În Duminica a patra după Pogorârea Sfântului Duh, 6 iulie 2025, cu prilejul primei pomeniri liturgice a Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a fost prezent în mijlocul comunității dreptcredincioșilor din Parohia Tinăud, Protopopiatul Oradea, unde a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica voievodală din localitate, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, ierarhul a oficiat rânduiala de binecuvântare a noului bust din bronz al domnitorului Constantin Șerban Basarab, ctitorul Catedralei Patriarhale „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București. Domnitorul Constantin Șerban Basarab, silit de vitregiile vremii să părăsească tronul Țării Românești, a pribegit pentru o perioadă în părțile Crișanei, poposind și în Tinăud. Prezența sa în aceste locuri a lăsat urme de neșters în conștiința comunității locale, care l-a păstrat în amintire drept ocrotitor și binefăcător.

După evocarea liturgică a pasajului evanghelic al vindecării slugii sutașului (Matei 8, 5-13), Ierarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, arătând că suferința semenului, adesea invizibil pentru privirile noastre pripite, nu este doar o încercare omenească, ci și o chemare tainică spre întâlnirea cu Dumnezeu, atunci când este privită cu inimă deschisă, purtată cu smerenie și așezată, cu credință vie, în nădejdea milostivirii divine.

„Pericopa evanghelică de astăzi vorbește despre smerenie, despre speranță și despre credință, dar în mod extraordinar se arată dragostea. Este dragostea lui Dumnezeu față de noi, oamenii, și neputințele noastre, dar și dragostea dezinteresată cu care suntem datori să ne cinstim unii pe ceilalți, din mărinimie, adică din deschiderea inimii spre înțelegerea neputințelor și suferințelor aproapelui. Motorul principal al desfășurării pericopei evanghelice de astăzi este suferința unui om, pentru vindecarea căruia este nevoie de intervenția lui Dumnezeu. De aceea, dacă dragostea este punctul de plecare, esența pericopei evanghelice o constituie credința; credința puternică în ajutorul și intervenția lui Dumnezeu.”

Mai mult decât atât, Ierarhul a mai arătat că adevărata credință nu ține de granițe sau apartenențe de orice fel, ci de luciditatea inimii în fața tainei lui Dumnezeu, cei din afară văzând uneori mai limpede ceea ce cei de aproape au uitat să mai caute:

„Sutașul, adică centurionul care avea sub comanda sa o sută de soldați ce ascultau de comanda sa, avea poziție de autoritate în armata romană, care ocupase și Iudeea. Atunci, un astfel de om din autoritate, din puterea oficială a imperiului, atașat credinței înstrăinate de Dumnezeul Cel Adevărat și crescut în atmosferă politeistă, păgână, știe că există un singur Dumnezeu, iar în Domnul nostru Iisus Hristos el vede mai mult decât un profet. El vede de fapt că Cel pe lângă Care mijlocește este Trimisul lui Dumnezeu, Alesul lui Dumnezeu, Unsul Domnului, Mesia Cel așteptat; așteptat nu doar de poporul israelit ci de lumea întreagă, de toată omenirea. Căpetenia romană din pericopa evanghelică, așadar, vedem că Îl recunoaște pe Trimisul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Înomenit și Îi cere să îi vindece sluga. Dumnezeu îi vede credința, însă poartă cu el un dialog, arătându-ne nouă cât de puțin credincioși suntem noi; de pildă, noi, cei de astăzi, mai ales cei care avem darul credinței de la înaintași. Ei bine, și pe noi ne interpelează dialogul dintre Mântuitorul și centurionul venit să-L roage să îi vindece sluga. Domnul îi spune că va veni la el acasă pentru a-l vindeca. Sutașul însă, cu toată smerenia – pentru că da, credință fără smerenie nu se poate –, îi spune: «nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei mele», referindu-se la faptul că se vedea pe sine ca impur și, prin urmare, tot ceea ce ține de el, casa și cele din casă. Nu sunt lucruri vrednice de Prezența lui Dumnezeu. El vine cu sfială și se apropie de Dumnezeu, așa cum și noi ne apropiem de Sfânta Biserică să Îi cerem ajutor lui Dumnezeu. Însă noi pierdem adesea din vedere ce credință așteaptă Dumnezeu de la noi: dezinteresată, nu condiționată. Noi încă ne mai și supărăm dacă Dumnezeu nu răspunde imediat cererilor noastre. Oare așa a făcut sutașul? Dimpotrivă, pe lângă că ne arată că este smerit, Îi spune Domnului că este suficient ca un singur cuvânt să rostească și se va vindeca sluga lui. Iar frumusețea pericopei e la sfârșit: «fie ție după cum ai crezut»”. N-a spus Domnul Hristos «fie, să se vindece!», ci să îi fie lui după cum a crezut. Și în ceasul acela s-a și tămăduit. Ce înseamnă asta? Că Dumnezeu, într-adevăr, știa că este sincer, că nu este fățarnic sau ipocrit, că omul aflat în autoritate își respectă cu adevărat slujitorul său.”

În încheiere, Preasfinția Sa a mai punctat, pornind de la referirea sutașului la ordinea ce guvernează relațiile de autoritate, că ordinea nu înseamnă constrângere, ci oglindirea armoniei dumnezeiești în lume, iar libertatea, atunci când este lipsită de responsabilitate și iubire, nu zidește, ci fărâmițează rânduiala lăsată de Dumnezeu în Creație.

„Mai există un aspect foarte interesant și plin de frumusețe în această pericopă evanghelică. Pe lângă mesajul puternic al dragostei și al credinței, ni se arată că aici, în lume, există autoritate și nu haos. Este o autoritate care trebuie respectată, care este reflectarea ordinii pe care Dumnezeu a așezat-o în Creație. Dumnezeu nu a creat Universul într-un mod haotic, ci foarte bine organizat. Lumea întreagă este creată de Dumnezeu printr-un plan perfect, izvorât din dragostea Sa atotbiruitoare. Armonia celestă se reflectă în Creație, unde aflăm și lumea spirituală și pe cea materială. Aici, peste micuța noastră planetă, Dumnezeu ne-a așezat pe noi oamenii ca stăpâni, însă nu stăpâni haotici și anarhici, nu distrugând ceea ce Dumnezeu ne-a oferit. Suntem chemați să stăpânim întru armonie deplină, prin ierarhii pământești, ca reflectare a celor cerești. Și Îngerii sunt împărțiți în cete de multe feluri, foarte bine organizate și ordonate, liturghisind înaintea Tronului Slavei lui Dumnezeu. Centurionul vorbește despre ostașii pe care îi are în subordine, cărora le poruncește și aceștia respectă ordinul întocmai, fără abateri. Cât de mult s-a schimbat lumea noastră! Unde mai este ordinea, disciplina, respectul? Din păcate, nici în casele noastre nu le mai întâlnim, în momentul în care părinții își răsfață excesiv copiii, aceștia ajungând să își tiranizeze părinții. Este un semn de patologie a lumii noastre. În societate, în momentul în care toți supușii, care au mica lor responsabilitate, se revoltă și cer la nesfârșit drepturi, uitând că au și îndatoriri – la fel ca și conducătorii lor –, atunci lumea se transformă în haos. Totodată, și cei aflați în autoritate trebuie să ia aminte la centurion, câtă dragoste a avut față de sluga sa bolnavă, cerând cu smerenie de la Domnul vindecare; însă nu ca să îl «slugărească» mai bine, ci ca să se vindece de neputințe. Aceasta e lumea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu moștenire, nu haosul și dezordinea infernală în care riscăm să ne atragem familiile, societatea și viața întregului pământ, prin nesăbuita întrebuințare a libertății cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Libertatea nu poate să funcționeze fără responsabilitate.”

          În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Oradiei l-a hirotonit întru preot pe diaconul Dan-Gheorghe Roman, urmând a sluji comunitatea euharistică a credincioșilor din Parohia Curățele, Protopopiatul Beiuș.

În încheierea programului liturgic, Părintele paroh Cristian-Alin Nistor a rostit un cuvânt festiv, subliniind importanța deosebită a anului în curs, declarat de Biserica Ortodoxă Română drept Anul Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al marilor duhovnici ai secolului al XX-lea. În acest context aniversar, comunitatea credincioșilor din Tinăud, cu sprijinul autorităților centrale și locale, a hotărât amplasarea unui nou bust din bronz în curtea bisericii voievodale, în cinstea ctitorului ei, domnitorul Constantin Șerban Basarab – fiul lui Radu Șerban Basarab și al doamnei Ilinca Elena, fiica „popii Constantin din București”. Astăzi, în prezența Preasfinției Sale și a oficialităților civile, a avut loc inaugurarea și sfințirea acestui monument cu profundă valoare simbolică pentru localitatea Tinăud și pentru întreg județul Bihor. Totodată, ca semn al recunoștinței și binecuvântării acestui moment, preotul paroh a oferit Chiriarhului icoana Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, a cărui primă prăznuire liturgică a fost săvârșită chiar în această zi, marcându-se astfel și proclamarea oficială a canonizării sale.

În continuare, Episcopul Oradiei a apreciat efervescența lucrărilor pastoral-misionare, catehetice și administrative desfășurate constant în parohia Tinăud, evidențiind legătura profundă, deopotrivă duhovnicească, culturală și națională, care unește această vatră de credință bihoreană cu Patriarhia Română. În acest context, Preasfinția Sa a adresat cuvinte de felicitare preotului paroh și întregii comunități pentru râvna și statornicia mărturisirii credinței ortodoxe.

În cele ce au urmat, Ierarhul Oradiei, în prezența unor oficialități centrale și locale, a oficiat slujba de sfințire a bustului din bronz al domnitorului-ctitor Constantin Șerban Basarab. Au urmat câteva alocuțiuni ocazionale, în care vorbitorii și-au exprimat bucuria de a participa la acest moment deosebit și recunoștința pentru contribuția la cultivarea memoriei istorice, culturale și bisericești a acestor locuri. Printre cei prezenți s-au numărat prefectul județului Bihor, domnul Dragoș Marcel, primarul municipiului Oradea, domnul Florin Birta, primarul municipiului Aleșd, Ioan Todoca și cel al comunei Aușeu, Mitică-Florentin Lazăr, alături de alte oficialități și reprezentanți ai comunității locale. Biserica voievodală din Tinăud rămâne astfel un reper viu al identității spirituale și culturale a acestor locuri. La eveniment au fost prezenți și domnul Andrei-Cosmin Țurcanu, fost director general ANL și președinte al organizației „Prahova Centenar”, care a vorbit despre însemnătatea amplasării acestui bust al domnitorului Constantin Șerban Basarab în proximitatea ctitoriei, precum și domnul Mircea Cosma, președintele Societății cultural-istorice „Mihai Viteazul”, un iubitor al promovării valorilor istorice românești, care a reiterat impactul pe care astfel de ințiative îl au asupra noilor generații.

***

Domnitorul Constantin Șerban Basarab a avut un rol semnificativ în istoria Bisericii Ortodoxe Române, fiind cunoscut drept primul ctitor al mănăstirii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București – devenită mai târziu Catedrală Mitropolitană și, în cele din urmă, Catedrala Patriarhală a României. În urma invaziei otomano-tătare din anul 1658, domnitorul a fost silit să părăsească tronul Țării Românești și să ia calea pribegiei, găsind adăpost în părțile de nord-vest ale Transilvaniei. Stabilit pentru o vreme la cetatea Șinteu, în actualul județ Bihor, și animat de credința statornică în pronia divină și de nădejdea revenirii pe tron, el înalță, în jurul anului 1659, biserica ortodoxă din Tinăud – lăcaș de cult voievodal, zidit din piatră, care se păstrează până astăzi ca mărturie a continuității credinței și a demnității neamului românesc în aceste ținuturi. Biserica, una dintre cele mai vechi construcții religioase ortodoxe din zonă, păstrează în sine nu doar pecetea unei epoci tulburi, ci și noblețea unui gest ctitoricesc înrădăcinat în iubirea de Dumnezeu și de neam.

pr. Andi-Constantin Bacter