Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Aducându-ne aminte de înaintașii și mai marii noștri

Aducându-ne aminte de înaintașii și mai marii noștri

În sâmbăta dinaintea Duminicii a treia din Sfântul și Marele Post al Pătimirilor Domnului Iisus Hristos, 3 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea Slujba Parastasului pentru slujitorii bisericești care au purtat de grijă sufletelor părinților, moșilor și strămoșilor noștri. O rugăciune intercesională de iertare a păcatelor și de revărsare a iubirii milostive a lui Dumnezeu asupra patriarhilor, ierarhilor și a întregului cler, mutați în veșnicie, care au iconomisit harul și bunurile Bisericii, purtând de grijă slujitorilor altarelor și poporului dreptcredincios ai ținuturilor Bihorului străbun.Dimpreună cu Chiriarhul locului s-au rugat și membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, protopopii celor patru protoierii ale Eparhiei noastre și soborul slujitor al noiiCatedralei Episcopale.

 În urmă cu exact o săptămână, 27 martie 2021, la vechea Catedrală Episcopală, Biserica cu Lună, Preasfinția Sa a oficiat slujba de pomenire pentru cel dintâi Arhipăstor al reînființatei Episcopii a Oradiei, Episcopul ctitor Roman Ciorogariu, eveniment liturgic, istoric și cultural prilejuit de împlinirea celor o sută de ani de la hirotonia întru episcop a „arhiereului cu dreapta frântă”, 13/26 martie 1921.

Slujba de comemorare de astăzi se înscrie atât în siajul acestui centenar, care face din anul 2021 un an jubiliar pentru Episcopia Oradiei, cât și al consacrării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului în curs ca An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, un imbold de a conștientiza cu responsabilitate și de a medita cu gratitudine la „uriașii” pe umerii cărora s-a clădit prezentul în care ne ducem existența. O exhortație mai mult decât binevenită într-o lume aflată în plin proces de înstrăinare, de rescriere a istoriei și de insidioasă inducere a unei amnezii globale, o lume fără memorie, în care istoria începe cu noi și se termină cu noi.

La sfârșitul sfintei slujbe nu a putut lipsi îndătinatul cuvânt ocazional al Episcopului Oradiei, în care a explicat rațiunea pentru care s-au adunat cu toții, în Catedrala cu Soare. O datorie a creștinilor de a sta în rugăciune pentru mai marii și înaintașii lor, cei care au transmis cu sfințenie și jertfelnicie tezaurul credinței ortodoxe, veritabile și nobile verigi ale harului cincizecimic transmis în succesiune apostolică, pe un drum lung, sacru și anevoios de aproape două mii de ani.

Preasfinția Sa a descris succint parcursul dinamic al Episcopiei noastre și i-a pomenit pe cei pentru care s-a cântat cu solemnitate și dragoste „Veșnica pomenire”:I-am pomenit pe toți episcopii care au păstorit la Oradea, de la reactivarea Episcopiei, dar am început cu Patriarhii României, dintre care, ultimul adormit în Domnul, Patriarhul Teoctist, a fost și locțiitor de episcop al Oradiei, vreme de un an. I-am pomenit și pe Mitropoliții Ardealului, de la Procopie până la Antonie, neuitându-l nici pe Bartolomeu al Clujului. Am avut mulțumirea sufletească maximă că primul dintre mitropoliții reactivatei Mitropolii, la 1864, este trecut în rândurile Sfinților, Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, Sfânt și păstor exemplar al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria, care este și ocrotitor al Catedralei noastre. I-am pomenit, apoi, pe ierarhii care au păstorit până la reactivarea Episcopiei noastre, pe ierarhii care au păstorit în Crișana, în părțile mijlocii și sudice ale acesteia, sau chiar în nordul Banatului, la sud de Mureș, la Lipova. I-am pomenit, dar, și pe ierarhii de la Bălgrad, Mitropoliții Transilvaniei, care au avut cetatea Oradiei în titulatura lor. I-am pomenit și pe mitropoliții de la Carloviț, care au fost episcopi la Arad prima dată, arhipăstori importanți pentru Oradea și pentru Bihor în vremurile de presiune exercitată de autoritățile habsburgice. I-am pomenit, bineînțeles, și pe Episcopii Aradului și Oradiei, dintre care au ajuns și mitropoliți la Carloviț, ierarhi de origine macedoromână, sârbă, dar și vlădicii din „era românească”, încă sub jurisdicția Carlovițului și, apoi, sub Mitropolia Ardealului, dimpreună cu locțiitorii de Episcop al Aradului și Orăzii. Am pomenit și pe arhimandriții vicari pentru a arăta faptul că, în realitate, în tot acest timp Episcopia noastră nu a fost desființată.

Ierarhul Oradiei a subliniat faptul că starea duhovnicească deosebită pe care ne-o mijlocește Sfântul și Marele Post al Păresimilor, dimpreună cu împlinirea centenarului hirotoniei în treapta arhieriei a Episcopului ctitor Roman Ciorogariu, au stimulat puternica dorință interioară de a înălța rugăciuni de mulțumire pentru grija providențială a lui Dumnezeu, care pe lângă sănătatea și dragostea pe care ni le oferă fiecăruia în mod individual, ne trimite oamenii Proniei Sale, „lumini ale lumii”, care să ne călăuzează pe drumul, nu de puține ori tumultos și anevoios, pe care ni-l rânduiește această lume. De aceea ne-am adunat astăzi aici, să ne rugăm Preabunului Dumnezeu pentru odihna sufletelor tuturor acestor ierarhi și, cu această ocazie, să-L rugăm să ne păzească și să ne ajute și să apere de toată reaua întâmplare Episcopia noastră. O episcopie ce poartă în spate o istorie atât de bogată, variată și complexă, cum ne-am putut aduce aminte din scurta evocare pe care am făcut-o.

Andi Constantin Bacter