabile și echitabile, la planul asemănării cu Noul Adam.De data aceasta, Domnul Iisus Hristos descoperă o poruncă suplimentară, care aduce desăvârșirea și garanția vieții celei veșnice: neagonisirea, neadunarea de proprietăți aici pe pământ și împărtășirea avutului cu cei săraci; pentru că în chipul celui sărac stă ascuns, de fapt, în mod tainic, Dumnezeu, Care, bogat fiind, pentru noi a sărăcit, născându-Se nu într-un palat imperial, ci într-o peșteră. Așadar, Cel cu adevărat bogat sărăcește pentru noi. Așa Îl vedem noi pe Dumnezeu, în chipul celui sărac. Iar noi, miluind pe cei săraci, în fapt, ne apropiem de desăvârșire, de asemănărea cu El, dezlipindu-ne de cele materiale și unindu-ne cu cele duhovnicești care aduc multă bogăție spirituală vieții noastre. Dragii mei, oricât ne-am minți, bogăția materială nu aduce nici împlinire, nici bucurie și nici mângâiere, ci griji suplimentare, crescând în noi, prin agonisire, răutatea, invidia și egoismul.

Episcopul Oradiei a explicat credincioșilor prezenți că această convorbire a Domnului Hristos cu dregătorul bogat nu face altceva decât să ne indice,cu adâncă perspicacitate duhovnicească,unul dintre cele mai mari obstacolecu care fiecare om trebuie să seconfrunte în viață, grija excesivă de propriul sine – un război de o viață, care se câștigă treptat, prin victoria punctuală în luptele, aparent banale, de zi cu zi.Nu poate un om egoist să intre în Împărăția cerurilor, unde nu este loc de egoism. Patria egoismului este iadul. Pentru a ne vindeca de egoism trebuie să facem mici gesturi care ne duc, apoi, la cele mai mari. Milostenia și gesturile mărunte, care ne stau la îndemână mai ales acum, în Postul Crăciunului, sunt exerciții de simplitate sufletească ce pregătesc omul pentru gesturile eroice de despărțire de tot ceea ce este trecător, pentru a se uni cu Dumnezeu. Așa este omul credincios, se apropie de Dumnezeu din dorința de a se uni cu El, împlinind poruncile Domnului și lăsând pacea Lui să lucreze în sufletul său. „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” este imnul de preamărire al Îngerilor și Păstorilor la nașterea Domnului. Slavă lui Dumnezeu, iar pe pământ pace! Cum poate să se sălășluiască pacea pe pământ altfel, decât prin îngăduință și iertare, foarte utile pentru a ne călca în picioare egoismul și a ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu.

În încheierea predicii, Preasfințitul Părinte Sofronie a făcut cunoscută credincioșilor împlinirea a treizeci și doi de ani de la trecerea la cele veșnice a Preacuviosului Părinte Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop, al cărui sprijin îl simt cu prisosință toți cei care îi cer ajutorul în rugăciune și ale cărui îndemnuriînțelepte se constituie într-un far călăuzitor pentru cei care ne confruntăm cu provocările fără precedent din ziua de astăzi.Părintele Arsenie a fost un om luminat de Dumnezeu, care a dat multe sfaturi duhovnicești ucenicilor săi și, prin ei, ne-au rămas și nouă. Între aceste sfaturi, unul vorbește foarte precis despre cele pe care le trăim în zilele noastre. Când era asaltat de întrebări cu privire la ce se întâmplă în lume, Părintele Arsenie spunea că „în mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”. Cuvântul său cred că este foarte actual șidacă am căuta să ne împărtășim din înțelepciunea cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Părintele Arsenie, pacea lui Dumnezeu s-ar sălășlui în inimile noastre, dând la o parte toate răutățile care caută să intre în viața noastră pe toate căile și să ne strâmbe mintea și inima, pentru ca să vedem totul ca fiind strâmb, iar în aproapele să vedem doar păcatul, micimea, slăbiciunea și împuținarea omenească. Tot Părintele Arsenie povestea că, mergând pe câmp, a văzut un om cu o căruță, iar părintele l-a rugat să-l ia și pe el în căruță, însă omul i-a spus că nu are loc. Părintele i-a răspuns că nu are loc în inimă, că dacă ar avea loc în inimă, ar avea și în căruță. Cam așa se întâmplă și astăzi, nu prea mai avem loc unii de alții, căci nu avem loc în inimă și nici nu ne mai facem loc în inimă, fiindcă de cele mai multe ori este prea plină de noi înșine.Ei bine, dragii mei, Postul Crăciunului, prin milostenia și micile daruri cu care suntem îndemnați să ne întâmpinăm unii pe alții, ne arată cum să ne facem cu adevărat loc în inimă.

Diac. Andi Constantin Bacter