Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Activități interactive de educație rutieră la Liceul ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

Activități interactive de educație rutieră la Liceul ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

Elevii claselor a IV-a, a VI-a B, a VII-a B și a VII-a C au participat joi, 15 mai 2025, la activități interactive de educație rutieră, organizate de specialiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor în cadrul Săptămânii nationale a siguranței rutiere.

O activitate s-a desfășurat în laboratorul mobil de siguranță rutieră unde elevii au vizionat filmulețe cu tematică rutieră, pentru învățarea regulilor de circulație corectă și în siguranță.

 În curtea școlii  au repetat și au exersat  pașii de traversare corectă a străzii pe zebră. Au explicat semnificația culorilor semaforului și a semnelor de circulație din împrejurimile școlii.

La final, patrula școlară, îndrumată de polițiștii serviciului rutier, a avut ca obiectiv exersarea traversării carosabilului, în siguranță, de către grupurile de elevi.

Sfaturile primite îi ajută pe copii să devină pietoni responsabili și să evite situațiile de risc.

Prof. înv. primar Veronica Isdrăilă