Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Biserica enoriei Cacuciu Vechi târnosită de Chiriarhul Oradiei

Biserica enoriei Cacuciu Vechi târnosită de Chiriarhul Oradiei

Momente de bucurie duhovnicească în parohia Cacuciu Vechi, Protopopiatul Oradea, în Duminica a zecea după Rusalii, 21 august 2022, cu prilejul vizitei pastorale a Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Ierarhul a oficiat slujba de târnosire a bisericii parohiale cu hramul Schimbarea la Față a Domnului din localitate, construită și între anii 1937-1942, care în anul 2009 a suferit grave stricăciuni datorită unui incendiu. Prin jertfelnicia bunilor credincioși din Cacuciu Vechi și grija fostului preot paroh Călin Ias și a actualului preot paroh Ciprian Caba, sfântul lăcaș a fost refăcut în întregime și acoperit, zidindu-se un turn nou dotat cu clopote, fiind înfrumusețat cu un iconostas din lemn de tei și cu pictură în tehnica frescă și înzestrat cu toate obiectele de cult necesare săvârșirii sfintelor slujbe.

Cu binecuvântarea Chiriarhului Oradiei, în dimineața zilei de 21 august, Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în frumoasă comuniune, de cei doi preoți care s-au îngrijit, din anul 2009 și până în prezent, de rectitorirea bisericii parohiale din Cacuciu Vechi.

A urmat târnosirea sfântului lăcaș, oficiată de către Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei împreună cu un sobor de preoți și diaconi, fiind așezate în piciorul noii Sfinte Mese din Sfântul Altar părticele din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion. Au participat la evenimentul sfințitor oficialități județene și locale și numeroși credincioși din Cacuciu Vechi și din localitățile învecinate.

După încheierea rânduielilor îndătinate cuprinse în slujba de târnosire a bisericii, Ierarhul Oradiei a dat glas unui bogat cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificațiile unui astfel de moment sfințitor, prin care se revarsă harul lui Dumnezeu atât peste lăcașul sfânt, dar și peste întreaga comunitate:

„Odată cu sfințirea bisericii ea devine loc sfânt și binecuvântat în care rugăciunile dumneavoastră, înălțându-se spre cer, vor fi primite de Dumnezeu. Atunci când, la sfârșitul lucrărilor de zidire a unui sfânt lăcaș și împodobirea lui cu toate cele trebuitoare pentru săvârșirea sfintelor slujbe, se face îmbrăcarea în har, prin slujba sfințirii, tot ceea ce a ținut de puterile noastre omenești s-a împlinit, sfințirea însă Dumnezeu Însuși făcând-o, folosindu-se de noi nevrednicii din timpurile de acum, de la crepusculul vremurilor. Dumnezeu este Cel Care, ca și până acum, v-a inspirat și v-a dat gândul cel bun pentru zidirea frumoasei biserici în care ne aflăm. El are de-acum timpul de lucrare, timp în care și noi, intrând în sfânta biserică, de fapt, intrăm în timpul lui Dumnezeu care este veșnicia și pe care ne-o îmbie nouă nevrednicilor și păcătoșilor, oamenilor de astăzi, cum a îmbiat-o și celor dinainte de noi și cum o va mai îmbia celor care vin după ce noi vom închide ochii, până la ultimul care se va naște din femeie. Pentru că Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru moarte, pentru întuneric, pentru nimicnicie, pentru zbatere, ci pentru petrecerea împreună cu El, după al Cărui chip am fost zidiți. Iar petrecerea în veșnicie cu Dumnezeu se împlinește prin lucrarea mântuitoare și plină de har a Duhului Sfânt în biserica întemeiată de Domnul Iisus Hristos și pe care Sfinții Apostoli au lărgit-o până la marginile lumii și ai cărei fii, cu nevrednicie, cu smerenie, suntem și noi, cei de la amurgul timpului.”

„Mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru marea bucurie duhovnicească făcută prin sfințirea de astăzi, se cuvine să avem conștiința că ceea ce s-a împlinit acum este un act istoric și un act de dreptate. Act istoric pentru că, o dată în istoria unei biserici este sfințită. Doar dacă se întâmplă să fie refăcută cu totul, cum a fost cazul și aici, ea trebuie sfințită din nou, iar această sfințire ne-am rugat să dăinuie până la sfârșitul timpului. Act de dreptate pentru memoria celor de dinainte de dumneavoastră, generațiile care L-au mărturisit pe Dumnezeu în dreapta credință, în credința ortodoxă, în fidelitate față de legile pe care Dumnezeu le-a așezat în Biserică prin Sfinții Apostoli și pe care înaintașii noștri au știut să le păzească cu scumpătate. O, de am fi noi cei de astăzi, care avem atât de multe înlesniri, la înălțimea credinței, frumuseții și simplității înaintașilor noștri, care trăiau greu, dar se rugau mult și răbdau până la capătul puterilor, fără să cârtească! Este destul să privim în jur, la propria noastră viață, să vedem cât de departe suntem de măsura sfințeniei celor de dinainte de noi.”

„Dar așa nevrednici cum ne arătăm, totuși, prin umila lucrare pe care i-ați adus-o lui Dumnezeu, ați împlinit un act de dreptate, pentru memoria celor care v-au predat credința, v-au născut și v-au crescut în valorile nepieritoare cu care neamul nostru se va înfățișa în ziua din urmă, la Judecata de Apoi. Acolo nu mergem singuri, ci fiecare merge singur la judecata particulară după ce închide ochii și pleacă de aici din lume, dar la Judecata de Apoi mergem popoarele toate, toate semințiile pământului și ar fi bine să nu uităm că lumea nu a început cu noi și că nu noi, cei de astăzi, oricât am avea pretenția că suntem de avansați, de inteligenți, de bine crescuți, deși dăm dovadă că suntem prost educați și nerecunoscători, suntem foarte departe de smerenia, demnitatea și frumusețea spirituală a înaintașilor noștri. Dar lumea nu începe și nu se sfârșește cu noi, chiar dacă noi avem impresia, mai ales atunci când viața strălucește cu putere, că le avem pe toate și le putem dobândi pe toate. Nu ne vindecă mărirea și slava deșartă de moarte pe niciunul dintre noi. Toți trebuie să trecem prin asta, iar la judecată nu mergem cu tinerețea și cu frumusețea, pentru că un înțelept din Evul Mediu spunea că omul este destul de bătrân din prima zi a vieții sale ca să poată muri.”

„Așadar, la Judecata de Apoi nu mergem singuri, ci cu tot neamul, căci lumea nu începe nici cu noi, nici cu bunicii și străbunicii noștri, dar coboară în adânc de istorie, la acei strămoși dintre care pe unii i-am comemorat astăzi, Sfinți Martiri Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust, de dinainte de venirea slavilor pe pământurie dacilor, daci creștini, sau Sfinții din Dacia Pontică, din Schiția Minor, Dobrogea de astăzi, Epictet și Astion, primii martirizați pe teritoriul țării noastre, ale căror sfinte moaște, părticele, le-am așezat în piciorul Sfintei Mese. Cu toții mergem acolo, la judecată, dar ei, Sfinții, mijlocesc pentru noi și se vor ruga pentru noi, pentru iertarea păcatelor noastre. Păcat că ne-am cam pierdut conștiința unității de neam, de limbă, de credință. E mai modern să te dai după lume și să crezi cum cred alții. Inconștiență maximă: să rupi comuniunea cu propriii tăi înaintași, dintre care mulți au fost sfinți! S-au rugat, au postit, s-au nevoit, au răbdat, au suferit umilințe, necazuri și, totuși, nu și-au pierdut nici limba, nici credința și nu și-au înstrăinat nici sângele.”

„Noi suntem chemați în timpurile de acum, dificile, complicate, de mari schimbări, să nu uităm niciodată cine suntem. De aceea, slujba de astăzi nu a fost doar o simplă sfințire, ci un act istoric și de dreptate, dar și o lecție pe care Dumnezeu ne-o dă tuturor și în special copiilor și tinerilor.”

La final, preotul paroh Ciprian Caba, care a primit distincția de sachelar, a ținut să aducă alese mulțumiri Preasfințitului Părinte Sofronie pentru grija arhipăstorească și dragostea cu care a binecuvântat jertfele bunilor credincioși din Cacuciu Vechi, precum și tuturor celor care s-au implicat și au ajutat la rezidirea și împodobirea bisericii.

După săvârşirea sfintelor slujbe, pe parcursul întregii zile, toţi credincioşii ortodocşi prezenţi, bărbaţi şi femei, copii, tineri şi vârstnici, au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.

Pr. Cristian Rus