Cu prilejul praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2022, prima sărbătoare din perioada celor patruzeci de zile de post închinat Nașterii trupești a Domnului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie într-una dintre cele mai tinere biserici ale Eparhiei noastre, a Parohiei Palota din Protopopiatul Oradea, care și-a serbat astăzi hramul principal.

Îndată după citirea pericopei evanghelice rânduite de Biserică pentru această serbare a Maicii Domnului (Luca 10, 38-42; 11, 27-28), Ierarhul cetății orădene le-a vorbit credincioșilor despre sensurile spirituale cu totul speciale pe care le implică închinarea Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, trecând dincolo de realitatea istorică a  evenimentului.

În deschiderea cuvântului de folos duhovnicesc, Preasfinția Sa a descris-o pe Fecioara din Nazaret ca fiind cea mai importantă femeie din istoria umanității, care a marcat nu doar spațiul creștin, ci întreaga cultură universală. Maica Domnului este cea mai importantă femeie din toată istoria umanității! Nu doar pentru că așa zicem noi, creștinii! Căutați în toată cultura lumii, să vedeți dacă reușiți să găsiți o femeie mai importantă decât Sfânta Fecioară Maria, inclusiv pentru musulmani și iudei și chiar și pentru păgâni, căci cei mai școliți dintre ei au auzit că noi, creștinii, o cinstim pe Maria, această fiică a lui Israel. Fecioara Maria nu este un mit sau o legendă, ci este vie! N-a murit! Ea ne cunoaște și ne știe pe nume, pe fiecare dintre noi! Fecioara nu este o dogmă, nu este doar o realitate simbolică, ci, mai ales, este persoană! Este mamă iubitoare ca și mamele noastre! Și vă închipuiți, dacă mamele noastre ne iubesc pe noi atât de mult, cu atât mai mult Mama al cărei Fiu nu este un om oarecare, ci este Fiul lui Dumnezeu, cum nici ea nu este un om obișnuit, ci este însăși Maica Domnului.

Preasfinția Sa a făcut referire, apoi, la izvoarele care amintesc de praznicul mariologic de astăzi, evidențiind caracterul timpuriu al sărbătorii, respectiv autenticitatea și fidelitatea cu care a fost păstrată în viața Bisericii. Ziua de astăzi, închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este o zi specială, ca toate zilele închinate Maicii Domnului, însă conotația specială a Intrării în Biserică a Maicii Domnului are pentru noi înțelesuri mult mai adânci, mult mai profunde decât simplul fapt care s-a petrecut. E adevărat, evenimentul prăznuit astăzi nu este relatat în Sfânta Scriptură, pe care noi o avem prin Canonul Sfintei Scripturi impus în primele veacuri ale Creștinismului, ci este consemnată într-o scriere veche creștină, și ea o Evanghelie, numită Protoevanghelia lui Iacob. Memoria primelor generații de creștini – care au avut-o pe Maica Domnului ca Maica lor duhovnicească, așa cum au primit-o și am primit-o cu toții ca Maică duhovnicească prin Ucenicul iubit, la Crucea Domnului – cunoșteau taina vieții ei. Chiar dacă întâmplarea de astăzi este consemnată doar în Protoevanghelia lui Iacob, ea a rămas în Tradiția Bisericii pentru că face parte din memoria primelor comunități creștine care au cunoscut-o îndeaproape pe Maica Domnului până la Adormirea ei.

Prin urmare, având în vedere registrul mozaic și referirile puternice la cele mai importante simboluri ale Vechiului Legământ, înțelegem că sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului pune în lumină un nou și „străin” capitol în istoria poporului ales și a istoriei mântuirii neamului omenesc, în care reprezentantul umanității este cea numită „Împlinirea rânduielii Ziditorului”. La început a fost Cortul Mărturiei și abia apoi s-a ridicat Templul, așa cum am putut auzi în pericopa Apostolului zilei. Cortul Mărturiei este o prefigurare a Templului și Templul însuși este o prefigurare a Cetății lui Dumnezeu, a Ierusalimului ceresc. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca să facă și cum să facă Cortul Mărturiei și Chivotul Legii, adică închipuirile a ceea ce avea să fie. Căci Cortul și apoi Templul reprezintă Patria pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru oameni, iar în Templu, în Sfânta Sfintelor, era Chivotul care conținea darul lui Dumnezeu către oameni, anume, cum am auzit în Epistola către Evrei, tablele Legii, năstrapa cu mana prin care Dumnezeu a hrănit în pustie poporul și toiagul lui Aaron, marele preot, care a odrăslit. Toiagul care înflorește închipuie arborele genealogic al Mântuitorului, arborele lui Iesei, tatăl lui David. De aceea, pe Domnul Îl numim în Catavasiile Crăciunului „Toiag din rădăcina lui Iesei și Floare dintr-însul”. El este Plinirea Legii și a Prorocilor, Toiagul Care a odrăslit și Pâinea cea Cerească venită în lume ca să ne hrănească! Deci tot ceea ce conține Chivotul are încărcătura simbolică ce face trimitere la Fiul lui Dumnezeu! Cu atât mai mult cu cât Chivotul este locul unde Se arăta Slava lui Dumnezeu! Cine L-a primit pe Dumnezeu, transformându-se în Templu însuflețit? Fecioara Maria, Noul Chivot, Chivotul cel adevărat! Astfel, sărbătoarea de astăzi ne aduce aminte că Maica Domnului a fost adusă în Templu, unde, însă, nu mai era Chivotul Legii de multă vreme. Dar de acum, nici nu mai era nevoie de Chivot, pentru că a venit Chivotul cel adevărat la Templul gol, Maica Domnului, tânăra Fecioară care se pregătea să devină întru totul Chivotul Slavei Dumnezeiești!

 În Biserică suntem chemați ca, în viața de aici, să-I urmăm Domnului pe calea Crucii, spre Înviere, pentru ca să trecem din lumea păcatului în Împărăția Cerurilor, de la întuneric la Lumină, de la moarte la Viață. Aceasta este Trecerea cea mare! Aceasta este „Ieșirea” din pământul păcatului spre Împărăția lui Dumnezeu! Acesta este Paștele nostru! Paștele care ne duce pe noi de aici, de pe pământ, împreună cu Hristos Cel înviat, în Ceruri, prin Crucea Sa de pe Golgota, Sus, la Slava Tatălui, acolo unde Domnul S-a înălțat, unde a primit-o pe Maica Sa și unde trage toți Sfinții, așteptându-ne și pe noi. Astfel, iubiții mei, sărbătoarea de astăzi este mai mult decât o simplă intrare în Templu a celei ce s-a învrednicit să fie Templu al Slavei lui Dumnezeu. Astăzi este începutul nădejdii celei mari la mântuire pentru toți cei care credem, bucuria și pregustarea vieții celei veșnice în Templul ceresc al lui Dumnezeu, împreună cu Maica noastră duhovnicească, Maica Bisericii – a concluzionat Ierarhul meleagurilor bihorene.

La finele dumnezeieștii slujbe, Părintele paroh Cosmin-Laviniu Lascu a rostit o alocuțiune festivă, mulțumind Preabunului Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra enoriei și asupra lucrărilor pastoral-misionare, sociale și administrative desfășurate în parohie. Preotul paroh a subliniat faptul că vizita Chiriarhului locului marchează în chip liturgic sfârșitul lucrărilor de înfrumusețare a interiorului lăcașului de închinare cu pictură, în frescă, fidelă stilului bizantin, de factură post-brâncovenească, pe această cale manifestându-și recunoștința față de Episcopul Oradiei pentru dragostea părintească, sfaturile și susținerea necontenită de care s-a bucurat pe întreg parcursul înălțării și împodobirii lăcașului de cult. De asemenea, părintele paroh a adresat o invitație Preasfinției Sale, ca întreg efortul ctitoricesc să fie încununat de lucrarea sfințitoare a rânduielii de târnosire a bisericii, afierosind-o lui Dumnezeu prin mâinile Ierarhului Oradiei, cel care a binecuvântat și așezat și cea dintâi piatră a lăcașului.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie a felicitat întreaga comunitate euharistică a Parohiei Palota pentru amplele și frumoasele lucrări pe care le-au desfășurat cu hărnicie și stăruință încă de la începuturile înființării parohiei, în anul 2010, urmând ca în primăvara anului viitor această biserică deosebită – copie fidelă a catedralei ortodoxe grecești din Atlanta Georgiei (S.U.A.) – să primească ungerea sfințitoare și veșmântul de har. La sfârșit, Ierarhul a adresat tuturor celor prezenți numeroase povățuiri practice și duhovnicești, folositoare în perioada de primenire a ieslei sufletului pentru primirea cu vrednicie a Plăpândului și Atotputernicului Prunc din Nazaret.

Pr. Andi-Constantin Bacter