Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / A doua zi de Paști. Începătorul Biruinței și purtătorii de biruință

A doua zi de Paști. Începătorul Biruinței și purtătorii de biruință

Întreaga Săptămână Luminată se constituie ca într-o succesiune de Duminici care-și iau Lumina și strălucirea de la Duminica Învierii Domnului, zile de aleasă sărbătoare și de bucurie sfântă, marcând în chip cu totul special nu doar Învierea Domnului Hristos, cel mai important eveniment din istoria umanității, ci și învierea și renașterea întregului neam omenesc și a întregii Creații.

În cea de a doua zi a Sfintelor Paști din anul acesta, 25 aprilie 2022, Biserica noastră face și pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, pe care îl prăznuim în fiecare an în data de 23 aprilie, însă, datorită preocupării exhaustive pe care Biserica o oferă Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos, atunci când o sărbătoare notată cu cruce roșie în calendar se întâmplă să fie în Săptămâna Mare, atunci aceasta se amână după Praznicul Sfintelor Paști. Și cum multe biserici înălțate de neamul nostru sunt ocrotite de Marele Sfânt Gheorghe, bucuria serbării hramului se alătură cu smerenie sărbătorii pascale de a doua sau a treia zi, care nu o umbrește, însă o covârșește în măreție și frumusețe.

Asemenea a fost și în cazul enoriei bihorene Oradea-Vii, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe fiind cel de al doilea patron spiritual al bisericii parohiale, alături de Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, fiind o zi de sporită încântare duhovnicească, când Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat comunitatea credincioșilor de aici, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie pascală și predicând cu însuflețire vestea cea salvatoare a Învierii Domnului Iisus Hristos, Începătorul Biruinței totale asupra morții, Biruință pe care Martirii Bisericii, aidoma Sfântului Gheorghe, au purtat-o cu destoinicie în viețile lor mult încercate.

Sfânta Liturghie din această zi ne-a rezervat la citirea cuvântului evanghelic continuarea pericopei evocate în urmă cu o zi (Ioan 1, 18-28), unde ne este revelat din punct de vedere teologic Cine a fost și Cine este cu adevărat Cel a Cărui Înviere o sărbătorim cu atâta solemnitate și bucurie. Îndată după citirea fragmentului scripturistic, Ierarhul Oradiei celei Mari a rostit un frumos cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța asumării depline a condiției de creștini într-o lume care ne induce, mai mult sau mai puțin subliminal, starea de amnezie spirituală și de negare a identității noastre hristice.

În deschiderea predicii, Preasfințitul Părinte Sofronie le-a vorbit credincioșilor despre faptul că strălucirea sărbătorilor pascale din această lume este o icoană a vieții celei veșnice în Lumina lui Dumnezeu, de care ne putem învrednici numai dacă adăugăm credinței nestrămutate mantia smereniei, pe care diavolul și ucenicii lui nicicând n-o pot purta. Ceea ce se va întâmpla în Împărăția lui Dumnezeu, noi, în aceste frumoase zile, pregustăm. Pentru a trăi cu maximă intensitate darurile cele mari ale lui Dumnezeu, gătite nouă muritorilor, avem de îndeplinit câteva condiții. Întâi de toate este vorba despre credință. Fără credința în Dumnezeu nu putem face, înțelege și dobândi nimic! Dar nu ajunge credința, dragii mei! Și diavolii cred și se cutremură, însă pentru ei este prea târziu! Au căzut fără posibilitate de răscumpărare, fiind făpturi imateriale care s-au întunecat. Pentru noi, oamenii, însă, este cu putință! Noi încă mai avem timp, atât cât trăim pe pământ, să ne luminăm! Ceea ce nu pot face diavolii, putem face noi! Pentru că ei nu pot să se smerească, noi însă putem și ne stă la îndemână. Ce înseamnă smerenia? Nicidecum nu trebuie confundată cu falsa smerenie, afișată înaintea oamenilor, care nu este decât o poveste tristă care, în fapt, este o minciună demonică. Smerenia adevărată vine din adâncul inimii și se reflectă în om și în jurul său în măsura în care își calcă în picioare egoismul – forma modernă de idolatrie, căci noi ne punem pe noi înșine pe piedestal și ne închinăm propriului eu ca și cum am aduce tămâieri și cinstire unui dumnezeu. Acesta este egoismul.

Preasfinția Sa a subliniat faptul că ceea ce noi vedem astăzi desfășurându-se belicos și atroce la nivel internațional, nu este altceva decât o nemijlocită proiecție a interiorității noastre dezordonate, lacome, egolatre și autosuficiente. Dragii mei, ce frumos ar arăta lumea dacă oamenii s-ar îngădui unii pe alții și n-ar încerca să-și impună cu forța punctul de vedere. „Eu vreau acel teritoriu! Numaidecât să mi se supună toată lumea!”. Așa pornesc, dragii mei, războaiele, începând de la războaiele noastre mici, fratricide, interne, inclusiv în biserică, și la fel se întâmplă și în politica mare, mai ales atunci când imperiile invadează popoarele mici pentru că le trebuie teritoriu și sferă de influență. Ce se întâmplă în mic, să nu ne mire că se întâmplă și în mare. Văzând ce se întâmplă în mare, să căutăm să vedem care sunt rădăcinile de la noi, din mic, unde noi ne cotropim unii pe alții! Frate cu soră, nu suntem mulțumiți de moștenirea de la părinți. Ne trebuie tocmai bucata aceea de pământ, numaidecât! Ne trebuie partea din avere care ni se cuvine! Ne sfâșiem unii pe alții în familie, ne sfâșiem reciproc și în familia spirituală. Nici măcar creștinii, noi între noi, nu mai încăpem unii de alții. Noi, în egoismul nostru, ne vedem dușmani unii pe alții, ne vedem cu ochi răi și ne urâm și ajungem să justificăm așa-zisa „dreptate”, să justificăm războiul și invazia, evocând criterii care mai de care mai îndepărtate de voia lui Dumnezeu, Cel Care a lăsat suficient loc pe pământ pentru toată lumea!

Acest duh pitonicesc al mândriei necontrolate și al urii nu trebuie să-l lăsăm să ne înghită sufletele, căci acest fel de a fi al omului contemporan devine o stare maladivă de inerție lăuntrică din care omul cu greu mai poate ieși. Într-o astfel de lume dominată de ură, de mândrie demonică și de egoism, să nu uităm că noi suntem creștini! Să nu ne potrivim mizeriilor acestora! Și ce ne învață Biserica să facem și trebuie să facem mai ales acum, la Paști? „Să iertăm toate pentru Înviere” – o cântăm mereu aceasta! Dar, oare, facem ceea ce cântăm? Da, noi cântăm „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”, dar Îl lăsăm, oare, pe Domnul Cel înviat să coboare în mormântul din sufletul nostru, frumos văruit și împodobit pe dinafară, iar înăuntru plin de toată răutatea, egoismul, mândria, pizma și batjocura? Căci în loc să fie Dumnezeu, cu Pacea Sa sălășluind în inimile noastre, noi avem idolul în noi, pe noi înșine, căruia îi aducem cinstire excesivă și ofrande asemenea unui zeu. Dacă am lua aminte la ceea ce cântăm, ne-am cutremura! „Să zicem «fraților!» și celor ce ne urăsc pe noi!”. Mai suntem în stare de aceasta? N-ajunge să te declari cu buzele că ești creștin, trebuie să ierți din inimă! Altfel nu te poți bucura de Înviere și de Lumina ei, căci în tine sălășluiește întunericul care te oprește să vezi lumina din chipul aproapelui, pe care-l vezi nevrednic în comparație cu „gloria” pe care tu ți-ai făcut-o pe pământ.

În concluzie, Episcopul Oradiei i-a sfătuit pe credincioși să se implice cât mai mult în apropierea de Dumnezeu, Cel Care ne ajută și ne ocrotește fără zăbavă, însă Care așteaptă din partea noastră acordarea interesului total și nefățarnic pentru cele înalte ale Împărăției Sale. Înțelegând acestea, iubiți credincioși, trebuie să ne schimbăm! Biserica ne învață cum să facem aceasta, trebuie doar ca noi să oferim un pic de efort din partea noastră, iar Dumnezeu, cu harul Lui, ne va schimba modul de a gândi, modul de a vedea lumea și modul de a ne raporta unii la alții. Astfel, pacea lui Dumnezeu se va sălășlui în inimile noastre, va covârși viața noastră, se va reflecta în jur și pacea va domni și în țară și în lume și între noi! Dacă nu mai dăm apă la „moara răului” și ne lăsăm botezați duhovnicește prin curgerea neîncetată a apelor harului Duhului Sfânt, atunci mila și ajutorul lui Dumnezeu va veni peste inima celui care se roagă.

La finele sfintei slujbe, Părintele Gheorghe Nemeș, fost preot paroh și coordonatorul proiectului social-filantropic Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe al Parohiei Oradea-Vii, a ținut o alocuțiune festivă în care a mulțumit Ierarhului Oradiei Mari pentru că a sporit bucuria comunității parohiale prin vizita Preasfinției Sale cu ocazia sărbătorilor pascale și a serbării hramului. Ca semn al prețuirii și al recunoștinței, din partea întregii enorii, Chiriarhul Oradiei a primit o icoană ce-l înfățișează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință.

În cele ce au urmat, Episcopul Oradiei a mulțumit preotului Gheorghe Nemeș pentru cuvintele frumoase și l-a felicitat pentru activitatea bogată în ogorul Domnului pe care a desfășurat-o și încă o desfășoară cu vigurozitate la venerabila vârstă de 79 de ani. De asemenea, Chiriarhul a subliniat faptul că pe lângă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, nu trebuie să-l omitem pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, pomenit tot în această zi, fiind mentorul spiritual al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, mare dascăl al rugăciunii isihaste, pe care Biserica Ortodoxă Română, în acest an închinat rugăciunii, îl cinstește în chip cu totul special alături de Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog și Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. În încheiere, Ierarhul a adresat gânduri bune de sănătate, sărbători binecuvântate și pace sufletească tuturor celor prezenți și mai ales celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Arhid. Andi Constantin Bacter