Ziua de 9 septembrie 2012, Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, va rămâne întipărită ca un moment important în istoria locală a satului Vărzari, filia parohiei Varviz, protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei.

Cele 21 de familii de români ortodocşi au devenit ctitorii unei frumoase biserici de lemn, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, o lucrare izvorâtă din necesitatea firească de a avea un spaţiu liturgic în această localitate unde românii sunt minoritari, situată într-un loc pitoresc, şi totodată ca rod al solidarităţii dintre românii ortodocşi şi slovacii romano-catolici, dar şi ca rezultat al implicării oficialităţilor de la nivel local şi central.

Prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie al Oradiei a consfinţit planul dumnezeiesc pentru credincioşii din Vărzari, de a le deschide o nouă cale spre mântuire.

Preasfinţitul Sofronie a sosit în mijlocul credincioşilor de aici, întâmpinat fiind de mulţime de copii cu flori şi mulţi credincioşi şi a săvârşit rânduiala de târnosire a noii biserici, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

Slujba de târnosire a noului lăcaş a fost săvârşită în prezenţa a numeroase oficialităţi, a membrilor consiliului parohial şi a reprezentanţilor comunităţii slovace, semn al bunei convieţuiri dintre cele două comunităţi.

Părintele Ioan Şugar, protopopul Marghitei, a rostit cuvântul de bun venit adresat Chiriarhului Oradiei, iar preotul paroh Roman Fritea a a adus calde mulţumiri Ierarhului şi tuturor celor care au sprijinit realizarea aceastui sfânt edificiu.

Preasfinţitul Sofronie a împărtăşit credincioşilor un bogat şi frumos cuvânt de învăţătură, care va rămâne peste ani în sufletul şi în inima celor prezenţi:

„Reflectarea rugăciunii în cultul public al Bisericii se face în viaţa liturgică a acesteia, în sfintele slujbe, pline de învăţătură duhovnicească şi mult folositoare credincioşilor noştri.”

„Evenimentul târnosirii unei biserici este unic. Biserica noastră Ortodoxă este cea care a păstrat neîntrerupt şi neîmpuţinat tezaurul credinţei şi rugăciunii, de aceea rânduiala sfinţirii unei biserici este extinsă ca durată şi conţinut, având o deosebită frumuseţe tipiconală. Această rânduială este inspirată din „Legea cea veche”, când s-a sfinţit templul din Ierusalim, la care s-a adăugat, apoi, la începuturile creştinismului, frumoasa tradiţie a întemeierii bisericilor pe oseminte de martiri, sfântul altar fiind chiar deasupra mormântului martirilor.”

„Aici, în acest lăcaş sfânt, au fost aşezate în Sfânta Masă părticele din moaştele sfinţilor Epictet şi Astion, primii martiri de pe teritoriul patriei noastre.”

„Aşadar, noi, participând la slujba sfinţirii unei biserici ne umplem de sfinţenie, ne luminăm, căci lumina lui Hristos ne luminează pe toţi.”

„Cu toate că ne aflăm într-o bisericuţă smerită, de lemn, dar foarte frumoasă, slujba sfinţirii acestei biserici n-a fost cu nimic mai prejos decât sfinţirea unei catedrale, şi ne-am amintit cu bucurie cum, în urmă cu patru ani, am pus aici, cu multă nădejde, piatra de temelie pentru noua biserică.”

La final, preacucernicul şi vrednicul preot paroh Roman Fritea s-a bucurat de generoase aprecieri pentru activitatea neobosită şi rodnică în pastoraţie, primind din partea Ierarhului o diplomă de vrednicie.