Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / A doua zi de Paști la Parohia Oradea-Mihai Eminescu

A doua zi de Paști la Parohia Oradea-Mihai Eminescu

În cea de a doua zi a prăznuirii Învierii din morți a Domnului nostru Iisus Hristos, 6 mai 2024, o altă zi de sfânt și binecuvântat hram a fost sărbătorită în Parohia Oradea-Mihai Eminescu, căci Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul acestei comunități euharistice, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie pascală și propovăduind Vestea cea bună și bucuria cea fără de hotar a Biruinței finale pe care Domnul a avut-o asupra morții.

După ce a fost lecturat cuvântul evanghelic rânduit, continuarea Prologului Evangheliei Sfântului Ioan Teologul din Duminica Învierii (Ioan 1, 18-28), Chiriarhul cetății orădene a ținut un cuvânt de învățătură în care vorbit despre Învierea Domnului Iisus Hristos ca plinire a istoriei omenești, fiind evenimentul central al istoriei umanității, punctul suprem de referință pentru toți cei care vor să găsească sens, călăuzire, încurajare și vindecare în viața pământească, văzută adesea ca fiind o imposibilă vale a plângerii.

Ierarhul și-a deschis cuvântul de învățătura prin încurajarea credincioșilor prezenți ca Praznicul cel Mare al Învierii Domnului să fie prilej de zidire sufletească și de întărire întru Domnul, fiecare ceas al serbării preschimbându-se în resurse interioare de care sufletul, mintea și inima au nevoie pentru a face față asediului pe care duhul lumii îl desfășoară asupra omului zilelor noastre. Noi nu avem voie, ca și creștini, să ne lăsăm tulburați de nimic din cele ce se întâmplă, chiar dacă viața de zi cu zi este dificilă, chiar dacă întâlnim tot mai multe dificultăți în viața noastră și tot mai multe probleme. La Dumnezeu nu există dificultate sau problemă fără soluție sau rezolvare. La Dumnezeu nu există boală fără lecuire, iar pentru moartea noastră ne-a dat medicamentul suprem: Moartea pe Cruce a Fiului Său. Și datorită Învierii Fiului Său și credinței noastre în Înviere, prin credința în Domnul nostru Iisus Hristos, nu mai murim și ne mutăm prin moarte spre înviere. Chiar dacă trupurile obosite și sfârșite adorm, totuși, trecem dincolo cu nădejdea învierii. Noi, care credem că suntem sănătoși, tot avem nevoie de somn și odihnă, nu putem fără să ne odihnim. Organismul cere odihnă, pentru că trupul are limitele lui din cauza răului intrat în lume. Dar, prin credință, cu toate că vine și moartea, chiar și moartea are leac. Și leacul ni-l dă Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Nu minuni ale lumii medicale! Acestea pot doar prelungi viața, dar nu la infinit; îți mai dau câteva luni, poate ani, dar de moarte tot nu poți scăpa. În schimb, Dumnezeu-Tatăl, trimițându-L pe Fiul Său în lume, îți dă, omule, viața cea veșnică! Trebuie să treci prin moarte, dar nu te teme, nu te speria, vei învia! Pentru că,prin Fiul Său, Tatăl Cel ceresc, în Duhul Sfânt, a creat tot ceea ce a făcut din ceea ce a făcut, iar după Chipul Fiului suntem și noi zidiți, nu spre moarte, ci spre rușinarea morții prin Moartea pe Cruce a Celui înomenit pentru noi, venit în lume ca să pună capăt răutăților și să inaugureze Împărăția Sa veșnică.

Credincioșilor le-a fost îmbiată spre reflecție și asumare o nouă optică asupra manierei în care să înțeleagă Învierea Domnului, cea cu două mii de ani în urmă și cea din fiecare an, dar și felul în care lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos a influențat și influențează curgerea timpului, deja pecetluit pentru cei care înțeleg Taina ce s-a lucrat cu noi. Noi, la Sfintele Paști, nu serbăm doar Paștile Domnului, ci ne pregătim pentru propriile noastre paști. Praznicul Învierii din fiecare an este o repetiție generală pentru învierea noastră, pregătire pentru moartea noastră, de care nu avem cum să scăpăm! Gândiți-vă, dacă Fiul lui Dumnezeu înomenit a trecut prin moarte, cine poate să fie atât de nebun dintre oameni să poată să creadă că poate scăpa de moarte? Vine, mai devreme sau mai târziu, când ne așteptăm mai puțin. E dureros, sigur că da! Mai ales că pleacă din cei dragi ai noștri, toți avem astfel de experiențe. La fel și atunci când mor cei dragi ai noștri, și aceasta este o repetiție pentru propria noastră mare trecere. Și pe noi ne așteaptă, însă nu este acesta sfârșitul! Sfârșitul este învierea! Și, așa cum ne învață Dumnezeu prin învățătura de credință a Bisericii, sufletul oricum este nemuritor, iar învierea înseamnă învierea trupurilor și reunirea lor cu sufletele care au locuit în ele în timpul vieții pământești. La Sfânta Înviere noi sărbătorim împlinirea istoriei! Într-acolo curge toată istoria umanității și timpul, care atunci va fi suspendat, pentru că se va termina cu ceea ce este lumea acum. Mulți privesc catastrofal și în termeni apocaliptici sfârșitul lumii, pentru că n-au înțeles despre ce este vorba în Cartea Apocalipsei. Într-adevăr, este o carte prin excelență mistică și încărcată de simbolism și alegorie, dar totul trebuie înțeles în perspectiva mântuitoare, care ne conduce la înțelegerea Biruinței finale a Domnului nostru Iisus Hristos prin Paștele Său – Moartea pe Cruce, Învierea Sa, Înălțarea la ceruri, dar și a Doua Sa Venire –, care devine Paștile întregii omeniri.

Așadar, înțelegând că „plinirea vremii” s-a săvârșit, Bisericii luptătoare a lui Hristos nu îi rămâne decât să rabde până la sfârșit, după cum chiar El ne-a cerut, așteptând dulcea clipă a împlinirii personale a arvunei mântuirii, într-o așteptare activă, discretă și lucrătoare prin iubire milostivă. Până la Întoarcerea Sa, în Biserică istoria s-a sfârșit deja și, totuși, încă nu! Pentru că la Dumnezeiasca Liturghie deja avem pregustarea a ceea ce vom trăi în Împărăția cerurilor. Istoria s-a epuizat, acum trăim timpul mântuirii! Nu avem ce face altceva, decât să ne rugăm ca Dumnezeu să ne pescuiască din apele mlăștinoase ale păcatului și din lumea aflată în derivă, pentru a ne păstra în Corabia Sa cea sfântă care ne duce în Împărăția cerurilor – Biserica Lui, unde Domnul Iisus Hristos Cel Răstignit și Înviat este prezent tainic prin lucrarea Duhului Sfânt. Nu avem ce așteptări să avem din partea lumii și din partea curgerii timpului și a istoriei mundane! Și nici să ne speriem de catastrofele care se întâmplă, de răutățile și războaiele sângeroase duse de cei rătăciți. Toate acestea trebuie să se întâmple din cauza ambițiilor nebune ale oamenilor și a neînțelegerii profunde a dragostei lui Dumnezeu, Cel Care vrea ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să ajungă. De aceea, nouă ne este pusă răbdarea la încercare pentru ca să nu ne pierdem credința și să nu ne înrăim sau să răspundem cu aceeași monedă, cum vrea cel rău și lumea păcatului de la noi. Și Dumnezeu așteaptă și ca cei răi să se întoarcă odată! Pentru asta trebuie și noi să ne rugăm, așa nevrednici cum suntem și chiar dacă ne este greu, căci, din darul lui Dumnezeu, mare este puterea celui care se smerește și, cu atât mai mult, a unei comunități întregi care acceptă umilințe și răutăți. Rugăciunile celor mărunți și nebăgați în seamă au mare trecere înaintea lui Dumnezeu. Prin rugăciunile celor mulți și umili, cei mari și nedrepți, cei mândri și răi se pot întoarce de la răutatea lor.

La sfârșitul programului liturgic, Părinte paroh Vasile-Nicolae Vesa a rostit un cuvânt festiv în care a mulțumit Chiriarhului pentru arhiereasca slujire care a sporit bucuria serbării Praznicului cel mare al Învierii Domnului, hramul bisericii parohiale.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie și-a exprimat bucuria de a fi și anul acesta alături de slujitorii și credincioșii Parohiei Oradea-Mihai Eminescu cu prilejul Sfintelor Paști. De asemenea, Ierarhul a adresat urările cuvenite și gânduri bune tuturor celor prezenți, îndemnându-i să păstreze cu scumpătate în cămara sufletului entuziasmul Învierii Domnului, care să se reflecte și în salutul pe care ni-l adresăm unii altora, fără sfială și fără frica de a fi judecați, pe întreaga durată a celor patruzeci de zile până la Înălțarea Domnului, așa cum am moștenit de la bunii și frumoșii noștri înaintași.

pr. Andi-Constantin Bacter