După ce am fost, deopotrivă, martori și amari făptași ai prinderii, judecării, schingiuirii, răstignirii infame și morții agonizante a Celui Care ne-a iubit cel mai mult, a Fiului lui Dumnezeu înomenit, trecând prin Denia celor douăsprezece Evanghelii, a sosit și seara Vinerii celei Mari și Sfinte, a Deniei Prohodului Domnului, când întreg Trupul tainic al Bisericii se adună din nou și din nou pentru a-și prohodi Capul și Mirele, de a-L prohodi pe Cel Care a urmat până la capăt ceea ce ne-a învățat și pe noi, că mai mare dragoste decât aceasta nu este, a-ți pune sufletul pentru prietenii tăi.

Continuând șirul deniilor și astăzi, la apusul Vinerii Mari și la ivirea zorilor Sâmbetei celei Mari, 22 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a prezidat Utrenia Prohodirii Domnului la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, în cadrul căreia s-a făcut solemna procesiune cu Sfântul Epitaf, chipul simbolic al Sfântului Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos, așezat apoi pe masa Sfântului Altar, în sfântă așteptare a Învierii fulminante a Domnului, când Mormântul Domnului va deveni Izvorul învierii noastre și al bucuriei fără de sfârșit.

La finele acestei sfinte privegheri, Chiriarhul Oradiei celei Mari a rostit un frumos cuvânt de învățătură bunilor credincioși ai Catedralei cu Soare, invitându-i ca odată cu Pogorârea Domnului Hristos la iad, să pogorâm cu toții în infernul nostru lăuntric, pregătindu-ne ca și în noi Hristos să lumineze biruitor spre învierea noastră, întru schimbarea minții și înnoire interioară.

În debutul cuvântului, Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre faptul că deși am lăcrimat cu tristețe înaintea Mormântului Domnului, deja fiorii Învierii Sale biruitoare se resimt. Acest aspect este surprins și în Slujba Prohodului Domnului, căci cunoaștem pe Cine am prohodit, pentru că nu poți conduce pe ultimul drum pe Cel ce este Însăși Viața, acesta fiind de fapt cel dintâi drum spre învierea noastră, a tuturor și a toate. Se cuvine în această seară sfântă și binecuvântată să aducem preamărire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră și pentru încheierea cu bine a călătoriei duhovnicești speciale spre Înviere. Odată cu încheierea Deniei Prohodului Domnului, practic, am intrat în perioada de rugăciune, în tăcere și evlavie, în așteptarea Învierii celei de a treia zi. Deja bucuria de Înviere se simte încă din momentul încetării cântării Prohodului, prin izbucnirea de bucurie a „Binecuvântărilor Învierii” – care s-au cântat la strană – și, apoi, tot restul cursului slujbei a vestit că se apropie Învierea, culminând cu stihurile Învierii, afară de ultimul, pe care îl vom asculta în curând.

Cu această sâmbătă, Sâmbăta cea Mare, Ajunul Sfânt al Învierii Domnului, când trupul desfigurat al Domnului Hristos se odihnește în așteptarea transfigurării totale întru care Se va și înălța întru veșnicie în Sânul Sfintei Treimi, putem spune că are loc o tranziție profundă de sens și semnificație, sabatul rămânând o zi de odihnă, iar ziua cea dintâi a săptămânii, Duminica, devenind Ziua cea Mare și Sfântă a Domnului pentru totdeauna, Ziua Biruinței Sale, Ziua întâi a Mântuirii și Ziua a opta a Creației celei înnoite de Cuvântul Care S-a și înomenit. Astăzi este ziua Sabatului celui Mare, în care Dumnezeu Omul S-a odihnit de toate cele ale Sale. Domnul sâmbetei prin Care toate au fost create, Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl,  Care i-a vindecat pe mulți în ziua sâmbetei, în Sâmbăta cea Mare S-a odihnit de toate lucrările Sale după ce a înfrânt și ultimul vrăjmaș al omului, moartea! În Sâmbăta cea Mare pomenim și pogorârea Sa cu Sufletul la iad ca un Dumnezeu pentru a-l scoate de acolo pe Adam și pe soața sa, pe Eva, pe începătorii neamului omenesc, pe cel creat după Chipul Său, după Chipul veșnic al Tatălui. Noul Adam Se pogoară cu Sufletul la iad ca să îl salveze pe vechiul Adam de acolo!

Apelând la iconografia ortodoxă, Ierarhul cetății orădene a tâlcuit adâncimea terminologiei simbolice pe care teologia captată și în imnele Bisericii o folosește pentru a transmite credincioșilor adevăruri de credință extraordinar de importante. Iubiți mei, dumneavoastră știți că în icoana Răstignirii, la picioarele Crucii este Golgota și în Golgota este săpată în stâncă o mică peșteră în care apare un craniu și două oase lungi. Aceea este „căpățâna”, Golgota fiind Dealul Căpățânii, craniul lui Adam și osemintele sale. Pe mormântul lui Adam a fost înfiptă Crucea Noului Adam, Crucea lui Hristos Domnul. Acolo era trupul lui Adam, însă sufletul său era în întuneric împreună cu sufletele Drepților care s-au săvârșit și care nu erau la chinuri, dar în întuneric. Acolo, la întunericul iadului, Hristos Domnul S-a pogorât pentru a aduce Lumina Sa și a înfrânge întunericul și a-l împăca pe om cu Tatăl său cel Ceresc, Căruia omul Îi greșise amarnic, neascultând de Tatăl. De aceea a și fost izgonit afară din Rai, ajungând în lume unde și-a primit plata, moartea și apoi întunericul.

Pogorârea la iad, cele întâmplate în ziua Sâmbetei celei Mari, este cea care, în Biserica noastră, oferă numele icoanei canonice și emblematice a Învierii Domnului. Domnul Hristos, murind pe Cruce, Se pogoară cu Sufletul la iad ca să-i nimicească puterea. Icoana canonică a Învierii Domnului Hristos este tocmai Pogorârea la iad, redată în iconografie sub chipul Mântuitorului îmbrăcat în veșmântul de Lumină, spulberând întunericul și sfâșiind bezna iadului. Pentru că Sfinții Părinți au ales această scenă ca icoană a Învierii, noi, de  fapt, înțelegem că în Sâmbăta Mare serbăm cu anticipație Învierea. Mai mult, dacă adăugăm la aceasta și faptul că Sfânta Lumină vine la Ierusalim în jurul orei prânzului din Sâmbăta Mare, ne dăm seama că dragostea lui Dumnezeu față de noi ne învăluie încă din această zi, aducând bucurie nepieritoare în inimile noastre.

Ierarhul i-a mai îndemnat pe credincioși să mediteze cu recunoștință sfântă și cu smerenie sinceră la primirea Luminii celei Sfinte de la Ierusalim, de care cu ajutorul și binecuvântarea Sa ajungem să ne împărtășim și noi, an de an. Dragii mei, Lumina Sfântă nu vine nici la slujba armenilor și nici la cea a catolicilor, deși au fiecare altar la Sfântul Mormânt, ci vine acolo unde e Patriarhul ortodox care se roagă și vine Sfânta Lumină ca și cum ar țâșni din mormânt. Acum putem vedea la televizor și prin intermediul internetului minunea venirii Luminii Sfinte. Pentru câte se arată și câte răutăți care nu merită văzute, acestea sunt bucurii sfinte care cu adevărat merită să fie urmărite, lucruri ziditoare de suflet și dătătoare de curaj. Pentru aceasta a și murit Domnul Hristos pe Cruce, pentru restaurarea demnității noastre, pentru ca noi să stăm cu fruntea sus și nu aplecați sub povara, micimile și mizeriile lumii, sub biciurile și șfichiuirile diavolului. De aceea, de la Înviere până la Înălțare noi nu mai îngenunchem, ci trebuie să stăm cu toții drepți ca niște făclii sfinte de Paști, drepți cu sufletul și trupul înaintea lui Dumnezeu.

La sfârșit, credincioșii au fost sfătuiți părintește de Preasfințitul Părinte Sofronie ca timpul rămas până la Sărbătoarea sărbătorilor să-l folosească pentru liniștire și pregătire lăuntrică, întru așteptarea cu larghețe și brațe sufletești deschise a bucuriei dătătoare de sens și de viață a Învierii Domnului. Acum, în seara aceasta, este bine să înțelegem că, pregătindu-ne de întâmpinarea Sfintei Învieri, este bine să facem cât mai multă pauză dinspre cele dinafară, ca să dobândim cât mai multă liniște în sufletele noastre, care de multe ori sunt ca niște morminte văruite. Pentru ca acolo, în întunericul din noi, în mormântul în care zace sufletul nostru, Hristos cu Lumina Lui să risipească infernul în care suntem și în care trăim zi de zi, să Se coboare și să ne dezlege și pe noi, la fel ca pe Adam și pe Eva, și să strălucească Lumina Învierii Sale în noi și prin noi. Iar noi, în așteptare sfântă, răbdare și tăcere, prin rugăciune, să ne putem bucura cu adevărat de Învierea lui Hristos, Mântuitorul lumii, strigând cu toții, nu doar mâine noapte, ci în fiecare zi a vieții noastre, „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!”.

Arhid. Andi Constantin Bacter