Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Boboteaza în orașul Beiuș

Boboteaza în orașul Beiuș

Sărbătoarea Botezului Domnului sau Boboteaza, care se prăznuiește an de an în data de 6 ianuarie, ne aduce aminte de ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit a Se boteza în râul Iordan de către Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul. 

Praznicul Botezului Domnului a fost și în acest an un moment de bucurie pentru credincioșii din orașul Beiuș, Eparhia Oradiei, care, împreună cu preoții celor cinci biserici parohiale și cu cei doi preoți capelani din Beiuș, în frunte cu Părintele Protopop Marian Vasile Popa, s-au adunat, după oficierea Sfintei Liturghii în sfintele lăcașuri, pe malul Văii Nimăieștilor, pentru a sfinți apa, după o tradiție deja stabilită de câțiva ani, mai precis din anul 2016. Atunci, la praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei a fost prezent în mijlocul clerului și credincioșilor dreptmăritori din orașul Beiuș, oficiindu-se pentru întâia oară Sfințirea cea Mare a Apei pe malul Văii Nimăieștilor.

Și în acest an, s-a pornit în procesiune de la fiecare biserică din oraș cu prapuri, cu icoana Botezului Domnului, preoții urmați de credincioși întâlnindu-se cu toții pe malul Văii Nimăieștilor. Aici au fost pregătite butoaiele cu apa ce a fost sfințită. Slujba de  Sfințire  a apei sau Agheasma Mare, care se oficiază o dată în an la Botezul Domnului, a fost oficiată în prezența credincioșilor, de față fiind și autorități locale și centrale care au participat la acest eveniment sfânt și sfințitor. La final, întreaga suflare dreptmăritoare prezentă a gustat și a luat acasă Agheasma Mare.

Pr. Florin Ovidiu Stan