Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Bihoreni din Bratca au colindat în Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Bihoreni din Bratca au colindat în Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

În duminica a XXVII-a după Rusalii, 8 decembrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria și Locțiitor al Episcopiei Daciei Felix, la invitația domnului Ștefan Oroian președintele Fundației „Pro Musica”, în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Giula, Ungaria a avut loc un eveniment religios-cultural având ca protagoniști Corul Parohiei Ortodoxe Române Bratca din Episcopia Oradiei, dirijat de doamna profesoară Aurica Domocoș, Corul „Pro Musica” din Giula, dirijat de domnul Adrian Bughi, precum și Ceata de Colindători din Bratca, condusă de părintele paroh Radu Marian. Deplasarea bihorenilor la Giula s-a făcut cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.

Sărbătoarea din Catedrala cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae a reunit cele două coruri, care s-au întâlnit și în vara acestui an - pe 25 august - la Bratca. Prezența credincioșilor din Bratca la Giula vine ca răspuns la vizita pe care frații români din Ungaria au făcut-o în localitatea bihoreană.

Manifestările religios-culturale au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturgii, răspunsurile fiind date de către Corul din Bratca. După Sfânta Liturghie, corul bihorean a susținut un concert de colinde. A urmat apoi Ceata de Colindători din Bratca, care a prezentat auditoriului patru colinde tradiționale bătrânești specifice satului Bratca, iar preotul Radu Marian a rostit orațiile de mulțumire ale colacului și băuturii dăruite de gazdă colindătorilor, care pe plan local se numesc „Dăruirea colacului” și „Dăruirea băuturii”. A urmat apoi Corul „Pro Musica” din Giula, care a susținut un concert de colinde. La final, toți colindătorii au fost răsplătiți cu daruri.

În încheierea programului religios-cultural din catedrala din Giula, părintele protopopp Florin Oltean a mulțumit celor care au colindat, transmițând și mesajul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan de binecuvântare și sărbători fericite, atât credincioșilor prezenți, cât și fraților veniți din România.

A urmat o agapă frățească, oferită cu acest prilej de gazdele din Giula, care a avut loc la cantina Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din localitate. Pe parcursul agapei cele trei grupuri de colindători au colindat, manifestându-și bucuria că s-au revăzut și așteptând cu nerăbdare o nouă întâlnire la Bratca.

Legătura frățească între Parohia Ortodoxă Română Bratca și frații români din Giula a început în vara acestui an când Corul „Pro Musica” a vizitat biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Bratca, în care - în anul 1947 - a fost hirotonit preot Teodor Misaroș, primul vicar al românilor ortodocși din Ungaria, iar fiica părintelui doamna Doina Misaroș Luțai este membră a corului.

 

 

Crâmpeie din viețile corurilor prezente la Giula...

 

Bazele Corului din Bratca au fost puse de către părintele Moise Bocșan, în 1946, care - întâlnindu-l la Beznea pe profesorul Gheorghe Strat din Oradea - l-a invitat să înființeze un cor mixt pe patru voci. Profesorul Strat a acceptat invitația și a venit la Bratca, unde s-a apucat de treabă.

Corul a cântat la Sfânta Liturghie pentru prima dată în ziua de Paști a anului 1946 și de atunci neîntrerupt în duminici și la marile praznice.

Până în prezent corul a avut trei dirijori: profesorul Gheorghe Strat, care era originar din Azuga, între 1946-1951, Leontin Butiri, între 1951-1993, originar din Beznea, un autodidact desăvârșit, care deservea și funcția de cântăreț bisericesc, el neavând studii de specialitate, doamna profesoară Aurica Domocoș, absolventă a Conservatorului din Cluj-Napoca, originară din Bratca, din 1993 până în prezent.

Componenții corului au fost de la început oameni simpli, uneori chiar neștiutori de carte. În prezent regăsim în cor învățători, profesori, muncitori sau agricultori, tâmplari, șoferi, pensionari, tineri și bătrâni, - importantă este urechea muzicală, dăruirea, dragostea și disponibilitatea față de biserică și de cântarea înălțată către Dumnezeu.

 

Corul „Pro Musica” din Gyula -Ungaria a fost înființat în anul 1991, fiind condus de maestrul Gheorghe Fluieraș de la Arad. Din 1993 a fost inclus într-o fundație cu același nume. Din anul 2011 este condus de domnul Adrian Bughi din Curtici - Arad, numărând 25 de membri.

În decursul existenței sale, Corul „Pro Musica” a participat la diferite festivaluri de muzică laică și religioasă în România la Arad, Craiova, Pitești, Orșova, Turnu Severin, dar și în Grecia. Corul are imprimate CD-uri de pricesne și colinde.

Corul „Pro Musica” reprezintă o exprimare activă a spiritului ortodox român al românilor din ținutul Gyulei -Ungaria, iar prin concertele și legăturile pe care le are cu frații români din România arată că fiii acestui neam care nu sunt în hotarele  țării - mamă duc mai departe limba, credința și bunătatea românească.

 Ceata de Colindători din Bratca își pierde obârșia în negura vremurilor, fiind tot atât de veche ca înseși colindele pe care le cântă. Ea este compusă numai din bărbați, tineri și vârsnici, are un repertoriu bine stabilit, iar odată cu intrarea în Postul Nașterii Domnului se strânge pentru a repeta colindele. În seara de ajun, colindă pe la casele gospodarilor din sat însoțiți fiind și de muzicanți cu vioară și tobă; în casele unde sunt fete colindătorii le iau la joc.

În ultimii ani, Ceata de Colindători din Bratca a participat la mai multe festivaluri de datini și obiceiuri în județ, exprimând în acest fel bucuria sărbătorească a Nașterii Domnului din cultura rurală a satului Bratca.

Pr. Radu Marian