Sărăbătoare în enoria Calea Mare
În Duminica a noua după praznicul Rusaliilor, 9 august 2020, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei s-a aflat în vizită pastorală în cadrul Protopopiatului Oradea, cercetând comunitatea dreptmăritoare românească din localitatea Calea Mare. Cu acest prilej a binecuvântat și sfințit lucrările de restaurare și înfrumusețare realizate la biserica parohială ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
După oficierea slujbei de binecuvântare a lucrărilor, Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, de faţă fiind numeroși credincioşi și oficialități locale.
Îndată după citirea pericopei evanghelice duminicale, de la Sfântul Evanghelist Matei, ce a prezentat umblarea pe mare ca pe uscat a Mântuitorului Iisus Hristos și potolirea furtunii de către Fiul lui Dumnezeu înomenit, Ierarhul a rostit un bogat cuvânt de învățătură, subliniind înțelesurile duhovnicești ce se desprind din cuvintele scripturistice:
„Minunea săvârșită de Domnul Iisus Hristos cu propria Sa persoană, prin umblarea pe mare ca pe uscat, sfidând legile gravitației, ni-L descoperă că nu este un simplu om, ca noi ceilalți, ci este Fiul lui Dumnezeu, așa cum L-au mărturisit și ucenicii atunci când a intrat în corabie: «Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu». Aceasta este mărturisirea de bază a credinței noastre, piatra de temelie pe care se înalță Biserica.”
„Minunea săvârșită de Domnul Hristos asupra apei Dumnezeu a mai făcut-o, dar altfel, căci ne aducem aminte de ieșirea poporului lui Israel din țara Egiptului, când a trecut prin Marea Roșie. Atunci Dumnezeu a poruncit și apa s-a tras de o parte și de alta, lăsând să se descopere pământul de sub mare, iar poporul a trecut pe uscat până pe țărmul celălalt. La venirea lui faraon și a oștilor sale apele s-au întors, înecându-i pe aceștia.”
„Pe lângă umblarea pe mare, Domnul Iisus Hristos mai săvârșește o minune, potolirea furtunii, care are semnificații importante pentru noi, oamenii, căci furtuna pe mare este o metaforă a vieții noastre. Corabia este viața noastră ce călătorește ca pe o mare, nu de puține ori mare în furtună, ceea ce înseamnă că, pe parcursul vieții, întâmpinând multe ispite și greutăți și săvârșind păcate, devenind oameni pătimași, stăpâniți de răutăți, marea vieții noastre se tulbură și suntem în pericol să ne scufundăm și să ne înecăm, adică să murim sufletește și chiar trupește.”
„În cursul vieții avem multe primejdii de înfruntat, fiind într-o continuă luptă cu furtuna pe mare, cu ispitele, cu răutățile, cu pericolele. Din această furtună numai Dumnezeu cu puterea Sa ne poate scoate, dar, pentru ca puterea, dragostea și iertarea lui Dumnezeu să fie lucrătoare în noi, este nevoie de răspunsul nostru, care trebuie să fie un răspuns al credinței puternice, căci, dacă începem să ne speriem, ca și Petru, de răutăți, de ispite, de spinii grijilor, de răutățile din lume, atunci când Domnul ne cheamă la El prin furtună, ni se împuținează credința și foarte ușor ne putem scufunda, îneca și pieri.”
„Cuvintele sfinte pe care le-am ascultat acum din Sfânta Evanghelie sunt mai actuale ca oricând în timpurile noastre, de mare încercare și de pericol de pierzare pentru noi și viața noastră. Și astăzi viața lumii și a oamenilor este tulburată, este în pericol. Dumnezeu, însă, vrea să ne scape, să ne scoată și să ne salveze, dar este nevoie și de credința noastră, căci dacă noi nu credem în ajutorul lui Dumnezeu cu siguranță ne vom scufunda.”
Ierarhul a hirotesit pe Părintele paroh Cătălin Ionuț Arvai întru iconom-stavrofor, pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească realizată.
Părintele Aurel Simion Goga, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, a rostit un cuvânt de bun venit Preasfinţitului Părinte Sofronie, iar Părintele Cătălin Ionuț Arvai, parohul locului, a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru aleasa purtare de grijă arătată enoriei Calea Mare, a mulțumit oficialităţilor locale, dar şi credincioşilor pentru jertfa pe care au depus-o.
În cuvântul rostit la final, Întâistătătorul Eparhiei Oradiei a felicitat pe părintele paroh pentru activitatea pastoral-misionară pe care o desfăşoară şi pe credincioşii parohiei Calea Mare pentru dragostea şi râvna sfântă de care dau dovadă faţă de Biserica neamului, apreciind jertfele celor care au ajutat la înnoirea sfântului lăcaș.
Pr. Cristian Rus