Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / A doua zi de Paști la Parohia Oradea-Mihai Eminescu

A doua zi de Paști la Parohia Oradea-Mihai Eminescu

În cea de a doua zi a prăznuirii Învierii din morți a Domnului nostru Iisus Hristos, 17 aprilie 2023, o altă zi de sfânt și binecuvântat hram a fost sărbătorită în Parohia Oradea-Mihai Eminescu, căci Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul acestei comunități euharistice, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie pascală și propovăduind Vestea cea bună și bucuria cea fără de hotar a Biruinței finale pe care Domnul a avut-o asupra morții.

După ce a fost lecturat cuvântul evanghelic rânduit, continuarea Prologului Evangheliei Sfântului Ioan Teologul din Duminica Învierii (Ioan 1, 18-28), Chiriarhul cetății orădene a ținut un cuvânt de învățătură în care a reliefat superioritatea calitativă a credinței creștine, atât prin minunea cea mare a Învierii Domnului, cât și prin învățătura unică pe care ne-a predat-o Întemeietorul ei, Domnul Iisus Hristos, accentuând maniera firească și naturală în care creștinismul dreptmăritor a fost metabolizat de poporul român, realitate ce transpare lesne din istoria lui.

Încă din incipitul cuvântului de folos duhovnicesc, Ierarhul a descris importanța Sărbătorii Sfintelor Paști și a lecțiilor magistrale pe care Moartea și Învierea Domnului ni le oferă, urmarea fidelă a Căii Lui și a învățăturii Sale fiind indicatorul autenticității credinței noastre. Sărbătoarea Învierii Domnului este temelia credinței noastre pentru că credința în Învierea Domnului, precum și credința în propria noastră înviere, urmându-I Celui Întâi-Născut din morți, face diferența față de toate celelalte religii, spiritualități, forme de căutare a lui Dumnezeu din lumea de aici. Sigur, Creștinismul este superior tuturor religiilor pentru simplul motiv că în niciuna nu ți se poruncește, dacă vrei să fii credincios, să iubești pe vrăjmașii tăi și pe cei care te urăsc, să ierți și să fii cu adevărat propovăduitor al păcii. Bineînțeles, acesta este Creștinismul și nu trebuie căutat la fața celor care spun că sunt creștini, încă unii dintre ei chiar declarându-se că sunt dreptmăritori, însă una spun și alta fac. Pentru că prin acțiunile lor, văzute de toată lumea, nu pot să dovedească iubirea vrăjmașilor. În acest caz, Mântuitorul este foarte exclusivist și ne poruncește fără nicio urmă de îndoială că trebuie să-i iubim pe vrăjmașii noștri. Acesta este esența Creștinismului! Cum poți, la scară planetară, să îndrăznești să declari că propovăduiești Evanghelia, când binecuvintezi armele care ucid și nu ca să îți aperi țara – și nici aceea nu este după voia lui Dumnezeu, uciderea –, cu atât mai mult când faci aceasta pentru a cotropi ceva ce tu crezi că îți aparține. Or, Mântuitorul spune clar, vrea să îți ia haina? Adică nu vrea să îți ia o haină pe care tu o ai în garderobă sau ai primit-o. Nu, haina ta. Tu lasă-i și cămașa. Vedeți care este diferența dintre a fi creștin cu adevărat sau unul de suprafață?

Încă de la începuturi, în cronicile istoriei acestor teritorii, pe mulți intrigă evoluția neamului nostru, însă Preasfinția Sa a explicat că logica poporului român a fost una profund amprentată de învățătura Domnului Hristos, de logica hristică, care ne cere să nu fim ai lumii, chiar dacă trăim în lume: „ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul”. Dacă ne uităm la istoria poporului nostru, vedem de câte ori a fost cotropit, de câte ori a fost împărțit, umilit, batjocorit, dar le-a primit pe toate. A primit oaspeți în casa lui, după care aceștia au pus stăpânire pe pământurile lui și le-au luat și casele. S-au retras în munți, în păduri, dar nu și-a pierdut credința. Pe pământurile acestea, unde au propovăduit Ucenicii Mântuitorului, oamenii au înțeles care este esența Creștinismului. Terenul era pregătit prin spiritualitatea precreștină de pe pământurile noastre, iar când a venit sămânța Evangheliei aruncată de Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat și de creștinii coloniști veniți special din Palestina și Antiohia Siriei, din cadrul Imperiului Roman, aceștia L-au propovăduit pe Hristos Cel Înviat și Evanghelia Iertării, a Păcii și Iubirii, care a prins rădăcini. Câte neamuri barbare au venit, n-au putut să-i răpească credința poporului de pe aceste locuri. Poporul i-a cucerit pe ceilalți prin credință, dar le-a lăsat să stăpânească țara, pentru că erau avizi de putere. Ei, însă, strămoșii noștri, s-au refugiat în credința curată, sfântă, dreaptă. Au preferat să moară și să se răstignească, știind că vor învia, decât să cucerească alte teritorii.

Ca atare, Ierarhul a mai spus că pilda înaintașilor noștri trebuie să devină o prioritate de viață pentru dreptmăritorii creștini din neamul nostru, mai ales în vremurile tulburi, de încercare de schimbare a valorilor majore și de rescriere a istoriei, prin care suntem nevoiți să trecem. Prin urmare, este bine să ne întoarcem mereu și mereu la credința strămoșilor noștri, la adevărata Ortodoxie, așa cum a trăit-o poporul nostru. Căci dincolo de aparențe, Ortodoxia cucerește prin delicatețea ei, prin forța ei de copleșire a sufletului, arătând că adevăratul Imperiu creștin este Împărăția cerurilor, nu un imperiu care cotropește, ucide și se impune cu forța; nu e un imperiu care se clădește pe vărsare de sânge. Cu excepția unei singure vărsări de sânge, expiatoare, salvatoare, pe Golgota, a Unuia pentru toți, a Fiului lui Dumnezeu. Să nu ne uităm la alții, care prin putere au ajuns la strălucire și ale căror popoare s-au încreștinat prin hotărârea forțată a conducătorilor. La noi, Creștinismul a intrat firesc și de aceea poporul nostru are o credință fără emfază, fără triumfalisme. Nu se laudă, nu se trufește, iubește. Și dovedește aceasta întotdeauna când este nevoie; când vin oameni pribegi, în bejenie, refugiați, exilați, sunt primiți, ospătați cu bucate, cu case, cu bani, mai mult decât are bietul român, ca să-i ajute să uite de dorul de casă. Atunci când este nevoie să primești un oaspete, românul știe să-l primească. Este în fibra noastră națională. Pentru că acolo e Creștinismul. De aceea, nu vă speriați când vedeți nebunia din jur, că n-are să prindă. Sunt multe minți înfierbântate care caută să ne învețe altceva, mai ales pe tinerele generații. N-or să prindă! N-au rădăcini!

La sfârșitul programului liturgic, Părinte paroh Vasile-Nicolae Vesa a rostit un cuvânt festiv în care a mulțumit Chiriarhului pentru arhiereasca slujire care a sporit bucuria serbării Praznicului cel mare al Învierii Domnului, hramul bisericii parohiale.

În cele ce au urmat, Ierarhul Oradiei i-a felicitat pe toți cei prezenți pentru dragostea lor față de Biserica lui Hristos și pentru lumina pe care chipurile lor o reflectă în sfântul lăcaș, un indicator al bucuriei autentice de a fi în casa lui Dumnezeu în ziua Învierii Sale. Ziua de astăzi nu este o zi ca oricare alta, ci este Ziua Împărăției cerurilor, Ziua care nu se termină. Prin urmare, Ziua Învierii și întreaga Săptămână Luminată sunt asemenea unei Duminici fără de sfârșit, în care resimțim atmosfera din Împărăția lui Dumnezeu, pentru că am ieșit din timpul obșinuit și trăim în timpul lui Dumnezeu.  De aceea, iubiții mei, vă doresc tuturor ca în întreaga dumneavoastră viață să aveți parte de bucuria pascală, bucuria Duminicii fără sfârșit! Bucurați-vă, căci Hristos a înviat!