În Duminica a patra după Sfintele Paști, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, 7 mai 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității euharistice a Parohiei Ciuhoi, Protopopiatul Marghita, unde a binecuvântat și sfințit lucrările exterioare efectuate la biserica de enorie și a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi.  Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup coral format din tinere credincioase ale parohiei, sub coordonarea doamnei preotese prof. Ioana Roman.

După ce a fost evocat pasajul evanghelic al vindecării de către Domnul Hristos a celui cuprins de paralizie de treizeci și opt de ani (Ioan 5, 1-15), Chiriarhul locului le-a vorbit credincioșilor prezenți despre înțelesurile duhovnicești ce se desprind din pericopa duminicală, evidențiind liniștea, vindecarea și armonia care pătrunde în viețile noastre odată cu urmarea Domnului Iisus Hristos.

Ierarhul și-a început predica prin a aduce în atenția credincioșilor legătura organică ce există între păcat, boală și moarte, venirea în lume a Domnului Iisus Hristos având ca scop tocmai dezrădăcinarea inerției păcătoase, tămăduirea bolilor și biruința asupra morții. Să fim conștienți că Dumnezeu tot ceea ce a făcut pentru noi a fost din dragoste. A venit Fiul lui Dumnezeu în lume ca să ia asupra Sa toată boala și neputința din popor și inclusiv moartea, căci fiecare boală și suferință și neputință este o pregustare a morții. Însă Dumnezeu nu ne-a creat pentru moarte sau ca să fim bolnavi și să murim, ci ne-a creat din iubire, ca să fim vii și să trăim bucuria de a fi. Nu putem să trăim și să rămânem vii și în Viață decât în comuniune cu Izvorul Vieții, Care este Dumnezeu. Și pentru că Dumnezeu așa de tare ne-a iubit și a văzut cât de mare era stricăciunea în firea noastră omenească din cauza păcatului, întrucât este o legătură puternică între păcat și moarte, a vrut să ne vindece în însăși firea noastră omenească, să repare firea împuținată și bolnavă, predispusă păcatului și morții. De aceea, Tatăl Își trimite Fiul Cel Unul-Născut în lume, Care ia asupra Sa umanitatea noastră, în toate asemenea nouă făcându-Se afară de păcat, ca să vindece din interiorul firii umane păcatul, boala și moartea.  

Deși Mântuitorul a salvat omenirea de la veșnicia morții, buna învoire cu păcatul rămâne o alegere liberă la îndemâna omului care, mai mult sau mai puțin conștient, hotărăște să se înjuge cu moartea și să o răspândească în jur. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să moștenească viața cea veșnică pe care vrea să o dăruiască omului. De aceea, este o chestiune de alegere, dacă vrem să fim sau nu împreună cu Dumnezeu. Ca să fim împreună cu El, nu ajunge pur și simplu să credem, ci trebuie să avem grijă, pentru că și diavolii cred în Dumnezeu, dar fac răul; își fac rău lor și oamenilor. Deci pe lângă credință, avem nevoie de faptele cele bune, adică avem nevoie să călcăm pe urmele lui Dumnezeu, în bunătate, în îngăduință, în înțelegere, în iertare, în pace. Doar astfel putem avea pace în suflet și nădejde la mântuire. Altfel, putem vorbi oricât despre adevărurile lui Dumnezeu, putem să ne întâlnim în adunări frumoase în care să-L lăudăm pe Dumnezeu și să pomenim de bunătatea Lui, de minunile Lui, de facerile Lui de bine, de Învierea Sa din morți și, apoi, să mergem la rosturile noastre, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, căzând din nou robi în plasa lăcomiei și a egoismului care ne desfigurează, care pune stăpânire tot mai mult pe viața noastră transformând-o într-un adevărat infern. Așa ajungem să nu mai putem să ne înțelegem, să ne certăm, să ne facem rău, să ne răzbunăm și, astfel, din micile noastre conflicte, din măruntele noastre războaie se nasc și conflictele cele mari și războaiele cele mari care bântuie lumea întreagă, căci nu ne săturăm de setea de stăpânire, de dominare și de impunere a punctului de vedere. 

Interesul credincioșilor trebuie să se concentreze nu doar asupra dialogului dintre slăbănog și Mântuitorul Hristos, ci și asupra reacției disproporționale a fariseilor, pe care adesea îi actualizăm în viețile noastre de creștini prin comportamentul nostru lăuntric similar. Într-o lume aflată în derivă reiese tot mai tare rolul pe care-l avem noi, creștinii. Însă nici noi nu ne uităm în oglinda propriului suflet, ce e acolo? Suntem și noi, la fel ca și fariseii de odinioară care, văzându-l pe omul vindecat, erau scandalizați că și-a luat patul și a umblat în zi de sâmbătă și a încălcat litera legii, în loc să se bucure de minunea lui Dumnezeu. Asta s-a întâmplat atunci, pe vremea Mântuitorului, și este de presupus că după atâta vreme umanitatea a mai învățat niște lecții și s-a mai îndreptat. Nici pomeneală. Să ne uităm la zilele noastre, cât de cârcotași suntem și cât de nemulțumiți suntem când Dumnezeu, Care iubește, iartă, îngăduie și rabdă, dă încă o șansă fratelui nostru. Atunci, noi suntem geloși pe iubirea Lui, invidioși pe binele pe care-l are aproapele, nemulțumiți că noi nu avem confortul care nouă ni se pare că-l are fratele sau sora și, atunci, din nemulțumiri și frustrări ajungem să ne comportăm ca niște sălbatici. De ce? Pentru că anarhia a pus stăpânire pe viețile noastre, pe sufletele noastre, pe societatea în care trăim, pe țara noastră, pe continentul întreg, în toată lumea. Oricâte regimuri autoritare și dictatoriale apar, tot anarhia este motorul care mișcă sufletele și gândurile oamenilor, de unde se văd toate mișcările, una mai nebună decât alta, care nu fac decât să arate dezordine și haos.

Ajungând la finalul cuvântului de folos duhovnicesc, Preasfinția Sa a reiterat care sunt coordonatele Împărăției pe care ne-o îmbie neîncetat Dumnezeu, toate celelalte alternative fiind inspirate de anarhia duhului lumii care ne paralizează simțurile sufletești ca să nu putem simți dragostea lui Dumnezeu. În lumea lui Dumnezeu este multă ordine, armonie, ierarhie cerească și ierarhia omenească a oamenilor care au devenit cerești prin mântuirea adusă de Fiul lui Dumnezeu. Ierarhie, armonie, pace și liturghie fără sfârșit. Pentru aceasta ne pregătește Biserica prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, Care curge și în timpurile noastre, căci El, Duhul, suflă acolo unde voiește. Acesta este și motivul pentru care noi nu suntem în măsură să ne judecăm unii pe alții, căci Dumnezeu are planul Său de mântuire cu fiecare om și fiecare popor al pământului. Al nostru este a ne face și a ne împlini rostul pentru care Dumnezeu ne-a chemat, în locul în care Dumnezeu ne-a lăsat să fim. Toate împlinindu-le cu bunătate, îngăduință și răbdare, nepotrivindu-ne răutăților lumii, ajungem să avem nădejde mare la mântuire. Suntem cu toții bolnavi, paralizați sufletește, poate chiar de la începuturile vieții noastre. Oricâți ani am avea, suntem de zeci de ani anesteziați sufletește, imuni la bunătatea lui Dumnezeu, din păcate, și foarte permisivi la lucrarea duhurilor necurate, a propriilor patimi și la răutatea din lume. De aceea, avem nevoie mai mult ca oricând de vindecarea care vine de la Dumnezeu prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, Singurul Care ne poate vindeca, aducându-ne în dar pacea, binecuvântarea și mântuirea. Pe toate le primim în sfânta biserică, însă avem neapărată nevoie de viața, de rugăciunea și Liturghia Bisericii.

De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a hirotonit pe tânărul teolog George-Marian Pojega întru diacon pe seama Parohiei Oșand, Protopopiatul Tinca și a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Adrian-Ioan Roman.

La finele programului liturgic, Părintele Călin-Gheorghe Cotrău, protopopul Marghitei, a rostit un cuvânt ocazional, iar preotul paroh a adresat un cuvânt de recunoștință față de Chiriarhul Oradiei pentru distincția acordată, sfaturile părintești și purtarea de grijă pe care o are față de credincioșii parohiei. În semn de prețuire, din partea comunității parohiale, Episcopul Oradiei a primit o icoană cu Maica Domnului din Vladimir, pictată de copiii din parohie.

În încheiere, Ierarhul i-a felicitat pe părintele paroh și pe bunii credincioși încredințați spre păstorire, aducând aprecieri tinerilor și tinerelor care s-au îmbrăcat în frumosul și tradiționalul port popular. Un ultim îndemn al Preasfinției Sale a vizat preocuparea activă și afectivă pe care părinții trebuie să o aibă față de copiii lor, atât de vulnerabili și firavi în fața spațiului virtual care aduce iluzia paradisului terestru. Iubiți părinți, duceți-vă copiii la biserică! Împreunați-le mâinile în rugăciune din primele zile! Nu-i lăsați pradă telefoanelor mobile și lumii virtuale care vi-i distruge! Rugați-vă împreună cu ei, creșteți-i în credință și o să aveți bătrânețe binecuvântată. Dacă îi lăsați în fața ecranelor fără niciun control sau noimă,  haosul și anarhia se va așeza peste familiile, viețile și viitorul vostru. Nu fiți indiferenți și nu vă jucați cu viitorul lor! Aduceți-i aici! Nu e un efort să se trezească cu o oră mai devreme, Duminica, și să învețe ce înseamnă Sfânta Liturghie și să crească în viața liturgică a Bisericii. Pentru că Liturghia și rugăciunea ține lumea și de aceea încă lumea nu s-a prăbușit în haos, căci Dumnezeu ne iubește și ne mai dă șanse, altfel degeaba ajungem să îmbătrânim și venim doar noi, dintr-un confort spiritual minim și suntem indiferenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem responsabili pentru copiii noștri! Așa că, părinților, nu-i lăsați de izbeliște, pentru că veți răspunde înaintea lui Dumnezeu. Nu i-ați născut pentru distracție și nici ca să fiți în ton cu lumea, ci din dragoste! Nu o înnăbușiți, lăsați-o să meargă până la capăt! Până la capăt înseamnă să îi învățați să iubească, să rabde, să îi învățați ce e suferința și cum se trece prin ea și cum se ajunge dincolo de ea, dincolo de boală, cum se cere ajutorul lui Dumnezeu, cum se îmbătrânește frumos și cum, prin dragoste, nu rămânem niciodată singuri!

Pr. Andi-Constantin Bacter