Aleasă sărbătoare de hram la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea
În Duminica a treia din Sfântul și Marele Post al Paștilor, închinată Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului Hristos, 4 aprilie 2021, obștea Mănăstirii Sfânta Crucedin Oradea și credincioșii evlavioși atașați sufletește de această vatră monahală au avut bucuria ca în mijlocul lor să se afle Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a slujit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în sobor de preoți și diaconi.
În fiecare anDuminica Sfintei Cruci ne indică înjumătățirea pelerinajului penitențial al celor patruzeci de zile ale Postului Păresimilor, aducându-ne totodată aminte, prin ecteniile speciale rostite începând cu această perioadă liturgică, de vremurile Bisericii primelor secole, când misiunea Bisericii de catehizare se intensifica pentru cei pregătiți pentru „Sfânta Luminare”, „fotizomenii”, adică cei care intrau în ultima etapă a procesului de încreștinare, premergătoare Sfintelor Taine de inițiere în viața nouă în Hristos, Botezul, Mirungerea și Euharistia.
Călătoria duhovnicească a Postului Păresimilor comportă și dezvoltă un „crescendo” duhovnicesc, sporind cu fiecare popas duminical eforturile spirituale de despătimire și înălțând tot mai sus aspirațiile spre care trebuie să tindă toate mădularele Trupului tainic al lui Hristos, Biserica. În cadrul Sfintei Liturghii s-a dat citire pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34-38; 9,1),care îndeamnă întreaga Biserică la asumarea plenară a vocației de creștin, Luarea Crucii și urmarea lui Hristos. Având ca punct de pornire acest „cuvânt cu putere multă”, Chiriarhul locului a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a evidențiat valoarea indispensabilă a Sfintei Cruci și aportul spiritual esențial pe care îl mijlocește în viața creștinilor.
Dintru început, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că nu este deloc întâmplător faptul că Sfânta Cruce se află prăznuită în chip cu totul deosebit în mijlocul Postului. Așa cum Crucea Domnului a fost înfiptă în mijlocul pământului, pentru ca toate semințiile pământului să se poată bucura de mântuire prin credința în Cel răstignit pe Cruce,tot așa, în cea mai sfântă perioadă a anului, Sfânta Cruce seaflăstrăjuind de o parte și de cealaltă strădaniile ascetice ale creștinilor din Postul cel Mare. Crucea nu doar că este simbolul Jertfei supreme, ci este, totodată, un semn al adunării oamenilor, al refacerii unității pierdute a neamului omenesc. Sfânta Cruce nu risipește, ci adună, recapitulează toate puterile omenești și îl unește din nou pe om cu Cerul. Cum? Prin Cel care a venit din Cer ca să Se facă Om, în toate asemenea nouă afară de păcat.
Răscumpărarea și mântuirea pe care o aduce Fiul lui Dumnezeu este o realitate obiectivă și istorică. Nu doar pentru creștini, ci pentru întreaga umanitate, Sfânta Cruce este răscrucea istoriei umanității. Este semnul biruinței asupra morții, binecuvântarea păcii lui Dumnezeu și bucuria de a rămâneîmpreună cu Dumnezeu în veșnicie, încă de aici de pe pământ. SfântaCruce sintetizează într-o manieră profundă și chenotică jertfelnicia, credincioșia și dragostea lui Dumnezeu față de umanitate, iar noi, după Întruparea Fiului lui Dumnezeu și ca făpturi create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, avem în Sfânta Cruce simbolul cel mai grăitor al exigențelor hristice la care suntem chemați, dacă vrem să fim desăvârșiți și aproape de Dumnezeu.Bucuria rămânerii cu Dumnezeu presupune și sacrificiu. Mai ales sacrificiu. A fi creștin înseamnă mai ales să te sacrifici. De ce? Din dragoste. Din dragoste și dor după Dumnezeu. Din dragoste și cu durere pentru noi, oamenii. Așa cum Dumnezeu a făcut-o. Creștinul își poartă crucea în viața de aici, de pe pământ, cu nădejdea ca, urmându-I Domnului Iisus Hristos, să se poată bucura prin propria înviere de sălășluirea împreună cu Domnul.
Episcopul Oradiei le-a explicat celor prezenți că, într-adevăr, există o disonanță și un conflict puternic între mișcarea interioară a Bisericii și curentele de gândire care vin din lume. Cu cât petrecem mai mult timp în lume, gândim precum cei din lume și stadiul normalității este postulat de duhul lumii, iar nu de Dumnezeu. Ca să rămână omul în legătură cu Dumnezeu este nevoie să-și răstignească mintea. Să calce pe egoism. E greu. Oamenii de astăzi nu prea mai sunt în stare de sacrificiu. Oamenii de astăzi doresc bunăstarea cu orice preț. Egoismul a ajuns să devină idolul zilelor noastre. Fiecare om se pune pe sine însuși în centrul atenției. Pentru creștini egoismul este primejdie de moarte pentru că ne întoarce din drumul nostru duhovnicesc spre Împărăția cerurilor și ne îndreaptă spre lumea care se scufundă în întuneric.
Îl iubim pe Domnul Hristos, I ne închinăm și dorim să fim cât mai aproape de El și cât mai asemănători Lui. Cu toate acestea, nu trebuie să rămânem la mentalitatea consumeristă, să râvnim doar la pacea, seninătatea și împlinirea pe care o aduce Domnul în viața noastră, fără să asumăm pe deplin și drumul strâmt și sinuos pe care-L presupune urmarea Domnului. Să nu trecem cu vederea supliciul prin care a trecut Însuși Cel care ne-a iubit cel mai mult, Cel care a venit pentru noi și a murit pentru noi. Ce să așteptăm noi, cei mulți și păcătoși, dacă Arhiereul sufletelor noastre, Păstorul și Mielul, Cel care a venit să Se sacrifice pentru noi, Care a tămăduit de toată boala și neputința pe cei suferinzi și a înviat pe cei morți, a primit în schimb trădare, batjocură, scuipări, palme, biciuire, cunună de spini, umilința mantiei imperiale mincinoase și răstignire pe lemn? Aceasta a primit pentru tot binele pe care ni L-a făcut. A primit amarul durerii extreme din dragoste pentru noi. Dacă El a fost atât de urât de lumea păcatului, oare cei care Îi calcă pe urme se pot aștepta la slavă, aici în lume? La laudă de la oameni? O astfel de gândire arată cât de mult s-a înstrăinat omul de Dumnezeu și de planul Lui. Urmașii lui Hristos suferă batjocură și umilințe, răstignire și moarte de la începuturile Bisericii și până când Se va întoarce pe norii cerului.
În finalul cuvântului, Ierarhul Oradiei i-a conștientizat pe bunii credincioși de persecuțiile mai mult sau mai puțin subtile la care este supusă Biserica în contemporaneitate, ca urmare a parazitării principiilor creștine și aplicării lor împotriva creștinilor. Aspectul cel mai incomod, tulburător și deranjant pentru lumea care s-a plictisit să mai creadă, care refuză să mai creadă și care s-a răcit este însăși Crucea Domnului, care deranjează pe tot mai mulți. Vedem zi de zi cum, în lumea așa zis civilizată, din respect pentru celălalt, inspirat de creștinism, însă exagerat, se ajunge la un foarte serios control și cenzură a vieții creștine prin ascunderea simbolurilor creștine care ar putea deranja pe cei care au o altă viziune. Lecția istorică pe care am mai trăit-o nu prea am învățat-o. Acum suntem din nou în situația de a repeta întâmplările nefaste din propriul trecut, dovedind că am rămas repetenți la lecția istoriei. Nimic nu este nou sub soare. Trebuie să fim pregătiți să ne asumăm condiția de creștini și suferința care decurge din asumarea cu responsabilitate a propriei cruci.
La momentul liturgic corespunzător, Preasfințitul Părinte Sofronie a hirotonit în treapta sacramentală a preoției pe diaconul Silviu Ciprian Fiter, care a primit și hirotesia de duhovnic, spre a sluji ca preot misionar la protopopiatul Oradea. Totodată, teologul Claudiu Mircea Tabără a fost hirotonit de Ierarhul Oradiei în treapta slujirii diaconale pe seama bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din parohia Cuieșd, protopopiatul Marghita.
La sfârșitul programului liturgic, Chiriarhul Oradiei a dorit să țină încă un cuvânt de folos, o scurtă cuvântare ocazională, prin care le-a readus aminte de biruința Crucii Domnului în istoria neamului nostru românesc. Evlavia poporului nostru și în special a domnitorilor noștri dreptcredincioși a făcut ca Sfânta Cruce să fie steagul biruinței lor în lupta cu vrăjmășiile lumii. Ei au înțeles din punct de vedere mistic importanța și ajutorul pe care Sfânta Cruce le aduce în viața poporului condus de binecredincioșii voievozi, care-și încredințau viața în mâinile lui Dumnezeu și nădăjduiau în puterea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Mântuitorului. Preasfinția Sa a pus sub semnul biruinței Sfintei Cruci evenimentul istoric ce s-a întâmplat în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, unde cu prilejul Duminicii Sfintei Cruci s-a redeschis Mănăstirea Pătrăuți, ca mănăstire de maici, după ce, anterior cu câteva săptămâni, a renăscut Mănăstirea Solca. Această revigorare duhovnicească vine în urma inițiativeiPreafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, din vremea când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, anume de redeschidere a tuturor așezămintelor monahale închise de la secularizarea mănăstirilor până astăzi. Atât mănăstirile Solca și Pătrăuți, cât și Voronețul și Humorul au fost închise în timpul ocupației austriece, cum s-a întâmplat și cu Moldovița, redeschisă după unirea Bucovinei cu Regatul României.
***
În această Duminică, la Mănăstirea Sfânta Crucenu a fost doar o zi de serbare a hramului mănăstirii, ci o zi liturgică specială din istoricul acestei vatre monahale, ziua zămislirii ei. În urmă cu douăzeci și nouă de ani, în Duminica Sfintei Cruci a luat ființă Mănăstirea Sfânta Crucecu binecuvântareavrednicului de amintire Episcop Dr. Vasile Coman. Sub ascultarea Stareței Stravrofora Mina și sub povățuirea pastorală a duhovnicului mănăstirii, Arhimandritul Atanasie, mănăstirea a înflorit în chip minunat, coagulându-se o frumoasă și impresionantă obște de maici, constituind un loc aparte de reculegere spirituală și de misiune creștină, la periferia orașului Oradea.
Andi Constantin Bacter