În frumoasa și aleasa zi de prăznuire a celui care L-a făcut pe Domnul Iisus Hristos cunoscut strămoșilor noștri, ziua de serbare a Sfântului Apostol Andrei cel Întâi-chemat, Ocrotitorul României și al tuturor românilor, joi, 30 noiembrie 2023, comunitatea dreptmăritoare a credincioșilor Parohiei Sfântul Apostol Andrei din Oradea și-a sărbătorit patronul spiritual alături de Chiriarhul meleagurilor bihorene, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei, care a oficiat Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în frumoasa biserică orădeană.

După citirea fragmentului evanghelic în care ne-am adus aminte de relatarea ioaneică a chemării la apostolat a primilor ucenici ai Domnului (Ioan 1, 35-51), dintre care Sfântul Andrei a avut privilegiul să fie cel dintâi care este descoperit și Îl descoperă pe Domnul, Episcopul Oradiei a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc. În predica sa, Ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre deschiderea cerurilor, pogorârea și urcarea Îngerilor lui Dumnezeu – amintite în pericopa Evangheliei de azi –, care au devenit posibile datorită Venirii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu în lume, Sfântul Apostol Andrei fiind cel care, din încredințare divină, urmând Domnului Hristos, a deschis cerurile și poarta Împărăției cerești pentru neamul nostru românesc prin propovăduirea jertfelnică în rândul strămoșilor noștri.

Ierarhul și-a început predica prin a face referire la răstimpul decadent declanșat de neascultarea primilor oameni, un interval de timp în care Dumnezeu Și-a pregătit un popor în care să Se nască Răscumpărătorul promis încă din clipa izgonirii din Rai, Noul Adam, Cel propovăduit până la marginile lumii. În poporul ales exista o așteptare mesianică febrilă. Și Mesia a venit, la „plinirea vremii”. Dar Mesia a venit pentru toți urmașii lui Adam! Nu doar pentru copiii lui Israel, ci pentru toți oamenii, toți fiii lui Adam și fiicele Evei, pentru toate popoarele. Darul mântuirii devine o poruncă din partea Mântuitorului Iisus Hristos către Sfinții Săi Apostoli, vestind mântuirea prin Hristos până la marginile pământului. Sfântul Apostol Andrei a primit să propovăduiască în bazinul Mării Negre, începând cu părțile sudice, dinspre Asia cea mică, mai precis din Bitinia, de la vechea colonie grecească Byzantion – care avea să devină pe timpul Sfântului Împărat Constantin Noua Romă, Constantinopolul ce-l are ca și ocrotitor tot pe Sfântul Andrei –, în toată Dacia și Sciția, și în Sciția Mică – în Dobrogea de astăzi – și în Sciția Mare – în stepele de la nord de Bugeac –, astfel încât toate popoarele din bazinul Mării Negre îl au ca ocrotitor pe acest minunat apostol care ni L-a propovăduit pe Cel răstignit și înviat, datorită Căruia Raiul cel închis, prin Venirea Sa în lume, iar s-a deschis – cum cântăm în cântecele de stea și colindele de Crăciun –, Cel Care Și-a pregătit ucenicii spunându-le că de-acum vor vedea cerurile deschizându-se și pe Îngerii lui Dumnezeu suind și coborând peste Fiul Omului.

Coborârea și urcarea Puterilor cerești indică nu doar ceva cu totul special și extraordinar cu privire la Persoana divino-umană a Mântuitorului, ci ni-L revelează pe Însuși Creatorul și Stăpânul Îngerilor, Care, deși Domnul Savaot, Se smerește pe Sine de dragul înălțării noastre, al unui nou Început. Iisus Hristos este Fiul Omului, în toate asemenea nouă în afară de păcat, însă nu este un simplu om, oarecare, ci este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. De aceea, Fiul lui Dumnezeu este Punctul Central al atracției Îngerilor. Mișcarea Îngerilor ce se pogoară din cer este înspre El! De preamărire a Sa, pentru că Îl văd și Îl recunosc pe Cel Care este Fiul lui Dumnezeu Care S-a înomenit ca să ne salveze din moarte. Cerurile deschise reprezintă accesibilitatea la ceea ce i-a devenit omului interzis prin căderea în păcat, adică ruperea comuniunii cu Dumnezeu. Și ce i-a devenit omului opac după cădere? Lumea cerească, lumea lui Dumnezeu, cerurile! Prin venirea lui Dumnezeu cerurile se deschid, iar cei care cred în Cel trimis ajung să vadă cerurile deschise și să se mute din moarte, prin credința în înviere, la viață! Ca să putem vedea cerurile deschise și pe Îngeri suindu-se și coborându-se, trebuie să lăsăm toate relele deoparte, pentru că cine vede doar lucruri întunecate în jurul său, răutate și își urmărește doar propriul egoism, nu poate vedea Lumina Bunătății lui Dumnezeu, adică splendoarea cerurilor deschise.

În sfârșitul cuvântării, Preasfinția Sa l-a descris pe Sfântul Apostol Andrei ca fiind ctitorul de bază al culturii române, fundamental amprentată, transfigurată chiar, de credința creștină, o realitate încântătoare și salvatoare pentru sufletele românilor de astăzi care trebuie să treacă de la planul bucuriei și al prețuirii darului apostolic la cel al transmiterii cu responsabilitate a valorilor care aduc mântuirea și trăirea cu sens. Astfel, înțelegem că Sfântul Apostol Andrei, prin moștenirea prețioasă pe care ne-a lăsat-o – credința în Învierea Mântuitorului și Evanghelia păcii – este ctitorul de bază al culturii noastre creștine. Noi ne-am format ca popor deodată cu încreștinarea mijlocită de însuși ucenicii Mântuitorului. Iar ucenicii de unde erau? Din Palestina, erau evrei. Dar oare, aici, trăiau doar daco-romani? Nu, trăiau și elini, și sciți, și multe alte popoare. Toate au primit Evanghelia prin propovăduirea apostolică a celui Întâi-chemat la misiunea vestirii Biruinței definitive asupra morții a Domnului Iisus Hristos. Aceasta este civilizația noastră creștină, pe care am primit-o de la înaintași și care ne constituie, fiind cea mai prețioasă moștenire pe care o avem. Toată cultura poporului nostru este impregnată de creștinism, pentru că și elementele precreștine, păgâne, cum sunt vechile colinde, au fost încreștinate, la fel ca tot ceea ce am moștenit de la înaintași. Tot ceea ce este bun și frumos, astăzi, în poporul român se datorează Evangheliei Mântuitorului Hristos, valori prețioase pe care avem datoria să le transmitem mai departe tinerelor generații. Altfel, ne dizolvăm ca și popor. Trebuie să ne cunoaștem valorile, să le prețuim, dar nu ajunge atât, trebuie să le dăm mai departe. Chiar dacă nu am ajuns la maturitatea duhovnicească și culturală necesară, suntem obligați la aceasta de ceea ce ne poruncește tocmai memoria înaintașilor și locurile sfinte pe care ni le-au lăsat ca moștenire.

La momentul liturgic corespunzător, Ierarhul s-a rugat pentru odihna și mântuirea vrednicului de amintire Episcop Ioan Mihălțan, predecesorul Preasfinției Sale, slujitorii, ctitorii și binefăcătorii bisericii orădene închinate Ocrotitorului României, de la a cărei temeluire se împlinesc 23 de ani.

La finele Sfintei Liturghii, Ierarhul a sfințit „coliva Sfântului Andrei” și a rostit îndătinata rugăciune de mulțumire și de binecuvântare pe care clerul dreptmăritor al neamului românesc o aduce în astfel de prilejuri de omagiere a identității noastre spirituale și naționale. De asemenea, cu această ocazie sărbătorească, Episcopul Oradiei a oferit preotului coslujitor Daniel Bota distincția de iconom-stavrofor, ca o recunoaștere a rodnicei lucrări social-filantropice și a misiunii în rândul tinerilor din parohie.

La sfârșitul programului liturgic, Părintele paroh Vasile Bota a adresat un cuvânt de mulțumire Episcopului Oradiei, care și anul acesta a fost alături de frumoasa comunitate euharistică a parohiei încredințate spre păstorire, și i-a oferit în dar Ierarhului o candelă.

În încheiere, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt ocazional în care i-a felicitat pe slujitorii lăcașului de cult și pe credincioșii râvnitori ai acestei enorii orădene pilduitoare, îndemnându-i ca zilele de sărbătoare de care ne bucurăm cu toții să fie întotdeauna pecetluite de sensul creștin pe care-l oferim prăznuirii, singurul care ne leagă cu adevărat de cer și nu de cele lumești, trecătoare. Înțelegând responsabilitatea uriașă care ne incumbă prin încreștinarea mijlocită de Sfântul Apostol Andrei, este bine să înțelegem că zilele de sărbătoare națională nu sunt o ocazie de petrecere fără niciun fel de considerațiune față de responsabilitatea pe care o avem, ci este o datorie sfântă ca să înțelegem că a serba înseamnă a cunoaște ce serbăm, de ce serbăm și cum ne raportăm noi, existențial, față de sărbătoare. Serbându-l pe Sfântul Andrei serbăm, în fapt, încreștinarea poporului nostru. Ce serbăm? Cultura noastră creștină. De ce o serbăm? Pentru că este cel mai de preț lucru al nostru și așa am fost educați de părinții și dascălii noștri, care, fără să facă zgomot prea mare, au fost cu adevărat patrioți!