Sosit-a și vremea plugăritului duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post, „Carantania” spirituală anuală a bunilor credincioși care, conștienți de neajunsul bunurilor pământești limitate și limitative, astăzi, în Duminica Iertării, își iau avântul lăuntric, râvnitor la cele înalte, pentru a-și putea sincroniza în chip anamnetic și catartic întreaga ființă cu evenimentele salvatoare ale Pătimirilor și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

În Duminica Lăsatului sec de brânză, în care se face aducerea aminte a Izgonirii lui Adam din Rai, înțelegând în acest fel de unde am pornit și unde am ajuns,  Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Sânmartin I, Protopopiatul Oradea, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Cuvântul Evangheliei duminicale a adus în atenția tuturor celor prezenți Învățătura Domnului Hristos despre iertare, post și agonisire (Matei 6, 14-21), ca ultimă recapitulare a coordonatelor duhovnicești după care ne vom ghida în călătoria urcușului înapoi pe Calea spre Rai, pe care ne-o rânduiește Sfânta noastră Biserică la vremea Sfântului și Marelui Post al Păresimilor. În continuarea evocării pericopei mateiane, Chiriarhul locului a ținut un cuvânt pentru edificarea duhovnicească a enoriașilor, explicând folosul spiritual esențial și de neînlocuit al postului în iconomia propriei mântuiri.

Chiriarhul locului a început cuvântul de învățătură prin a reliefa rolul indispensabil pe care îl are iertarea în ecuația mistică a postirii. Pericopa evanghelică pe care tocmai am ascultat-o începe prin îndemnul la iertare, îndemn care și dă numele Duminicii în care ne aflăm, Duminica Iertării. O Duminică în care, cerându-ne iertare unii de la alții și iertându-ne unii pe ceilalți, așteptăm să primim iertarea lui Dumnezeu și astfel să începem călătoria duhovnicească a Sfântului și Marelui Post, în stare de pace sufletească și de liniște duhovnicească, stări care curg în inima omului care iartă și de care are atâta nevoie. Omul care iartă lasă loc pentru mila lui Dumnezeu în viața lui. Așadar, drumul postului începe cu iertarea. Dacă nu iertăm, nu putem nici să ne rugăm. Dacă nu iertăm, nu putem nici posti. Dacă nu iertăm, nu putem face milostenie, căci altfel nu facem decât să îndeplinim o datorie exterioară, formală, lipsită de substanță. Milostenia înseamnă că atunci când faci pomană să dai din toată inima ta și din tot sufletul tău, știind că Îi dai lui Hristos Însuși, cum am ascultat cuvântul Evangheliei în urmă cu o săptămână.

Această Duminică situată la începutul Postului Paștilor nu face decât să indice cât se poate de limpede care este punctul de plecare și destinația pe care o avem la orizont, pornind din starea de izgonit în lumea învrăjbită de păcat și îndreptându-ne spre brațele răstignite și iubitoare, deschise și răbdătoare ale Celui înviat. Drumul duhovnicesc al luptelor spirituale din Sfântul și Marele Post este drumul de întoarcere la Dumnezeu a umanității căzute. Astăzi ni se face aducerea aminte a despărțirii lui Adam de Dumnezeu și așezarea lui în lumea de aici, o lume a necazurilor, a suferinței, a durerii, a neîmplinirii și a morții. Ce i-a adus alegerea pe care a făcut-o? Pentru că nu a fost izgonit din Rai că așa a voit Dumnezeu, ci pentru că el a ales să asculte mai curând de sfatul șarpelui, adică al diavolului, ajungând să vadă ceea ce nu se aștepta. A ajuns să constate că este gol, rușinându-se și ascunzându-se de Dumnezeu. Călcarea poruncii l-a scos afară din Raiul în care Dumnezeu îl așezase. Și a venit în lume. Ce a găsit aici? Osteneală, trudă, muncă, durere, lacrimi. Nu am învățat absolut nimic din lecțiile istoriei și vedem din plin că am meritat să fim izgoniți din Rai, am meritat să pierdem Raiul. Pentru că suntem răi, nemulțumitori, geloși și invidioși, gata să ne distrugem și să ne nimicim, să luăm casa aproapelui și să îl dăm afară, să-i luăm țara și să ne facem noi stăpâni pe cele ale aproapelui. Iar Sfântul și Marele Post aceasta este, calea întoarsă spre Dumnezeu. De la întuneric la lumină, din starea de păcat, de ruptură, la împăcarea cu Dumnezeu, prin învierea sufletească, prin nevoințele postului omul căutând să se întoarcă la Cel Care l-a zidit.

Postul nu este un scop în sine, ci este unul dintre instrumentele esențiale ale Bisericii cu ajutorul căruia reușim să ne luăm înapoi în stăpânire și, mai mult decât atât, să începem să înțelegem puțin câte puțin care este voia lui Dumnezeu cu noi și cu lumea întreagă. Pentru a înțelege mai profund Taina ce s-a lucrat cu noi, Biserica ne pune înainte călătoria duhovnicească a Sfântului și Marelui Post pentru ca să ne detașăm de cele lumești. Prin postire să ne oprim de la mâncărurile cele multe și alese și să reducem regimul alimentar la strictul necesar. Postul înseamnă și înmulțirea rugăciunii pentru a fi mai mult în comuniune cu Dumnezeu. Dar postul înseamnă și iertare și milostenie, ajutorarea celor săraci. Postul este o ocazie binevenită pentru a lua distanțele necesare de lumea păcătoasă în care am ajuns și a ne apropia mai mult de Rai, acolo unde Dumnezeu ne vrea, acolo unde putem ajunge dacă renunțăm la răutăți și ne întrarmăm cu virtuțile.

Preasfinția Sa i-a învățat pe credincioși faptul că într-o lume în care orice referire la viața spirituală personală a unui creștin poate fi prilej de zeflemea sau chiar de conflict, postul capătă valențe martirice, căci nu doar vărsarea sângelui conturează profilul unui martir al credinței, ci mai ales autentica jertfire de sine din iubire pentru Dumnezeu și Împărăția Lui. Postul este o călătorie duhovnicească nu tocmai ușoară, are eroismul ei! Pentru că într-o lume obișnuită cu consumul, cu lăcomia, cu risipa, cum e lumea noastră, este din ce în ce mai greu să postești. Ba chiar poți să stârnești râsetele, în cel mai fericit caz, sau chiar batjocura celor de lângă tine care te văd că te înfrânezi, în vreme ce lumea întreagă trăiește în desfrânare. Într-o astfel de lume aflată în derivă, este mare nevoie de postire, de rugăciune, de întoarcere la Dumnezeu. Căci, altfel, nebunia va deveni atotstăpânitoare și lumea se va risipi mai repede decât ne-am aștepta noi.

Deși decizia noastră de a ne întoarce trebuie să fie una fermă și radicală, Dumnezeu nu așteaptă de la noi revoluții existențiale fundamentale, ci cunoaște că schimbarea lăuntrică a omului este lentă, sinuoasă și anevoioasă. Pentru că suntem îndepărtați de Dumnezeu, avem nevoie să ne întoarcem la Dumnezeu. Întoarcerea se face, însă, cu pași mărunți, nu prin salturi. Fiecare pas este important și drumul începe cu iertarea. Postul este un exercițiu duhovnicesc de mare forță care ne ajută să tăiem bucată cu bucată pornirile noastre egoiste. Înfrânându-ne de la mâncare, ajungem să ne înfrânăm și de la gândurile rele. Înfrânându-ne de la păcate, ajungem să ne punem în frâu și poftele, dorințele și să ne stăpânim ispitele. Și, încetul cu încetul, prin exercițiul ascetic pe care Biserica ni-l pune înainte tuturor deopotrivă, să putem ajunge să zdrobim egoismul nostru, să facem curățenie în inimă și să-I facem loc lui Dumnezeu.

În încheiere, Episcopul Oradiei le-a explicat credincioșilor că, deși schimbarea minții și întoarcerea la Dumnezeu presupune un proces complex, lucrurile nu sunt într-atât de complicate pe cât am crede. Simplificând întreaga problematică, fără prea multă filosofie, ajungem să înțelegem că avem de ales doar între două căi. Fără Dumnezeu viața noastră nu prețuiește nimic! Cu Dumnezeu scăpăm de moarte și moștenim viața veșnică. Ne stă la îndemână tuturor să alegem. Cu Dumnezeu sau cu poftele noastre. În viața veșnică sau cu perspectiva morții. În Lumina lui Dumnezeu sau în iad, în care am ajuns și noi prin căderea primilor oameni și pe care o tot repetăm, generație după generație și fiecare om în parte. Dar pentru toți, cum toți am păcătuit în Adam, a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, Noul Adam, ca să-l scoată pe Adam cel vechi, pe fiecare dintre noi, din întuneric, din lumea aceasta, din moarte. Și să ne ducă unde? Împreună cu El, în Împărăția cerurilor, iar postul este cărarea care ne duce acolo.

La încheierea Sfintei Liturghii, Părintele paroh Origen Sabău a rostit un cuvânt festiv în care a mulțumit Ierarhului cetății orădene pentru deosebita bucurie sufletească de a oferi binecuvântarea arhierească comunității parohiale, spre folosul duhovnicesc al credincioșilor, la vremea începerii Sfântului și Marelui Post. În același timp, părintele paroh a adus calde felicitări și urări de bine Chiriarhului locului pentru aniversarea liturgică a celor douăzeci și trei de ani de la primirea darului ceresc al arhieriei, oferind din partea enoriei o frumoasă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea tuturor ierarhilor, și un aranjament floral cu douăzeci și trei de trandafiri albi.

Preasfințitul Părinte Sofronie a adus mulțumiri părintelui paroh și credincioșilor pentru gândurile frumoase, dorindu-le tuturor să aibă parte de un post binecuvântat, cu mult folos duhovnicesc și îndemnându-i să țină aproape de sfintele slujbe ale Bisericii din această perioadă cu totul specială, care au darul de a transpune credinciosul în universul atemporal al meditației creștine. Preasfinția Sa a transmis, de asemenea, gânduri bune, de mulți și binecuvântați ani, tuturor credincioaselor, cu prilejul Zilei internaționale a femeii și, mai ales, a mamei, 8 martie, subliniind, deopotrivă, faptul că Biserica noastră le cinstește în chip cu totul deosebit pe femeile credincioase în cea de a treia Duminică după Sfintele Paști, Duminica Femeilor Mironosițe.

În cele ce au urmat, prin purtarea de grijă a preotului paroh, copiii credincioșilor din parohie, îndrumați cu multă dragoste și atenție de doamna Prof. Maria Matei, au ținut o frumoasă serbare de 8 martie, recitând versuri și intonând cântece închinate mamei. La final, Părintele Origen Sabău a oferit câte o iconiță și ceva dulce pentru micii protagoniști ai acestui moment emoționant, iar la ieșire, în semn de prețuire, credincioasele au primit flori.

Arhid. Andi Constantin