Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Bucuria sărbătoririi vechiului hram la Mănăstirea Izbuc

Bucuria sărbătoririi vechiului hram la Mănăstirea Izbuc

În fiecare an, în cea de a șasea zi a lunii lui Gustar, Biserica Dreptmăritoare face aducerea aminte a evenimentului cu totul special al Schimbării la Față a Domnului pe Muntele Taborului, o bornă fundamentală atât pentru cei de atunci, cât și pentru noi, cei de astăzi, pentru a înțelege Cine este Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, Lumina lumii și Răscumpărătorul promis dintru începuturile umanității.

După obiceiul locului, în această zi de praznic împărătesc, sâmbătă, 6 august 2022, Ierarhul meleagurilor bihorene, Preasfințitul Părinte Sofronie, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la cel mai vechi așezământ monahal din Eparhia Oradiei, la Mănăstirea Izbuc, pe altarul de vară amenajat în apropierea catholiconului mănăstirii, în prezența unui număr mare de pelerini veniți din numeroase părți ale țării.

Fragmentul evanghelic evocat în cadrul Sfintei Liturghii (Matei 17, 1-9) ne-a transpus pentru câteva clipe pe Muntele Taborului, alături de Sfinții Apostoli Petru, Iacob și Ioan, sincronizați în uimire și închinându-ne cu smerenie înaintea transfigurării Domnului Hristos, înțelegând, totodată, dimpreună cu marii Profeți ai Vechiului Legământ, Moise și Ilie, tainele adânci ale Proslăvirii Sale de pe Dealul Căpățânii. Succedând solemnei aduceri aminte a celor întâmplate pe Tavor, Episcopul Oradiei le-a vorbit credincioșilor prezenți despre subtilitățile mistice pe care ni le oferă spre asumare prilejul sărbătoresc de azi, accentuând indispensabilitatea rugăciunii în viața creștinului, dialogul viu cu Dumnezeul Cel Viu fiind o coordonată cardinală în vederea mântuirii sufletului și obținerii rezistenței duhovnicești în fața ispitelor și încercărilor vieții.

În deschiderea cuvântului de folos duhovnicesc, Preasfinția Sa a atras atenția celor prezenți asupra valorii inestimabile pe care praznicul de astăzi îl are în spiritualitatea Bisericii noastre. Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos este de o maximă importanță în Tradiția Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, pentru lumea monastică în special, dar și pentru lumea creștină a Răsăritului și a diasporei ortodoxe din întreaga lume. Pentru spiritualitatea ortodoxă, ceea ce au văzut Ucenicii Mântuitorului, Petru, Iacob și Ioan, constituie piatra de temelie a vieții monastice autentice și a vieții creștine desăvârșite, unde nu mai sunt limite de nevoință, de urcuș duhovnicesc, ci prin puterea rugăciunii creștinul botezat poate ajunge, prin lucrarea Duhului Sfânt în viața lui și prin îndeletnicirea cu asceza, cu postul și cu nevoințele, la măsura vederii Luminii taborice încă din viața de aici, de pe pământ, pregustând Împărăția cerurilor, în care Slava lui Dumnezeu va străluci cu putere.

Chiriarhul Oradiei a nuanțat ideea că drumul care înlesnește vederea Luminii necreate este presărat cu porțiuni de pâclă densă, de provocări și derapaje menite să fortifice lăuntrul omului, pentru a se putea adânci în sine, ajugând să cunoască Sinele de unde izvorăște Lumina. Pentru ajungerea la Lumină, viața de aici presupune multe sacrificii, urcuș pe Golgota, umilințe, împuținări, scăderi, înfrângeri, dar peste toate va birui Lumina lui Dumnezeu pentru cel care crede cu adevărat, nădăjduiește nestrămutat și iubește necondiționat. De aceea, încă de aici, din întunericul din lume,  strălucește Lumina lui Dumnezeu, căci nimeni și nimic, nicio forță ostilă și nicio împrejurare potrivnică, nici oștirile văzute și nevăzute ale demonilor nu pot să oprească adierea cea fină, duhovnicească, a Sfântului Duh Care mișcă inima celui care vrea să rămână în comuniune cu Dumnezeu și aduce viața Domnului Iisus Hristos în cel care se roagă. Altfel, omul nu poate să mărturisească împreună cu Apostolii, că „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine!”.

Rugăciunea numelui lui Iisus este un mijloc duhovnicesc de a tâlcui în chip practic învățăturile pe care ni le îmbie spre punere în lucrare sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. Simplitate și profunzime. Dragii mei, despre aceasta este vorba, în esență, în sărbătoarea de astăzi, despre urcușul cel duhovnicesc prin rugăciunea simplă, ușoară, ușor de ținut minte, cunoscută în istoria spiritualității ortodoxe ca Rugăciunea lui Iisus, Rugăciuna inimii sau Rugăciunea minții. Este rugăciunea celui care își pogoară mintea în inimă, Rugăciunea isihastă sau Rugăciunea liniștirii prin care liniștea lui Dumnezeu coboară în inima celui care se roagă pentru el și pentru lumea întreagă. Cuvinte puține, cum la fel de puține lucruri avem nevoie ca să putem supraviețui: respirația, două gesturi și o mică pauză, puțină apă și puțină hrană ca să nu ajungem la nebunia pântecelui și pentru ca să putem să trăim. La fel este și în relația cu Dumnezeu, nu este nevoie de cuvinte multe, însă ne folosim de Sfintele Scripturi, cum tot din Sfintele Scripturi și plecând de la minunea pe care astăzi o comemorăm, avem și cuvintele Rugăciunii lui Iisus:  „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. O rugăciune scurtă, ușoară și ușor de ținut minte, dar totuși completă, deplină și desăvârșită!

 La finalul predicii, Ierarhul Oradiei celei Mari i-a îndemnat pe credincioși să-și găsească refugiul în rugăciunea de toată vremea și să-i învețe și pe cei care vor urma după noi, copiii și tinerii Bisericii noastre, meșteșugul rugăciunii izvorâte din inimă, singura cale prin care vor putea străbate prin provocările pe care duhul acestei lumi le pregătește pentru viitorul ce prefațează sfârșitul timpurilor. Să ne rugăm, așadar, iubiți frați și surori, pentru supraviețuirea locuitorilor de pe acest pământ și mai ales pentru viețuirea cu demnitate a celor care vin după noi și care sunt amenințați de noi pericole întunecate, mai periculoase și mai perverse decât cele puse în aplicare de corifeii ideologiei filozofiei materialismului dialectic din secolul trecut, care, ajungând la putere, au impus niște idei generoase, inspirate, însă, din creștinism, dar care L-au scos pe Hristos afară și au pus vechea idee păgână, omul ca măsură a tuturor lucrurilor. S-a văzut la ce măsură s-a ajuns. La dictatură, la abuzuri, la suferință și la martiriu. Timpurile noi nu sunt scutite de astfel de ispite, sunt mai insidioase și profită de uitarea omului și a comunităților pentru a pustii din nou lumea. Ca să reziste la urgiile și tăvălugurile cu adevărat apocaliptice care se vestesc deja, generațiile tinere au nevoie să fie învățate cu rugăciunea încă din primii ani de viață! Nu cu răsfățuri și cu satisfacerea tuturor poftelor și a dorințelor! Ci cu rugăciune, cu dragoste predată, cu înfrânare, cu răbdare exersată încă din familie, în biserică și în școală, pentru ca tinerii să poată țină piept ispitelor veacurilor de pe urmă și să se înfățișeze curați și luminați înaintea lui Dumnezeu, dar și pentru a duce mai departe, cât mai ține Dumnezeu lumea, făclia nădejdii la mântuire pentru toți locuitorii pământului, până la ultimul care se va naște din femeie.

În cadrul sfintei slujbe, Chiriarhul locului a hirotonit în treapta slujirii diaconale pe teologul Vlad-Dan Tătaru pe seama Parohiei Ceișoara, Protopopiatul Beiuș. De asemenea, Preasfinția Sa i-a hirotesit pe preoții Sergiu-Ionuț Mintaș și Dănuț-Alin Bozga întru duhovnic.

Sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii a fost încununat de rostirea rugăciunii de binecuvântare a primelor roade ale viței de vie de către Episcopul Oradiei, o frumoasă rânduială a Bisericii noastre prin care mulțumim lui Dumnezeu pentru toată darea cea bună care vine de la El, cerându-I pe mai departe ajutorul și binecuvântarea de a ne bucura de cele pământești pe care tot El ni le-a lăsat în marea Sa iubire de oameni.

În cele ce au urmat, la finele programului liturgic, Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, Starețul Mănăstirii Izbuc și Exarhul mănăstirilor și așezămintelor monahale din cuprinsul Eparhiei Oradiei, a rostit o alocuțiune festivă în care a evidențiat frumusețea acestei zile de sărbătoare a hramului vechi al mănăstirii, mulțumind lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le trimite necontenit asupra obștii monahale și asupra pelerinilor care trec pragul mănăstirii. Totodată, starețul mănăstirii și-a manifestat recunoștința față de Chiriarhul locului pentru dragostea și efortul de a fi mereu împreună la hramurile mănăstirii și față de credincioșii care au venit și vin într-un număr atât de frumos la Mănăstirea Izbuc, căutând liniștea Cerului și împăcarea inimii.

Arhid. Andi Constantin Bacter