În cea de a cincea Duminică după sărbătoarea cea mare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 30 mai 2021, numită și a Samarinencei, credincioșii parohiei Girișu Negru, protopopiatul Tinca, au avut bucuria ca la Dumnezeiasca Liturghie să îl aibă în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, slujind împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Ierarhul Oradiei a săvârșit slujba de sfințire a lucrărilor de înnoire și de restaurare a sfântului lăcaș, atât în interiorul, cât și în exteriorul acestuia.

După citirea pericopei evanghelice rânduite a se citi în Duminica aceasta, în care s-a evocat profundul dialog dintre Domnul Iisus Hristos și femeia samarineancă (Ioan 4, 5-42), Preasfințitul Părinte Sofronie a tâlcuit pentru credincioșii prezenți înțelesurile duhovnicești ce se desprind din textul ioaneic.

În debutul predicii, Preasfinția Sa a calificat pericopa din această Duminică, precum și următoarele două care vor urma, ca fiind o prefață pedagogică la cea de a opta Duminică după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, aceste popasuri duminicale vestind dinainte întâlnirea de taină cu Duhul Sfânt.

În mod cu totul special și cu un subtil caracter voalat, Domnul Iisus Hristos, într-o aparent banală conversație cu o simplă femeie de alt neam, transmite umanității întregi adevăruri de credință fundamentale cu privire la lucrarea harului Duhului Sfânt. În special, Duminica de astăzi ne vorbește nouă, lămurit, despre Duhul Sfânt. Convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos la fântâna patriarhului Iacov ne pregătește de venirea Duhului Sfânt. Despre Duhul Sfânt vorbește Domnul Hristos atunci când îi spune femeii că apa pe care El o dă lumii este cea din care cel care gustă din ea nu mai însetează niciodată. Aici, desigur, Domnul se referea la dobândirea Duhului Sfânt, însă îi spune femeii și mai mult decât acestea despre Duhul Sfânt: „Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr”.

Textul acestei pericope nu este amplu doar în extensia lui scriptică, fiind unul dintre cele mai lungi fragmente evanghelice rânduite a se citi în cadrul Sfintei Liturghii, ci amplitudinea semantică și duhovnicească a fiecărui verset constituie un prilej de îndelungată meditație spirituală. În acest sens, Chiriarhul Oradiei a surprins discretele trimiteri teologice, dogmatice, la lucrarea intratrinitară a Persoanelor Sfintei Treimi, „Structura supremei iubiri”, aici reflectându-se încă o dată faptul că prezența Celei de a doua Persoane a Sfintei Treimi în lume, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, nu este una singulară și izolată, ci Fiul Se află într-o neîntreruptă sinergie cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prezent în lume și prezent în comuniunea transcendentă a Treimii. Această pericopă evanghelică ne descoperă pe Fiul lui Dumnezeu vorbind despre Duhul lui Dumnezeu, dar ne vorbește și despre Tatăl cel ceresc, atunci când spune că mâncarea pe care o are de mâncat este să facă voia Celui care L-a trimis, adică voia Tatălui. Nu întâmplător, la sărbătoarea Cincizecimii, a doua zi de Rusalii, în tradiția Bisericii noastre locale, Biserica sărbătorește pe Preasfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Închinarea adevărată adusă Dumnezeului nostru este închinarea dusă Dumnezeului cel unul în Ființă, cum S-a descoperit iudeilor, și întreit în Persoane, cum S-a descoperit lumii prin Fiul și cum Îl vedem pe Dumnezeu noi, creștinii.

Este cu totul impresionantă și intrigantă iconomia divină. A fost cu totul neașteptat ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mesia cel mult așteptat de iudei, să descopere unele din cele mai profunde taine ale teologiei unei femei și, cu atât mai mult, de alt neam, ba chiar din neamul rău famat al samarinenilor. Cu alte cuvinte, învățăm din pericopa evanghelică din Duminica aceasta că Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu exclusivist, discriminator sau elitist, un Dumnezeu al sfinților sau al elecțiunii naționale sau de orice alt fel. „Vântul suflă unde voiește”, iar activitatea pământească a Domnului Hristos ne arată cât de imprevizibil și de complex lucrează Dumnezeu în lume, dincolo de înțelegerea rațională. Mântuirea vine prin iudei, dar se adresează tuturor oamenilor, tuturor neamurilor și popoarelor. Cu toate acestea, noi știm din istoria biblică faptul că iudeii nu aveau niciun amestec cu samarinenii, deoarece samarinenii s-au amestecat cu alte popoare, iar credința lor devenise, de asemenea, impură, pentru că primiseră împrumuturi de la popoarele vecine, idolatre, și nu se mai închinau cu adevărat. De aceea, iudeii evitau să se amestece în vreun fel cu samarinenii, ocoleau Samaria pentru ca să meargă din Iudeea în Galileea, și invers. Domnul Iisus Hristos, însă, merge prin Samaria și vorbește cu o femeie, cu care nu îi era îngăduit unui iudeu să vorbească. Chiar și femeia se miră că vorbește un iudeu cu ea. Descoperirea lui Dumnezeu se face în Samaria, nu în Iudeea și nici în Galileea, ci înaintea unei femei samarinence, care nu avusese o viață tocmai recomandabilă până atunci. Dar Domnul Hristos nu o judecă, dar îi descoperă Cine este El, arătându-i că știe tainele ascunse ale inimii oamenilor, căci El este Cuvântul veșnic al Tatălui care S-a făcut om, în toate asemenea nouă, afară de păcat – dovadă stă că a însetat în arșița zilei, S-a ostenit și S-a oprit la o fântână.

Ierarhul Oradiei a subliniat faptul că fiecare întâlnire cu Dumnezeu este o mână întinsă și o șansă la o nouă viață. Cei care reușesc să răspundă în chip autentic și sincer la chemarea transfiguratoare pe care ne-o adresează Domnul Hristos, ajung să-și schimbe radical nu doar modul în care gândesc, ci întreaga existență, căci s-au întâlnit cu Izvorul existenței, iar de acum identitatea personală nu se dizolvă, ci ajunge să se întregească cu adevărat, la adevărata valoare la care este chemat omul. Așa cum s-a întâmplat și cu femeia de neam străin. Domnul Hristos nu a venit în lume ca să-i judece pe oameni, ci să-i ușureze de povara păcatului, așa cum a făcut cu femeia samarineacă. Despre aceasta Tradiția Bisericii ne spune că, devenind creștină, a primit numele pe care îl merita, fiindcă se întâlnise cu Lumina lumii. Numele ei a devenit „Fotini”, în limba greacă, ceea ce s-ar traduce în limba română „Luminița”. O „Luminiță” care s-a întâlnit cu Lumina cea mare, Lumina lumii, Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

În finalul cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a oferit-o pe femeia samarineacă drept pildă de nobilă pocăință. În ciuda stării sufletești împuținate de păcat și sufocate de patimi, care ar fi putut să o demobilizeze psihologic, femeia samarineancă reușește să lase în spate pe omul cel vechi printr-un adânc exercițiu introspectiv și metanoietic, lăsând în seama „Mântuitorului lumii” povara întoarcerii și asumând plenar calea cea nouă. Ce înseamna faptul că femeia samarineancă a mers în cetate vestind pe Cel care i-a spus toate câte a făcut? Înseamnă că Domnul i-a descoperit viața și ea și-a văzut păcatele ca într-o oglindă. Nu s-a descurajat, ci, dimpotrivă, ceea ce i-a spus Domnul a ajutat-o să se întoarcă. De aceea, din pericopa evanghelică de astăzi, mai avem încă o șansă mare și încă o speranță puternică pentru salvarea și scăparea noastră din infern. Anume că, Dumnezeu vine în lume ca să ierte păcatele, Dumnezeu vine în lume ca să-l întoarcă pe om din păcat la o viață după voia lui Dumnezeu. Deci, oricât de păcătoși am fi, nu pot păcatele noastre, în mulțimea lor întunecată, să umbrească frumusețea iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne iubește, ne îngăduie, ne rabdă și ne așteaptă să ne întoarcem.

În cadrul Sfintei Liturghii, ca o recunoaștere a bogatei activități pastorale și administrative, Episcopul Oradiei l-a hirotesit pe părintele paroh Florin Voropciuc întru iconom.

La sfârșitul programului liturgic, părintele Călin Ovidiu Popa, protopopul Tincăi, a rostit un cuvânt ocazional, în care i-a mulțumit Ierarhului Oradiei Mari pentru vizita pastorală, pentru aleasa slujire arhierească, pentru ziditorul cuvânt de învățătură, dar mai ales pentru atenta și părinteasca purtare de grijă pe care Preasfinția Sa o arată permanent față de păstoriții săi. De asemenea, părintele protopop a făcut o succintă prezentare a istoricului parohiei, rezultând din aceasta că enoria Girișu Negru este o comunitate creștin ortodoxă de frunte a protopopiatului Tinca.

În cele ce au urmat, părintele paroh Florin Voropciuc și-a manifestat recunoștința față de Preasfințitul Părinte Sofronie pentru că, prin rugăciune, dimpreună cu ceilalți slujitori, a mijlocit ca harul lui Dumnezeu să se reverse asupra parohiei și să sfințească lucrările de restaurare și de înnoire ale lăcașului de cult. Totodată, părintele paroh a mulțumit pentru distincția acordată, prilej de bucurie și de onoare pentru întreaga comunitate, dar și de responsabilizare pentru ca, pe mai departe și mai intens, să se continue frumoasa activitate pastoral-misionară. Ca semn al prețuirii, părintele Florin Voropciuc a oferit în dar Ierarhului Oradiei un frumos ștergar tradițional, din regiunea istorică a Maramureșului, pe care a fost brodat chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum și un album care cuprinde o serie de fotografii ce au imortalizat vizitele arhierești anterioare în parohia Girișu Negru ale Preasfinției Sale.

În final, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt festiv în care a mulțumit Părintelui paroh pentru frumosul dar, felicitându-l pentru pilduitoarea activitate pe care o desfășoară în enoria încredințată spre păstorire. Concretizând aprecierea pe care o poartă față de bunii credincioși ai parohiei Girișu Negru, Preasfinția Sa a oferit diplome de apreciere credincioșilor care s-au evidențiat în purtarea de grijă față de sfântul lăcaș.